Contestaţie la executare. Sentința nr. 7851/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7851/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-07-2014 în dosarul nr. 23992/211/2010
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ- N.
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SENTINTA CIVILA Nr. 7851/2014
Ședința publică din 16 Iulie 2014
Instanta constituita din:
JUDECATOR: F. M.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind solutionarea cererii de chemare in judecata formulata de contestatoarea M. S. COOPERATIVA MESTESUGAREASCA in contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA -AFP CLUJ, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta dupa care:
Instanta ramane in pronuntare asupra perimarii cererii.
INSTANȚA
Deliberând, constata ca prin încheierea pronunțata in ședința publica din 08.12.2010 s-a dispus suspendarea judecații în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., pana la soluționarea definitiva si irevocabila a actiunii civile înregistrata pe rolul Tribunalului Cluj sub nr._ .
Sentinta civila pronunțata de Tribunalul Cluj in dos. nr._ a rămas definitiva si irevocabila la data de 07.09.2012, potrivit evidentei informatizate a instanței.
Văzând ca in conformitate cu dispozitiile art. 248 C. proc. civ, orice cerere de chemare in judecata se perima de drept chiar si in contra incapabililor, daca a rămas in nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C. proc. civ. perimarea se poate constata si din oficiu, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a pune in discuția parților perimarea actiunii formulata de reclamanta.
În cauza, așa cum rezulta din cele mai sus expuse aceasta condiție a fost îndeplinită, pricina rămânând în nelucrare - de la data rămânerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti pronunțata in Dos. nr._ al Tribunalului Cluj – mai mult de un an, din culpa reclamantei.
Pentru aceste considerente, făcând aplicarea prevederilor mai sus citate, instanța urmează a constata perimata contestația la executare ce formează obiectul prezentului dosar.
Pentru aceste motive
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Constata perimarea contestației la executare formulata de contestatoarea METALURGICA S. COOPEATIVA MESTESUGAREASCA, cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj in contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA – AFP Cluj, cu sediul in Cluj-N., P-ta A. I. nr. 19, jud. Cluj.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțata in ședința publica din data de 16 iulie 2014.
JUDECATOR GREFIER
F. M. M. M.
Red. MF – 2 ex.
21.07.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5398/2014.... | Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








