Somaţie de plată. Hotărâre din 10-03-2015, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 277/211/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - N.
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
ORDONANȚA CIVILĂ NR. 2575/2015
Ședința publică din 10.03.2015
INSTANȚA constituită din:
JUDECĂTOR: I. G.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind judecarea ordonanței de plată formulată de către creditoarea . SRL în contradictoriu cu debitoarea . CLUJ.
`La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care în temeiul art. 258 N.C.pr.civ raportat la art. 255 N.C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
În temeiul art. 394 alin.1 C. proc. civilă instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 09.01.2015, sub nr._, creditoarea . SRL a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei . CLUJ pentru suma de_,09 lei reprezentând debit principal, suma de 2480,35 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente facturii fiscale . nr. 080/31.10.2014, calculate conform actului adițional nr. 2 din 08.10.2014, precum și penalități de întârziere constând în dobânda legală penalizatoare, pentru restul facturilor, care să curgă de la data emiterii acestora și până la plata efectivă a debitului. A solicitat și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii creditoarea a arătat, în esență, că între cele două societăți comerciale s-a încheiat un contract de prestare a unor servicii de transport nr. 11/08.10.2012, care a fost prelungit prin actul adițional nr. 1 și actul adițional nr.2/08.10.2014, în baza căruia a prestat servicii de trasport cu autovehiculele sale, la locațiile și datele fixate și solicitate de către societatea pârâtă. Prin actul adițional nr. 2 s-a stabilit la art. 2 pct. 4 o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere.
A mai arătat creditoarea că în baza serviciilor prestate a emis facturile fiscale anexate, facturi acceptate la plată prin semnătură și ștampilă. Creditoarea a arătat că în cauză este vorba despre o creață certă, lichidă și exigibilă.
Anterior înregistrării prezentei cererii de chemare în judecată a notificat-o pe debitoare conform art. 1014 alin.1 C. proc. civilă și deși notificarea a fost primită la data de 05.12.2014, debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile în termenul prevăzut în somație.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013 și urm. Cod procedură civilă.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei, potrivit art. 6 alin.2 din OUG 80/2013 (f.3).
Creditoarea a comunicat debitoarei, prin scrisoare cu conținut declarat cu confirmare de primire o somație, prin care i-a pus în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia (f. 5-6).
În probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
În dovedirea cererii, au fost depuse la dosar, următoarele înscrisuri: somație cu dovada de comunicare (f.5-5-7), facturi fiscale (f.10-16), contract de prestări servicii (f.17-20), acte adiționale (f.21-24).
Deși a fost legal citată, debitoarea nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a invoca apărări în favoarea sa.
Instanța a încuviințat și administrat, pentru părți, proba cu înscrisuri, în temeiul art. 258 C.pr.civ. raportat la art. 255 alin. 1 C.pr.civ., apreciind aceste probe ca fiind admisibile și concludente justei soluționări a cauzei.
Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:
În fapt, între creditoare și debitoare s-au desfășurat relații comerciale în baza cărora creditoarea a emis facturile fiscale . nr. 074/31.09.2014, în valoare de 5734,69 lei, ACH nr. 073/30.09.2014, în valoare de 4637,60 lei, ACH nr. 067/31.07/2014 în valoare de 30.996,90 lei, ACH nr. 072/30.09.2014 în valoare de 474,30 lei, ACH nr. 071/30.09.2014 în valoare de 368,9 lei, ACH nr. 069/30.08.2014 în valoare de 21.098,60 lei și factura fiscală . nr. 080/31.10.2014, în valoare de 18.510,10 lei. Deși facturile menționate mai sus au fost însușite de către debitoare prin semnătură și ștampilă (f. 10-16), aceasta nu a făcut dovada achitării acestora, astfel încât figurează cu un debit de 81.821,09 lei.
În drept, în conformitate cu art. 1013 C. proc. civ. „procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatate prin înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.
Potrivit art. 662, alin.(2), (3), și (4) C. proc. civ. ,, (2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. (3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. (4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată”.
Din punct de vedere al dreptului substanțial în speță sunt aplicabile prevederile art. 1270 C.civ. potrivit cărora „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, art. 1535 C.civ. privitor la daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești care atestă că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu”, art. 1538 C.civ. „clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale” și art. 1539 C.civ. „creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligației principale cât și plata penalității, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în locul stabilit”.
