Plângere contravenţională. Sentința nr. 7201/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7201/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 7934/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR nr._ /2014

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR.7201/2015

Ședința camerei de consiliu de la 10 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. E. M.

Grefier E. M.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul M. M. contradictoriu cu intimatul I.P.J. Cluj .

La apelul nominal, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt cuprinse în încheierea de amânare a pronunțării din data de 09.07.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 23.04.2015 sub număr unic de dosar_, petentul M. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. P. J. Cluj, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/ 14.04.2015.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că conducea autoturismul marca VW Passat cu nr de înmatriculare_ din Cluj-N. către T. în localitatea Feleacu a fost oprit de o mașină a poliției fără motive clare. În timpul condusului s-a încadrat din banda 1 pe banda 2 în sensul de mers și a fost oprit de autospeciala de poliție cu nr MAI_, polițistul era singur în mașină și i-a zis că l-a depășit.

A arătat că solicită anularea procesului verbal.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept .

La plângere, petentul a atașat înscrisuri (f. 3-5).

Plângerea a fost legal timbrată, în conformitate cu disp. art. 19 din OUG 80/2013 (f. 2).

Intimatul a formulat întâmpinare (f. 12-13) prin care a solicitat respingerea plângerii.

S-a apreciat că plângerea nu este întemeiată iar procesul verbal este legal și temeinic întocmit.

S-a arătat că fapta comisă de petent a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face totdeauna dovada până la proba contrarie, astfel încât sarcina probei revine petentului, conform art. 249 din Lg. 134 privind Cod pr civ.

Conform jurisprudenței CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de către CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare, fiind menționate Hot Salabiaku v. Franța și Hota Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia.

La întâmpinare, a fost atașată copia procesului verbal (f. 14).

În probațiune, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a cărui anulare se solicită, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei, pentru fapta contravențională prev și sancționată de art. 120/ii art. 100/3 din OUG 195/2002, constând în aceea că, la data de 14.04.2015, ora 15.00, DN 1 E 60, km 469+300 a condus autoturismul_ cu direcția Cluj-N. – T., a depășit autospeciala MAI_ în zona de acțiune a indicatorului ,,depășirea interzisă,,. A fost aplicată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile.

În termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 petentul a formulat plângere contravențională solicitând anularea procesului-verbal de contravenție.

Procesul verbal de contravenție a cărui anulare se solicită, ca act de constatare a contravenției, este un act oficial, autentic și cu forță probantă în ceea ce privește existența faptei contravenționale și a împrejurărilor săvârșirii acesteia.

Ca orice act autentic, procesul verbal de contravenție trebuie să respecte anumite condiții de formă și de fond, acestea fiind menționate în cuprinsul dispozițiilor art. 16-19 OUG 2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 și art. 17 din OUG 2/2001, procesul verbal de contravenție trebuie sa cuprindă, în mod obligatoriu următoarele mențiuni: data si locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea si instituția din care face parte agentul constatator, datele privind contravenientul, descrierea faptei contravenționale cu indicarea orei, datei si locului in care a fost săvârșită, precum si arătarea tuturor împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actului normativ sancționator, posibilitatea achitării în 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, termenul de exercitare a căii de atac, iar, potrivit alin.7, agentul constatator are obligația sa aducă la cunoștința contravenientului că are dreptul să facă obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiuni care sunt constatate distinct in procesul - verbal sub sancțiunea nulității.

Potrivit art. 17 OUG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate care se constata si din oficiu deci nulitate absolută. per a contrario, lipsa celorlalte mențiuni din cuprinsul art. 16 atrage nulitatea relativă.

Procedând, față de dispozițiile art. 17 OUG 2/2001 teza finală, la analiza acestor condiții, instanța constată că procesul verbal contestat a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de formă, nelipsind nici una dintre mențiunile care, potrivit art. 16 alin. 1 și art. 17 din OUG 2/2001 ar atrage nulitatea absolută a acestuia.

Procesul-verbal de contravenție acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară.

Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 380/14.10.2003 că „nici art. 33 al.1 și nici art. 34 alin. 1 din ordonanța dedusă controlului – OG 2/2001 -, texte care reglementează procedura de judecată, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța învestită prin plângere să exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nicio dispoziție care să evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest”.

În sistemul de drept român persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil, prin prisma dispozițiilor art. 31-36 din OG 2/2001, proces în cadrul căruia poate utiliza orice mijloc de probă ( în limita celor prevăzute pentru procedura reglementată) și poate invoca orice argumente în dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, sarcina instanței de judecată fiind aceea de a respecta limita proporționalității pentru scopul urmărit de autoritățile statului, respectiv acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale.

În speță, petentului i s-a asigurat dreptul la apărare, a invocat toate motivele de nelegalitate și netemeinicie pe care le-a apreciat întemeiate, a beneficiat de dreptul efectiv de a propune și administra probe.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, reține următoarele:

Potrivit art. 1, teza II din OUG 2/2001, astfel cum a fost modificat prin de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 22 aprilie 2002, constituie contravenție “ fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită si sancționată prin lege, ordonanță….,, iar caracterul contravențional al faptei este înlăturat, potrivit dispozițiilor art.11 din acela;i act normativ, în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătura cu fapta săvârșită.

În apărare, petentul nu a invocat nicio cauză care, față de dispozițiile art. 11 OUG 2/2001 ar putea înlătura caracterul contravențional al faptei.

Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. In ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată la aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară.

Prin urmare, toate constatările inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci, că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe netemeinicia lui, răsturnând astfel prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

În speță, petentul nu a produs nicio probă care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal contestat deși, potrivit disp. art. 249 NCPC, sarcina probei îi incumbă.

Față de considerentele reținute, instanța constată că starea de fapt și de drept, astfel cum a fost reținută în cuprinsul procesului verbal nu a fost combătută motiv pentru care, raportat la forța probantă în ceea ce privește existența faptei contravenționale și a împrejurărilor săvârșirii acesteia de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției, susținută prin probele administrate, lipsa oricărei probe care să dovedească faptul contrar, instanța apreciază că plângerea contravențională nu este întemeiată, iar fapta constituie, potrivit art. 1, teza II din OUG 2/2001, contravenție, fiind săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, respectiv OUG 195/2002 iar sancțiunile au fost stabilite și aplicate în limitele prevăzute de actul sancționator .

Pentru motivele expuse, instanța va respinge plângerea contravențională.

Față de disp. art. 451 și următ. NCPC, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul M. M., CNP_, cu domiciliul în T., . A, ., ., în contradictoriu cu I.P.J. Cluj, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, având ca obiect anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/ 14.04.2015.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 10.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. E. M. E. M.

Red/dact. LEM/5 ex/14.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7201/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA