Plângere contravenţională. Sentința nr. 5980/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5980/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 1586/309/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR.5980/2013
Ședința publică de la 28.03. 2013
Instanta constituita din:
JUDECATOR: R. C. V.
GREFIER:A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. I. S. și pe intimatul I. POLIȚIEI JUDEȚENE CLUJ, având ca obiect plângere contraventionala.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 21.03.2013, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta avand nevoie de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea pentru data de 28.03.2013.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 10.01.2013, ca urmare a declinarii competentei de catre Judecatoria Simleul Silvaniei prin Sentinta Civila nr. 1491/2012, petentul C. I. S. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDEȚEAN CLUJ, anularea procesului verbal . nr._/12.09.2012 încheiat de Serviciul Poliției Rutiere Cluj .
In motivare s-a aratat ca la data constatarii contraventiei autoturismul rula cu viteza de 45-50 km/h, contrar celor retinute in procesul verbal.
In drept, s-au invocat prevederile OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001.
Plângerea contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru potrivit art.36 din OG nr.2/2001 și de timbru judiciar potrivit art.1 alin.2 din OG nr.32/1995.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiate, intrucat petentul se face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa.
La dosar au fost depuse în copie procesul verbal de constatare a . nr._/12.09.2012, buletin de verificare metrologica, CD cu inregistrarea video a contraventiei.
Analizand mijloacele de proba aflate la dosarul cauzei ,instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/12.09.2012 (f. 3) incheiat de către un agent constatator din cadrul intimatului, petentul C. I. S. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 420 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 OUG 195/2002, constând în aceea că la data de 12.09.2012, ora 12.57 se afla la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ in localitatea Nadasel, fiind depistat de catre aparatul radar cu o viteza de 87 Km/h depasind limita legala de 50 Km/h.
Analizând sub aspectul legalitaii procesul verbal atacat in conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001, instanta reține că acestea a fost incheiat cu respectarea prevederilor legale edictate pentru intocmirea sa valabilă. Instanta nu poate retine motivele de nelegalitate ale procesului verbal invocate de catre petent prin plangere deoarece acestea sunt de natura sa atraga doar nulitatea relativa a actului incheiat, conditionata de existenta unei vatamari, a carei dovada nu a fost facuta in cauza.
Din punct de vedere al temeiniciei, instanta reține, in drept, că potrivit art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 OUG 195/2002 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda și cu aplicarea unui numar de 4 puncte de penalizare depasirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
In cauza, instanța constata ca petentul a fost sanctionat contraventional intrucat a fost depistat de aparatul radar circuland in localitate cu viteza de 87 km/h, cu depasirea vitezei legale admise (50 Km/h).
F. de aceasta situatie de fapt, analizand cuprinsul buletinului de verificare metrologica și al CD-ului cu inregistarea vitezei de deplasare a autoturismului condus de petent, instanța constata ca in cauza sunt indeplinite toate conditiile cumulative prevazute de lege pentru ca masuratorile efectuate cu ajutorul aparatului radar sa poata constitui mijloc de proba pentru aplicarea legislatiei rutiere.
Pentru aceste considerente, instanța urmaza sa respinga plangerea, apreciind ca procesul verbal contestat este legal și temeinic intocmit, iar sanctiunea aplicata este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, urmeaza sa ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea formulata de petentul C. I. S. cu domiciliul in loc. Simleul Silvaniei, ., ., jud. Salaj in contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE AL JUDETULUI CLUJ cu sediul in Cluj N., ., jud.Cluj, ca neintemeiata.
F. cheltuieli de judecata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica de la 28 Martie 2013.
JUDECATOR GREFIER
R. C. V. A. P.
Red/Dact/R.C.V/4ex/29.03.2013
Dosar nr._
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea formulata de petentul C. I. S. cu domiciliul in loc. Simleul Silvaniei, ., ., jud. Salaj in contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE AL JUDETULUI CLUJ cu sediul in Cluj N., ., jud.Cluj, ca neintemeiata.
F. cheltuieli de judecata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica de la 28 Martie 2013.
JUDECATOR
R. C. V.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7383/2013.... → |
---|