În speță, instanța va analiza temeinicia acțiunii din prisma dispozițiilor articolelor 1013 și urm. C. pr. civ. privitoare la procedura ordonanței de plată.
În primul rând, în cauză, se reține faptul că, între creditoarea . SRL, și debitoarea . CLUJ, s-au desfășurat raporturi contractuale, în baza cărora creditoarea a prestat servicii de transport, emițând mai multe facturi fiscale.
Constatând că obiectul cererii ordonanței de plată îl constituie obligarea debitoarei la plata unor sume de bani, instanța urmează să analizeze existența caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.
Instanța constată că în cauză este vorba despre o creanță certă – existența ei neîndoielnică rezultând din cuprinsul facturii fiscale emise de către creditoare și acceptat de debitoare prin semnătura și ștampilă (f.10-16).
Creanța este lichidă, întinderea ei rezultând din suma înscrisă în facturi. De asemenea aceasta este și exigibilă, ultima factură fiind scadentă la data de 31.01.2014 (f.16).
De asemenea, deși debitoarea a fost citată cu mențiunea să depună întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată, cu mențiunea că în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului, aceasta nu a depus întâmpinare, motiv pentru care instanța va considera acest lucru ca o recunoaștere a pretențiilor creditoarei, prin raportare la prevederile art. 1018 alin. 3 C. proc. civilă.
În consecință, coroborând înscrisurile de la dosar instanța apreciază că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii de către creanță a tuturor condițiilor prevăzute de art. 1013 alin.1 C. proc. civilă necesare emiterii unei ordonanțe de plată.
În ceea ce privește determinarea penalităților, art. 1017 alin. 1 C. proc. civilă prevede că „dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României. Rata de referință în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru”.
Instanța constată că prin actul adițional nr. 2 din 08.10.2014 s-a prevăzut la art. 2 pct. 4 o clauză penală potrivit căreia, în cazul în care se înregistrează întârzâieri la plata facturilor, penalitățile aplicate vor fi de 0,2% pe zi de întârziere. Dintre facturile emise de către creditoare, doar factura . nr. 080/31.10.2014 a fost emisă după semnarea acestui act adițional, prin urmare penalitățile de întârziere aferente aceatei facturi sunt de 0,2% pe zi de întârziere. Potrivit anexei de calcul a penalităților (f.4), valoarea penalităților de întârziere aferente sumei de 18.510, 10 lei sunt de 2480,35 lei.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere aferente sumelor cuprinse în celelalte facturi, instanța constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 1017 alin.1 C. proc.civilă, urmând a fi aplicată dobânda legală penalizatoare.
În considerarea celor enunțate, instanța, în temeiul art. 1021 alin.2 Cod procedură civilă va admite cererea și va ordona debitoarei să plătească creditoarei suma de _,09 lei reprezentând debit principal, precum și penalități de întârziere constând în dobânda legală penalizatoare pentru facturile . nr. 074/31.09.2014, 073/30.09.2014, 067/31.07.2014, 072/30.09.2014, 071/30.09.2014 și 069/30.08.2014, de la data emiterii acestor facturi și până la plata efectivă a debitului, precum și suma de 2480,35 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere pentru suma cuprinsă în factura fiscală . nr. 080/31.10.2014.
Va fixa termenul de plată de 10 zile de la comunicare.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 al. (1) C.pr.civ., debitoarea urmează să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată datorate în cuantum de 200 lei, suportate de către creditoare odată cu achitarea taxei de timbru necesară soluționării cererii de emitere a ordonanței de plată. Deși prin cererea de chemare în judecată creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și onorariul avocațial, nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea . SRL, cu sediul în jud. Bihor, loc. Sîntandrei, ., jud. Bihor în contradictoriu cu debitoarea . CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ..3, jud. Cluj.
Somează debitoarea să plătească creditoarei suma de _,09 lei reprezentând debit principal, precum și penalități de întârziere constând în dobânda legală penalizatoare pentru facturile . nr. 074/31.09.2014, 073/30.09.2014, 067/31.07.2014, 072/30.09.2014, 071/30.09.2014 și 069/30.08.2014, de la data emiterii acestor facturi și până la plata efectivă a debitului, precum și suma de 2480,35 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere pentru suma cuprinsă în factura fiscală . nr. 080/31.10.2014.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Fixează termen de plată de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2015.
JUDECĂTOR,GREFIER,
I. G. M. M.
Red.Dact/I.G./4 ex/02.04.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2522/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2839/2015.... → |
|---|








