Rezoluţiune contract. Sentința nr. 8221/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8221/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 6753/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8221/2015

Ședința publica din 15.09.2015

Instanța constituită din :

JUDECĂTOR: P. VICTORIȚA P.

GREFIER: A. M.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii in dosarul civil nr._, avand ca obiect rezolutiune contract inaintata de reclamantul R. I., in contradictoriu cu paratii I. I., J. C., J. C. G., S. O..

Se constată ca dezbaterea pe fond a avut loc in ședinta publica din 10.09.2015, conform încheierii de ședinta din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotarare.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. in data de 09.04.2015 reclamantul R. I. a solicitat în contradictoriu cu paratii I. I., J. C., J. C. G., S. O.

- rezoluțiunea promisiunii multilaterale de construire și vanzare-cumparare încheiată intre reclamant si parații de rând 1-3 la data de 26.04.2007

- repunerea părților în situația anterioară încheierii promisiunii multilaterale de construire și vanzare-cumparare, prin obligarea în solidar a pârâților la restituirea catre reclamant a sumei de 182.700 lei actualizată cu dobânda legală începând cu data de 05.03.2015 și până la data platii efective.

- cu cheltuieli de judecată

În motivarea cererii de chemare in judecata, reclamantul a arătat in esenta că la data de 26.04.2007, în calitate de promitent-cumpărător, a încheiat cu parații de rând 1-3, în calitate de constructor, respectiv promitenti-vânzători, promisiune multilaterală de construire și vanzare-cumparare.

Prețul de vânzare a fost stabilit la suma de 52.000 euro, urmând a fi achitat în echivalent în lei suma de 174.200 lei . O parte din sumă a fost achitată prin virament bancar la data de 26.04.2007, respectiv 27.04.2007 domnului J. C., iar 8500 lei numerar domnului S. O..

A mai precizat faptul că inițial pârâtul I. I. s-a prezentat ca investitor și constructor, iar ulterior, începând cu anul 2009 pârâtul S. O. a fost cel care a a fost prezentat ca cel ce va continua construcția blocurilor, în cadrul unor ședințe la care au participat și alți promitenți cumpărători.

Atunci când blocul a fost finalizat și întabulat, reclamantul a notificat pârâții în vederea încheierii contractului autentic de vânzare cumpărare, dar aceștia nu s-au prezentat, iar ulterior reclamantul a aflat că pârâtul S. O. a înstrăinat apartamentul ce face obiectul promisiunii multilaterale de vânzare cumpărare.

În drept, cererea de chemare in judecata a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969, 970, art. 1020, art. 1021, 1079 C.civ. 1864.

Cererea de chemare in judecata a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în suma de 250 lei, f.8.

În cauză s-a fixat taxă de timbru în cuantum de 5677 lei, rămânând de achitat diferența de 5427 lei, f. 65.

Reclamantul a anexat cererii de chemare in judecata un set de inscrisuri (f. 10-64).

Reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar, anexând înscrisuri în probațiune, f. 73-101.

Reclamantul a depus note de ședință cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N., f. 114-116 solicitând respingerea acesteia.

Pârâții J. C. și J. C. G. au solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N., f. 118, iar prin întâmpinare, f.171-174 au invocat excepția prescripție dreptului material la acțiune.

Prin întâmpinare (f. 125-132) pârâtul S. O. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată, anexând înscrisuri, f. 135-170.

La termenul de judecata din data de 10.09.2015 instanta a pus in discutie excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N. si a ramas in pronuntare asupra acestei exceptii.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N., exceptie invocată de instanță din oficiu, potrivit art. 248 alin. (1) și (2) din Noul Cod de procedura civila, instanța reține următoarele:

În primul rând, față de ordinea de analiză a excepțiilor ( aspect pus în discuție de către reprezentanta pârâților J. și a pârâtului S. în ședința publică din data de 10.09.2015), fiind invocată în cauză în ședința publică din data de 10.09.2015 și excepția netimbrării cererii, de către pârâții J., instanța reține că primează excepția necompetenței, apreciind că doar o instanță competentă poate stabili taxa de timbru în mod legal și poate rezolva chestiuni legate de taxa de timbru cum este și cererea de ajutor public judiciar, nesoluționată la acest moment, până la stabilirea instanței competente.

Dacă instanța, în speță Judecătoria, ar fi soluționat cererea de ajutor public judiciar, iar soluția dată acestei cereri ar fi rămas definitivă, iar abia ulterior s-ar fi dispus declinarea de competență ne-am afla în situația în care într-un dosar, de competența unei instanțe superioare, s-au rezolvat definitiv chestiuni de către o instanță necompetentă, inferioară, ceea ce în opinia instanței nu poate fi o soluție legală.

