Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4671/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4671/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 13086/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator Date cu Caracter Personal - 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4671/2015
Ședința publică din data de 11.05.2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Reprezentanta Ministerului Public prin procuror T. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..
Pe rol se află judecarea cererii de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulate de petentul I. DE J. JUDEȚEAN CLUJ în contradictoriu cu intimata M. P., prin curator special R. O. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că, la data de 28.04.2015, curatorul special a depus la dosar o cerere de constatare a perimării în prezenta cauză.
Apoi, constată că a trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură efectuat în cauză, procesul fiind suspendat la data de 09.12.2013, în temeiul art. 242 C.pr.civ..
INSTANȚA,
Asupra cererii de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulate de petentul I. DE J. JUDEȚEAN CLUJ în contradictoriu cu intimata M. P., prin curator special R. O. M., reține următoarele:
Din cuprinsul încheierii de ședință de la fila 59 din dosar reiese că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în cauză la data de 09.12.2013, când judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 C.pr.civ., iar de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților.
Potrivit dispozițiilor art. 416 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 din același act normativ, perimarea se poate constata și din oficiu.
Față de aceste dispoziții legale, instanța apreciază că, în speță, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a se constata perimarea cererii de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulate de petentul I. DE J. JUDEȚEAN CLUJ în contradictoriu cu intimata M. P., prin curator special R. O. M., și în consecință va dispune în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulate de petentul I. DE J. JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata M. P., cu ultimul domiciliul cunoscut în Cluj-N., ., ., citată și potrivit dispozițiilor art. 167 C.pr.civ, prin publicitate, prin afișarea citației la ușa instanței, pe portalul instanței de judecată, precum și prin curator special R. O. M., cu sediul în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 25, ..
Cu drept de recurs la tribunal în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea și motivele de recurs se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 11.05.2015.
Președinte, Grefier,
B. I. A. Ș. N.
Red./Dact. B.I.A./N.S. 12.05.2015/2 ex.
Dosar nr._
Hot.:
11.05.2015
Constată perimată cererea de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulate de petentul I. DE J. JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata M. P., cu ultimul domiciliul cunoscut în Cluj-N., ., ., citată și potrivit dispozițiilor art. 167 C.pr.civ, prin publicitate, prin afișarea citației la ușa instanței, pe portalul instanței de judecată, precum și prin curator special R. O. M., cu sediul în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 25, ..
Cu drept de recurs la tribunal în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea și motivele de recurs se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 11.05.2015.
P.,
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4772/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5238/2015. Judecătoria... → |
|---|








