Pretenţii. Sentința nr. 3395/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3395/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 17052/211/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3395/2014
Ședința Publica din 01.04.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: I. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de reclamanta B. I. J. în contradictoriu cu pârâtul M. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtului, av. C. M. O., lipsă fiind reclamanta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta a depus la dosar la data de 23.08.2014 taxa judiciară de timbru în sumă de 355 lei.
Pârâtul a depus la dosar la data de 23.01.2014 întâmpinare.
A fost acvirat dosarul penal nr._ al Judecătoriei Cluj-N..
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare.
Reprezentanta pârâtului solicită instanței admiterea excepției.
Reprezentanta pârâtului solicită instanței admiterea excepției, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu pârâtul, deoarece aceasta a indicat o adresă de domiciliu greșită a pârâtului pentru convocarea acestuia la etapa de informare din procedura medierii.
Reprezentanta pârâtului solicită instanței acvirarea dosarului de urmărire penală, pentru a se face dovada faptului că reclamanta cunoștea domiciliul real al pârâtului și, de asemenea, pentru verificarea chitanței de plată a cheltuielilor de judecată.
Deliberând asupra excepției inadmisibilității acțiunii, instanța constată că reclamanta a făcut dovada convocării pârâtului la mediere, acesta fiind convocat la adresa de domiciliu cu care acesta figurează în Registrul de Evidență a Persoanelor, domiciliu cu care acesta s-a identificat, reținând că schimbarea de domiciliu a intervenit la data de 13.08.2013, ulterior datei la care a fost convocat la procedura medierii, motiv pentru care respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare.
Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât prin întâmpinare.
Reprezentanta pârâtului solicită instanței admiterea excepției. Arată că câtă vereme instanța a cenzurat cheltuielile de judecată odată cu pronunțarea hotărârii din dosarul nr._, reclamanta nu poate solicit ape calea acestei acțiuni cheltuieli de judecată mai mari decât cele care le-a admis instanța în dosarul penal. Arată, că acest aspect nu poate fi supus atenției instanței încă o dată, deoarece acesta a fost tranșat în dosarul penal.
Reprezentanta pârâtului arată că va solicita pe cale separată obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța, în temeiul art. 248 alin. (1) C.pr.Civ. rețina cauza în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât prin întâmpinare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulata la data de 18.07.2013, reclamanta B. I. – J. a chemat în judecata pe pârâtul M. A. solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 5000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata constând în onorariul de avocat din dos. pen. nr. 9650/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în dos. nr. 9650/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N., în care pârâtul a formulat plângere penală împotriva reclamantei, soluția data în dosar fiind de neîncepere a urmăririi penale, soluția nefiind atacată de pârât. În acel dosar, interesele reclamantei au fost reprezentate de av. S. V. căruia reclamanta i-a achitat suma de 5000 de lei cu titlu de onorariu de avocat. Cererea de restituire a cheltuielilor de judecată se poate face fie în cursul procesului, fie pe cale separată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 453 și art. 193 alin 5 si 6 c.pr.pen.
Cererea a fost legal timbrată (f. 17).
Pârâtul M. A. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat, respingerea cererii ca inadmisibilă, raportat la neîndeplinirea procedurii medierii, cf. art. 198 c.pr.civ., respingerea cererii ca inadmisibilă ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În susținerea excepției inadmisibilității, pârâtul a arătat că reclamanta a indicat în mod deliberat o alta adresa de domiciliu a pârâtului, deși cunoștea adresa reală a acestuia, efectuând procedura medierii la aceasta adresa nereală, ceea ce constituie în fapt o neîndeplinire a procedurii, sancționata cu respingerea cererii ca inadmisibila.
În ceea ce priveste autoritatea de lucru judecat, pârâtul a arătat că asupra cheltuielilor de judecată efectuate in dosarul de urmarire penală instanța de judecată s-a pronunțat în dos. pen. nr._ al Judecătoriei Cluj N., pârâtul fiind obligata la plata de cheltuieli de judecată reduse în cuantum de 1000 de lei.
Pe fondul cererii, pârâtul a arătat că autenticitate înscrisurilor depuse în susținerea cererii este supusă îndoielii, existând o perioada mare de timp între data întocmirii facturii - 30.11.2010 și momentul eliberării chitanței de plata - 01.02.2013, iar semnătura de primire atribuita reclamantei nu-i aparține.
În drept, au fost invocate disp. art. 198, 430 si urm. c.pr.civ., art. 415 c.r.civ.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat părtilor proba cu înscrisuri. A fost atașat la dos. dos. pen. nr._ al Judecătoriei Cluj N..
Instanța a respins excepția inadmisibilității actiunii, pentru neîndeplinirea procedurii medierii, ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate în practicaua prezentei hotărâri.
Analizând cu prioritate, in temeiul art. 248 c.pr.civ. excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, instanța reține că sunt întrunite condițiile triplei identități cerute pentru existența autorității de lucru judecat, prevăzute de art. 431 c.pr.civ.
Astfel, potrivit art. 431 c.pr.civ. nimeni nu poate fi chemat in judecata de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleași cauze și pentru același obiect.
În speță, instanța constată că, prin sent. pen. nr. 882/30.06.2011 pronunțată în dos. pen. nr._ Judecătoria Cluj N. s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanta pentru etapa de urmărire penală din dos. nr. 9650/P/2010 și etapa de judecată a plângerii contra rezoluției procurorului din dos. nr._ în sensul reducerii acestora si acordării pentru reclamanta a sumei de 1000 de lei. Astfel, în dos. au fost depuse de către reclamanta chitanța nr. 07/10.06.2011 (f. 49) în valoare de 10.000 de lei reprezentând onorariu avocat dos pen. nr._, chitanța nr. 01/10.12.2010 (f. 51) în valoare de 20.000 de lei, reprezentând onorariu de avocat pentru urmărire penală nr. 9650/P/2010 și chitanța nr. 03/10.03.2011 (f. 53) în valoare de 10.000 de lei reprezentând onorariu avocat dos pen. nr._ care au fost verificate si apreciata de instanța sub aspectul culpei procesuale și caracterului necesar si proporțional al acestora față de obiectul cauzei. Reclamanta nu poate solicita acordarea unor noi sume „în completare” astfel cum a arătat în cadrul concluziilor scrise, întrucât i se opune autoritatea de lucru judecat a soluției data de instanța penală, care, în soluționarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată se supune legii civile. Prin urmare, obținerea unor cheltuieli suplimentare pe cale separată nu este posibilă, acestea trebuind solicitate în actiunea civila inițială.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția invocata de pârât și va respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtului, ca fiind autoritate de lucru judecat.
Raportat la dispozițiile art. 453 c.pr.civ. va respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiata, luând act de poziția pârâtului de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul M. A..
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta B. I. – J., cu domiciliul ales in Cluj N., ., nr. 66, ., împotriva pârâtului M. A., cu domiciliul în ., jud. Cluj, ca fiind autoritate de lucru judecat.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj.
Apelul si motivele de apel se depun la Judecatoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
A. P. I. C.
Red./tehn.PA/4.ex/22.04.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2442/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9944/2014.... → |
|---|