În fapt, la data de 26.04.2007 pârâții I. I., în calitate de constructor, J. C., J. C. G., în calitate de promitenți-vânzători au incheiat cu reclamantul R. I., în calitate de promitent-cumpărător o promisiune multilaterală de construire și vanzare-cumparare sub semnatura privata cu privire la un apartament în suprafață de 52 mp, ce urma a se construi în Cluj-N., pe terenul înscris în Cf nr._ top._/1/3/1/2 ,_/1/2,_/2/1/2,_/2/2/2(f. 63-64).

Potrivit art. 3 din promisiunea multilaterală de construire și vanzare-cumparare prețul vânzării a fost stabilit de către părți la suma de 52.000 euro, reprezentând echivalentul sumei de 228.618 lei, calculat prin raportare la cursul BNR de la data de 09.04.2015, data introducerii cererii de chemare in judecata.

Conform art. 94 pct. 1 lit. j) din Noul Cod de procedura civila, Judecătoriile judecă: … j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

Având în vedere că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată depășește suma de 200.000 lei, instanța apreciază că competenta de solutionare a cererii de chemare in judecata apartine Tribunalului Specializat Cluj, în conformitate cu art. 95 pct. 1 din Noul Cod de procedura civila.

Chiar dacă reclamantul a solicitat prin petitul 2 restituirea sumei de 182.700 lei, și conform susținerii acestuia față de această valoare competența de judecată ar aparține Judecătoriei Cluj-N., f. 114 -116, instanța apreciază că valoarea față de care se stabilește competența materială a instanței este valoarea petitului principal, care se referă la rezoluțiunea promisiunii multilaterale de construire și vânzare, care astfel cum am arătat depășește suma de 200.000 lei și nu valoarea petitului accesoriu, care este petitul de repunere a părților în situația anterioară.

Instanța apreciază că este neîntemeiată și susținerea reprezentantei reclamantului cum că prețul s-a stabilit și s-a achitat în lei suma de 174.200 lei, și astfel competența ar reveni Judecătoriei.

Prețul nu a fost stabilit în lei, ci în euro, și anume 52.000 euro, plata făcându-se în lei, la cursul euro de la acel moment, și anume 3,35 lei.

Or, la data formulării cererii de chemare în judecată cursul euro era de 4,3965, astfel că valoarea în lei a petitului principal este de 228.618 lei.

Instanta apreciaza ca este competent Tribunalul Specializat Cluj, deoarece parații I. I. și S. O. apar ca fiind profesioniști, avand in vedere ca in baza autorizatiei de construire nr. 120/13.02.2007 emisa de Primaria mun. Cluj-N., f. 78, aceștia au solicitat autorizație pentru edificarea unui ansamblul rezidențial de locuinte, pe imobilul teren situat în zona Colonia Borhanci, CF_ și_, nr topo_/1/3/1/2 ,_/1/2,_/2/1/2,_/2/2/2_/3, urmarind obtinerea de profit prin valorificarea apartamentelor, iar apartamentul in litigiu face parte din acel ansamblu de locuinte. F. de data incheierii antecontractului de vanzare-cumparare in litigiu (13.02.2007), instanta apreciaza ca la data respectiva parații aveau calitatea de comerciant, fiind aplicabile prevederile Codului comercial in vigoare la acea data.

In aceste conditii, instanta apreciaza ca Tribunalul Specializat Cluj este instanta competenta material sa solutioneze acest litigiu.

F. de considerentele de mai sus, in temeiul art. 132 alin. 1 si 3 raportat la art. 129 alin. 2 pct. 2, la art. 94 pct. 1 lit. j) și la art. 95 pct. 1 din Noul Cod de procedura civila, instanta va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N., exceptie invocată de instanță din oficiu.

In consecinta, instanta va declina competența de soluționare a cererii de chemare in judecata formulate de către reclamantul R. I. în contradictoriu cu parații I. I., J. C., J. C. G., S. O. avand ca obiect rezolutiune promisiune multilaterală de construire și vanzare-cumparare, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N., exceptie invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii de chemare in judecata formulate de către reclamantul R. I., CNP_ cu domiciliul in T., ., ., în contradictoriu cu parații I. I., CNP_, cu dom. în Cluj-N., ., ., jud. Cluj, J. C., CNP_, J. C. G., CNP_, ambii cu dom. în Florești, .. 248 A, jud. Cluj și dom. procesual ales în Cluj-N., ., nr. 57, ., la cab. av. P. A. B., S. O., CNP_, cu domiciliul in Cluj-N., .. 1, corp C3, ., cu dom. procesual ales la cab. av. N. C. din Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 76, ., avand ca obiect rezolutiune promisiune multilaterală de construire și vanzare-cumparare, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2015.

JUDECĂTOR GREFIER

P. Victorița P. A. M.

Red. Dact. PVP/02.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 8221/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA