Tutelă. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 19998/211/2014
Operator de Date cu Caracter Personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din 17.12.2014
Instanța constituită din:
Președinte: D. G. R.
Grefier: F. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta J. A.-M., în contradictoriu cu pârâtul B. V. B., având ca obiect - punere sub interdicție judecătorească.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, personal, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 03.12.2014 P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a restituit înscrisurile comunicate întrucât în speță competența privind efectuarea cercetărilor prevăzute de art. N.C.P.C. aparține Parchetului de pe lângă Judecătoria D., potrivit H.G. nr.337/1993.
Instanța, având în vedere disp. art.935 și 129 alin.2 pct.3 N.C.P.C., precum și domiciliul pârâtului, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N..
Reclamanta arată că nu se opune excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., solicitând admiterea acesteia și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei D..
Instanța reține cauza spre soluționare pe aspectul excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N..
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /16.09.2014, reclamanta J. A.-M. a solicitat numirea sa în calitate de tutore al pârâtului B. V. B..
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că este mama pârâtului. Acesta este bolnav, suferind de epilepsie, sindrom lenox sever, encefalopatie boala autismului. Discernământul lui este diminuat, știind doar să mănânce, nu vorbește, motive pentru care s-ar impune numirea sa ca tutore al minorului pentru a reprezenta interesele acestuia.
În drept, au fost invocate disp. art.112 - 145 și urm. N.C.C.
În ședința publică din 26.09.2014 reclamanta a precizat verbal obiectul cererii de chemare în judecată, arătând că solicită punerea sub interdicție judecătorească a pârâtului.
În ședința publică de la termenul curent, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, excepție pe care analizând-o, o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art.935 N.C.P.C., cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei persoane se soluționează de către instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul.
Or, în speță, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, domiciliul pârâtului, a cărui punere sub interdicție judecătorească se solicită prin prezenta acțiune, este în com. Panticeu, ..
În aceste condiții, având în vedere și faptul că potrivit H.G. nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lîngă judecătorii . în circumscriția Judecătoriei D., instanța consideră că prezenta cauză este de competența teritorială a Judecătoriei D..
Prin urmare, în considerarea celor mai sus expuse, instanța va face aplicarea în speță a disp. art.132 alin.3 N.C.P.C. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei D., ca instanță în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., invocată din oficiu și, pe cale de consecință:
Declină competența privind soluționarea cererii formulată de către reclamanta J. A.-M., cu domiciliul în com. Panticeu, ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtul B. V. B., cu același domiciliu, în favoarea Judecătoriei D..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. R. F. C.
| ← Curatelă. Încheierea nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Actiune în constatare. Sentința nr. 1713/2014. Judecătoria... → |
|---|








