Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 19177/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința camerei de consiliu din 21 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V. V.
GREFIER: L.-M. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile înaintate de reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A. în contradictoriu cu pârâtul P. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131 alin. 1 Cod. pr. civ., analizându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa prezenta cerere de valoare redusă.
În temeiul art. 238 Cod. pr. civ., instanța apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod. pr. civ., instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri sau excepții de soluționat, instanța declară încheiată etapa cercetării judecătorești și a dezbaterilor asupra fondului și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.09.2014 sub nr._, reclamanta S.C. V. R. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. I. obligarea pârâtului la plata sumei de 747,45 lei reprezentând contravaloare facturi precum și a dobânzii legale aferente sumei de 747,45 lei începând cu data scadenței fiecărei facturi până la plata efectivă. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că în temeiul contractelor încheiate de părți la data de 11.02.2013, a prestat pârâtului servicii de furnizare telefonie mobilă.
Ca urmare a îndeplinirii obligațiilor sale contractuale, reclamanta a emis o . facturi, în valoare totală de 747,45 lei. Pârâtul nu a înțeles să achite contravaloarea acestor facturi deși scadența stabilită convențional și reluată în cuprinsul facturilor a fost depășită.
Cu privire la penalități, s-a arătat că acestea au început să curgă la dara de 17.12.2013, fiind solicitate până la data plății efective a debitului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1489 și art. 1269C.civ., OG nr. 9/2000 și OG nr. 13/2011.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 OUG nr. 80/2013, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. (fila 4)
La cererea de chemare în judecată au fost atașate următoarele înscrisuri: contract de furnizare servicii (filele 7-10) și facturi (filele 5-6).
Pârâtul deși legal citat, nu a depus formularul de răspuns ori întâmpinare, conform dispozițiilor art. 1029 alin. 4 C.pr.civ.
La termenul din data de 21.11.2014, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
La data de 11.02.2013, între reclamanta S.C. V. R. S.R.L. și S.C. Mecop Sped S.R.L. s-a încheiat un contract de furnizare servicii telefonie mobilă. Contractul a fost semnat, în numele societății S.C. Mecop Sped S.R.L. de către pârâtul P. I..
Pârâtul a semnat contractul în calitate de împuternicit. Astfel cum reiese din mențiunile inserate în contract, pârâtul a fost împuternicit să semneze contractul fără a avea și alte drepturi pe contul de client V..
Instanța reține că pârâtul P. I. nu este parte în contractul de furnizări servicii ce stă la baza pretențiilor formulate de către reclamantă. În calitate de client figurează S.C. Mecop Sped S.R.L., această societate urmând să beneficieze de serviciile furnizate și incumbându-i obligația corelativă de a achita contravaloarea lor.
Pârâtul nu și-a asumat nici o obligație față de reclamantă, în momentul semnării contractului, angajând juridic doar societatea S.C. Mecop Sped S.R.L..
În consecință, pretențiile reclamantei față de pârâtul P. I. sunt nesusținute, neexistând un temei contractual ce să stea la baza angajării răspunderii contractuale a pârâtului.
Pentru toate aceste motive, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. V. R. S.A. în contradictoriu cu pârâtul P. I..
Instanța reține că reclamanta a efectuat cheltuieli în scop procesual în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. (fila 4) Cu toate acestea, în temeiul art. 453 C.pr.civ., având în vedere că cererea urmează să fie respinsă ca neîntemeiată și constatând culpa procesuală a reclamantei, aceasta fiind partea care a pierdut procesul, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. V. R. S.A., CUI_, J_, cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, Sector 1 și sediul procesual ales la av. F. Ovanesian, în C., .-84, jud. C. în contradictoriu cu pârâtul P. I., cu domiciliul în Cluj-N., ., ..
Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Cluj-N. în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2014.
JUDECĂTOR GREFIER
V. I. V. L.-M. M.
Red. I.V.V. 2 ex/28.11.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 192/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6182/2014. Judecătoria... → |
|---|








