Contestaţie la executare. Sentința nr. 4879/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4879/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 7317/211/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4879/2015

Ședința publică de la 15.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: I. M. S.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de contestator B. M., contestator B. D. și pe intimat B.E.J. S. I. C., intimat C. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ N., PRIN PRIMAR S. A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția perimării judecății cauzei invocată din oficiu.

INSTANȚA:

Asupra cauzei civile privind pe contestatorii B. M. și B. D. în contradictoriu cu intimații B.E.J. S. I. C. și C. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ N., PRIN PRIMAR S. A., având ca obiect contestație la executare constată următoarele:

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 20.09.2013 când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 ind.1 alin. (1) C.pr.civ., iar de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților.

Potrivit disp. art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 din același act normativ, perimarea se poate constata și din oficiu.

Față de aceste dispoziții legale, instanța apreciază că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a constata perimarea cauzei civile privind pe contestatorii B. M. și B. D. în contradictoriu cu intimații B.E.J. S. I. C. și C. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ N., PRIN PRIMAR S. A., având ca obiect contestație la executare și în consecință, va dispune în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția perimării invocată de către instanță din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de către contestatorii B. M., cu domiciliul în Cluj-N., .. 4, . și B. D., cu domiciliul în Cluj-N. ., ., în contradictoriu cu intimații B. Ș. I. C., cu sediul în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 17-19, .șiC. L. AL MUNICIPIULUI CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., .-3, județul Cluj.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 mai 2015.

PREȘEDINTEGREFIER

R.-M. PAVELIOANA M. S.

Red. R.M.P/ dact. I.M.S./6 ex/19.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4879/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA