Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 5893/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5893/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 33812/211/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5893/2014
Ședința publică de la 06.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R.-M. P.
GREFIER: M. F.
Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra cauzei civile privind pe reclamantul V. S. V. și pe pârâta C. O. M., având ca obiect aplicare amendă civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 05.06.2014, concluzii scrise formulate de către reclamantul cauzei.
Se constată că dezbaterea pe fond a avut loc în ședinta publică din 30.05.2014, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședinta din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, termen la care instanța a amânat pronunțarea pentru a asigura părților posibilitatea de a depune concluzii scrise.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data 22.12.2011, reclamantul V. S. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. O.-M. aplicarea amenzii civile în sarcina pârâtei și în favoarea statului, până la îndeplinirea obligațiilor stabilită prin sentința civilă nr._/2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/2012 și în sentința civilă nr. 1280/2011 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2009, cu cheltuieli de judecată.
Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 580 ind. 3 C.proc.civ.
În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 7-35).
La data de 06.04.2012, pârâta C. O.-M., prin avocat V. A.-G., cu împuternicire avocațială la fila 46, a depus întâmpinare (filele 42-45), prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și aplicarea amenzii judiciare în sarcina pârâtului, în temeiul art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C.proc.civ.
În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 48-88).
Prin încheierea ședinței publice din data de 14.09.2012 (fila 48), s-a admis excepția conexității invocată de către pârâtă și s-a dispus judecarea împreună a dosarelor nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ._ și_ cu prezenta cauză, sub numărul mai mic de dosar, respectiv nr._ .
Prin încheierea ședinței publice din data de 16.11.2012, s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/211/2011 aflat pe rolul Tribunalului Cluj (fila 104).
La data de 20.02.2013, reclamantul a depus cerere de repunere pe rol (fila 105).
Prin încheierea ședinței publice din data de 05.04.2013, s-a menținut măsura suspendării pentru același temei de drept (fila 112).
La data de 04.04.2014, s-a formulat o nouă cerere de repunere pe rol (fila 113).
La data de 21.05.2014, s-a depus la dosar de către pârâtă înscrisul de la filele 117-119, prin care s-a invocat excepția perimării.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Potrivit art. 137 C.proc.civ. „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.”
Conform dispozițiilor art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an.
Cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/211/2011 aflat pe rolul Tribunalului Cluj (fila 104).
La data de 20.02.2013, reclamantul a depus cerere de repunere pe rol (fila 105), cerere care nu a fost urmată de repunerea pe rol a cauzei, ci de menținerea suspendării pentru aceleași considerente. Încheierea de menținere a suspendării din cadrul ședinței publice din data de 05.04.2013 nu a fost atacată cu recurs.
Instanța reține că dosarul nr._/211/2014 s-a soluționat irevocabil la data de 31.01.2014, dată de la care începe să curgă termenul de perimare. În cursul acestui termen, reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol la data de 20.02.2013.
În funcție de efectele juridice atribuite acestei cereri, instanța urmează a stabili dacă în cauză s-a împlinit termenul de perimare.
Într-o primă accepțiune, instanța ar putea considera că acest act, neurmat de repunerea pe rol a cauzei, ci de menținerea suspendării în temeiul acelorași dispoziții legale ca cele care au determinat suspendarea cauzei, prin încheiere împotriva căreia nu s-a formulat calea de atac a recursului, nu constituie act întrerupător al perimării. În consecință, termenul de perimare s-a împlinit la data de 31.01.2014.
Într-o a doua accepțiune, cererea de repunere pe rol din data de 20.02.2013 este un act de procedură care întrerupe perimarea, în înțelesul art. 249 C.proc.civ. și care face să curgă un nou termen de perimare, termen care se împlinește la data de 20.02.2014, conform art. 101 alin. (1) și alin. (3) C.proc.civ.
În ambele variante, instanța reține că cererea de repunere pe rol a reclamantului din data de 04.04.2014 a fost făcută după împlinirea termenului de perimare.
Menținerea suspendării prin încheierea ședinței publice din data de 05.04.2013 nu are natura juridică a unei noi suspendări și nu face să curgă un nou termen de perimare.
În consecință, instanța va admite excepția perimării invocată de către pârâta C. O.-M. și va constata perimată cererea formulată de către reclamantul V. S. V. în contradictoriu cu pârâta C. O.-M., având ca obiect aplicare amendă civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării invocată de către pârâta C. O.-M..
Constată perimată cererea formulată de către reclamantul V. S. V., cu domiciliul în Cluj-N., ., județul Cluj, în contradictoriu cu pârâta C. O.-M., cu reședința în Florești, ., județul Cluj, având ca obiect aplicare amendă civilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 iunie 2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R.-M. PAVELMELINDA F.
Red. R.M.P./ dact. M.F./4 ex./01.07.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 6795/2014. Judecătoria... → |
|---|








