Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1380/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 1380/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1380/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1380/2015

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. A. G.

GREFIER – I. C.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin.2 C.pr.civ.

Pe rol, judecarea sesizării înaintată de reclamanta P. ORAȘULUI TĂȘNAD prin primar, cu sediul în Tășnad .. 1 jud.Satu M., împotriva pârâtului A. I. cu domiciliul în Tășnad . jud.Satu M., având ca obiect înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că această cauză este la primul termen de judecată, având poziția 10 pe lista de ședință, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru .

În baza art. 43 N.c.proc. civ. grefierul de ședință a făcut verificări pe baza dosarului cauzei și a constatat faptul că judecătorul nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prev. de art. 41 N.c.proc.civ.

Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.

Instanța își verifică competența în baza art. 131 alin.1 N.C.P.C. și stabilește că în baza art.126 din Constituție, art. 94 pct. 1 lit.a N.C.P.C., art. 107 N.C.P.C. este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.

Președintele completului de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 394 C.pr.civ. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cererii de față;

Prin sesizarea înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, reclamanta P. ORAȘULUI TĂȘNAD prin primar, a chemat în judecată pe pârâtul A. I. și a solicitat ca instanța să dispună înlocuirea amenzilor contravenționale în sumă totală de 321 lei aplicată pârâtului prin procesele verbale de contravenție: . nr._ din 14.02.2011 – 201 lei, . nr._ din 06.07.2010 – 120 lei; în ore muncă în folosul comunității, la P. orașului Tășnad.

În fapt se arată că pârâtul figurează în evidențele fiscale ale petentei cu un debit în sumă totală de 321 reprezentând amenzi contravenționale, conform proceselor verbale de contravenție anexate . Întrucât pârâtul nu realizează venituri de nici un fel, nu există posibilitatea executării silite, astfel solicită admiterea sesizării.

În drept se invocă disp.art. 39 ind.1 din OG.2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

În dovedirea sesizării s-au depus la dosar somația de plată și procesele verbale de contravenție .

Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus întâmpinare la dosar.

Din probele administrate în cauză rezultă că prin procesele verbale de contravenție de la dosar s-a aplicat pârâtului amenda contravențională în sumă totală de 321 lei, acesta nu are bunuri urmăribile, nu realizează venituri motiv pentru care potrivit art. 39 ind.1 din OG.2/2001 cu modificările și completările ulterioare instanța va dispune înlocuirea amenzilor contravenționale în sumă totală de 321 lei aplicată pârâtului prin procesele verbale de contravenție: . nr._ din 14.02.2011 – 201 lei – în 35 ore muncă în folosul comunității; . nr._ din 06.07.2010 – 120 lei – în 21 ore muncă în folosul comunității; în total 56 ore muncă în folosul comunității, la P. orașului Tășnad.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea reclamantei P. ORAȘULUI TĂȘNAD prin primar, cu sediul în Tășnad .. 1 jud.Satu M., împotriva pârâtului A. I. cu domiciliul în Tășnad . jud.Satu M., prin urmare:

- dispune înlocuirea amenzilor contravenționale în sumă totală de 321 lei aplicată pârâtului prin procesele verbale de contravenție: . nr._ din 14.02.2011 – 201 lei – în 35 ore muncă în folosul comunității; . nr._ din 06.07.2010 – 120 lei – în 21 ore muncă în folosul comunității; în total 56 ore muncă în folosul comunității, la P. orașului Tășnad.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28 Octombrie 2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A. A.-G. I. C.

C.I. 02 Noiembrie 2015

Red.AAG/Tehnored.IC

4 ex/03.11.2015

Emis 2 .>- 1 ex. P. ORAȘULUI TĂȘNAD prin primar

- 1 ex. A. I.

Azi 03.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1380/2015. Judecătoria CAREI