Plângere contravenţională. Sentința nr. 5543/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5543/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 5543/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

C.-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 5543/2015

Ședința Publică din 19 mai 2015

INSTANȚA constituită din:

PREȘEDINTE: I. M. R.

GREFIER: O. C. E.

Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe petentul F. S.-G., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care învederează că mersul dezbaterilor a avut loc la data de 19 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 2 iunie 2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei C.-N. in data de 27.08.2014 sub dosar nr._ petentul F. S. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – Directia Politia Locala, pronuntarea unei hotarari, prin care sa se dispuna:

- in principal, anularea procesului verbal de constatare a contraventiei . nr._/30.07.2014 si exonerarea de la plata amenzii in cuantum de 4.000 lei;

- in subsidiar, inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment;

- cu cheltuieli de judecata.

Motivele de fapt si de drept ale plangerii contraventionale sunt expuse pe larg in

cuprinsul filelor 1-2 din dosar.

In probatiune, a depus inscrisuri.

In data de 13.11.2014 intimatul a inregistrat intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale, ca neintemeiata, pentru motivele de fat si de drept expuse pe larg in cuprinsul filelor 20-23 din dosar.

In probatiune, a depus inscrisuri.

In data de 30.03.2015 petentul a inregistrat raspuns la intampinare (fl. 40-42), iar in data de 24.04.2015 a depus note de sedinta (fl. 46-49).

S-a încuviințat și administrat pentru ambele parti proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 30.07.2014 petentul F. S.-G. a fost sancționat cu amendă contraventionala în cuantum de 4.000 lei de catre intimat in temeiul prev. art. 55, alin. 1, lit. b, art. 55, alin. 2, art. 57, alin. 2, art. 23, alin. 2, art. 24, alin. 1 din Legea nr. 422/2001, reținându-se că petentul F. S. G. in calitate de investitor si beneficiar a executat pe terenul inchiriat (conform contract autentificat cu nr. 191/27.01.2014) inscris in CF nr._ C.-N., topo. 860, situat in C.-N., ., lucrari de amenajare a unei parcari in suprafata de cca. 400 mp din dale prefabricate montate in nisip; parcarea a fost executata pentru deservirea Hotelului Capitol, situat pe .; de asemenea, a montat pe poarta imobilului un banner cu dimensiunea de 3,00 X 1,00 m; toate lucrarile au fost executate fara autorizatie de constructie, respectiv fara avizul CZMI C., imobilul fiind situat in zona protejata; la data efectuarii controlului, 23.04.2014, ora 11:10, lucrarile erau finalizate (fl. 24).

Verificând în conformitate cu disp. art. 17 și art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 republicată, privind regimul juridic al contravențiilor, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul analizării temeiniciei procesului-verbal de contravenție se constata ca petentul a fost sanctionat in temeiul prev. art. 55, alin. 1, lit. b din Legea nr. 422/2001, potrivit careia constituie contravenție la regimul de protejare a monumentelor istorice încãlcarea de cãtre proprietar sau de cãtre titularul dreptului de administrare a unui monument istoric a obligațiilor prevãzute la art. 36 si se sanctioneaza cu amendã de la 4.000 lei la 8.000 lei conform alineatului 2.

Potrivit probelor administrate in cauza reiese ca petentul F. S. G. nu detine in proprietate imobilul mentionat in cuprinsul actului sanctionator, respectiv terenul situat in Mun. C.-N., ., in suprafata de 400 mp, inscris in CF nr._ C.-N., nr. topo. 860 si nici nu detine un drept de folosinta cu privire la acesta.

Acest imobil se afla in proprietatea numitilor J. M., J. Tiberia D. si J. G. N., precum si in folosinta .., incepand cu data de 01.02.2014, conform contractului de inchiriere incheiat in data de 27.01.2014 (fl. 5). Potrivit acestui contract de inchiriere, incheiat pe o durata de 10 ani, imobilul in discutie a fost inchiriat catre .., in vederea amenajarii locurilor de parcare la Hotel Capitol.

In acest context, cum probele administrate în cauză nu pot fi coroborate cu mențiunile înscrise în procesul-verbal contestat, născându-se o îndoială cu privire la faptul că petentul F. S. G. a realizat pe terenul situat in Mun. C.-N., ., lucrari de amenajare a unei parcari din dale prefabricate montate pe nisip si ca a montat o pancarta pe poarta imobilului nr. 9 de pe . ce imobilul in discutie se afla, incepand cu data de 01.02.2014, in posesia altei persoane decat petentul, .., in vederea amenajarii locurilor de parcare la Hotel Capitol, făcând aplicarea principiilor "in dubio pro reo" (dubiul profită învinuitului), respectiv "in dubio quod minimum in dubio quod mistrius" (în caz de îndoială se ia în considerare ceea ce este mai puțin împovărător), instanța va anula procesul-verbal de contravenție atacat.

Pentru aceste considerente, avand in vedere principiul personalitatii raspunderii contraventionale, în baza prev. art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentul F. S.-G., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALA și, în consecință, va anula procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 30.07.2014 si va exonera petentul de la plata sumei de 4.000 lei.

Raportat la prev. art. 452 si art. 453 C.pr.civ. va obliga intimatul, ca parte cazuta in culpa procesuala, la plata sumei de 20 lei in favoarea petentului, reprezentand contravaloare taxa judiciara de timbru (fl. 15).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul F. S. G., avand CNP_, cu domiciliul procesual ales la Societatea Civila de Avocati „N., S. si Asociatii” – situat in Mun. C.-N., .. 22, ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – Directia Politia Locala, cu sediul în Mun. C.-N., .-3, jud. C. și, în consecință:

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ incheiat in data de 30.07.2014 de agentul constatator al intimatului si exonerează petentul de plata amenzii în sumă de 4000 lei.

Obliga intimatul la plata sumei de 20 lei in favoarea petentului, reprezentand contravaloare taxa judiciara de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 02 iunie 2015,

JUDECATOR,GREFIER,

I.-M. R. O. C. E.

Red./Dact. / I.M.R. - 05.07.2015 / 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5543/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA