Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-07-2013 în dosarul nr. 17841/211/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 19 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier E. N. N.

Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamant R. O., și pe pârâta F. I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal făcut în ședința publică constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09 iulie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 16 iulie 2013 și ulterior pentru 19 iulie 2013.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 29.06.2011 sub dosar cu nr._, reclamantul R. O. a solicitat instanței, in contradictoriu cu parata Fazekas I., să constatate că în timpul căsătoriei lor, acestia au dobândit cu titlu de bun comun în cote egale de ½-a parte fiecareapartamentul nr.52 situat in Cluj-N., Calea Manastur, nr.93, ., . si să dispuna sistarea stării de indiviziune asupra acestui imobil, in principal prin atribuirea sa in natura către parata, cu obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare cotei de proprietate de 1/2 – a parte in favoarea reclamantului, iar in subsidiar prin vânzarea bunului prin buna invoiala sau de către executorul judecătoresc, urmând ca suma obținută din vânzare sa fie atribuită fiecaruia in cote egale de ½-a parte cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare, reclamantul arata ca a divortat de parata la data de 21.09.2005, prin hotararea pronuntata de către Judecatoria Cluj-N. in dosar civil nr._, iar din acelasi an reclamantul s-a mutat de la domiciliul comun.

Mentioneaza ca imobilul a fost dabandit in timpul căsătoriei, cu contributia ambelor parti si ca este de acord ca imobilul sa-i fie atribuit paratei, cu obligarea corelativa a acesteia de a achita sulta corespunzatoare in favoarea reclamantului, iar in subsisdiar, este de acord cu vanzarea bunului prin buna invoiala sau prin intermediul executorului judecătoresc, urmând ca sumele obtinute din vanzare sa fie impartite de instanta potrivit dreptului fiecărui coproprietar.

In drept, a invocat prevederile art. 6731 și urm. C.proc.civ., art.172 C.proc.civ.

In probațiune, a solicitat incuviintarea administrarii dovezii cu inscrisuri, interogatoriu, poba testimoniala, expertiza.

Prin concluziile scrise formulate, reclamantul si-a reiterat pozitia procesuala, mentionand ca, începând cu anul 2005 a solicitat paratei sa convina asupra partajului asupra imobilului, întrucât reclamantul nu mai deține o alta locuința in proprietate, fiind nevoit sa stea in chirie, a propus vanzarea bunului si impartirea banilor, insa parata a refuzat. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA