Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 14104/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică din data de 13 octombrie 2014

Instanța constituită din:

P.: M. C. F.

GREFIER: M. M.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul B. – D. H. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 14.06.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

În baza art. 131 din Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 32 din O.G. 2/2001 instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nefiind excepții de invocat și alte cereri în probațiune de formulat, în temeiul art. 258 alin.1 C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 25.06.2014, sub nr. de mai sus, formulată de petentul B. – D. H. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, s-a solicitat instanței anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 14.06.2014.

În motivarea plângerii petentul a arătat că la data și ora indicate în procesul-verbal a condus autoturismul marca Opel în mun. Cluj-N., fiind oprit de un echipaj de poliție care i-a solicitat să prezinte actele și să sufle în etilotest. A menționat petentul că etilotestul a indicat valoarea de 0, 37, moment în care a obiectat susținând că nu a consumat alcool în ultimele 24 de ore, spunând că a consumat numai mere la cină.

Petentul a susținut că descrierea faptei nu corespunde cu realitatea întrucât agentul de poliție nu a prezentat toate împrejurările în care s-a întâmplat măsurarea alcoolemiei, în vederea stabilirii în mod corect a faptei săvârșite, respectiv a textului de lege nesocotit.

În drept petentul a invocat prevederile OG 2/2001 și ale OUG 195/2002.

În conformitate cu art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, petentul a anexat copie de pe procesul-verbal de constatare și sancționarea a contravenției (f. 4).

Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 20 lei conform art. 19 din OG 2/2001.

Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a depus la data de 28.07.2014, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului. Intimatul a mai arătat că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și nr. 259/2007.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 115 - 118 C.pr.civ.

La întâmpinare intimatul a anexat raportul agentului constatator (f. 17), buletinul de calibrare (f. 19) și rezultatul alcotest.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 14.06.2014 de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ-POLIȚIA MUNICIPIULUI CLUJ-N., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1275 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, reținându-se în sarcina acestuia că la 14.06.2014, ora 01:09, în Cluj-N., pe . a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_ și fiind testat cu aparatul alcoltest ARZF – 0628 la poziția 371 și ora 01:09 a indicat valoarea de 0, 37 mg/l alcool pur în aerul expirat (f. 18).

Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului, care a semnat procesul verbal, menționându-se la rubrica obiecțiuni că petentul recunoaște fapta.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 14.06.2014, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Raportat la susținerile petentului instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiată, fapta fiind suficient de bine descrisă de către agentul constatator.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Cu toate că petentul a formulat plângerea contravențională, instanța arată că acesta nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a indicat în plângere martori sau alte mijloace de probă, în vederea dovedirii că nu a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional. Astfel, petentul nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.

Instanța reține că având în vedere înscrisul rezultat în urma testării petentului cu aparatul alcooltest, a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, motiv pentru care procesul verbal contestat este legal și temeinic.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petiționarului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 1275 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate și a art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social, ținând seama că este vorba de cuantumul minim al amenzii. Totodată, instanța arată petentul nu este la prima abatere de acest fel întrucât din istoricul contravențional reiese că anterior a mai fost depistat conducând sub influența alcoolului (fila 16 verso).

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul B. – D. H. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.06.2014 de către organul constatator I.P.J. Cluj pe care îl va menține în întregime împreună cu sancțiunea aplicată prin acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. – D. H., cu domiciliul în Cluj-N., ., nr. 148, ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj și în consecință:

Menține procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 14.06.2014 de către organul constatator IPJ Cluj.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, iar motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

M. C. F. M. M.

Red./dact./MCF/4 EX./18.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA