Acţiune în constatare. Sentința nr. 8659/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8659/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 650/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr.8659
Ședința publică de la 12.06.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ
GREFIER: SELMA Z.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare acțiune formulată de reclamantul S. C. domiciliat în București, Al.V., nr.4, .,.,sector 2, în contradictoriu cu pârâtul I. D. domiciliat în București,sector 6,..171,.> Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.05.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă cu prezenta hotărâre când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 4.06.2013,11.06.2013 și 12.06.2013 când s-a pronunțat:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față,instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1.01.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ ,reclamantul S. C. a chemat în judecată pe pârâtul I. D.,solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se pronunțe asupra unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu consecința constatării intervenirii vânzării-cumpărării autoturismului marca MERCEDES BENZ având nr. de identificare WDB2304671F065236 și nr. de înmatriculare_, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu cf.disp.art.274C.proc.civ.
În motivarea cererii,reclamantul a arătat că la data de 31.05.2012 părțile au perfectat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care s-a achitat prețul integral al autoturismului,în cuantum de 17.800 euro,cu consecința remiterii efective a bunului în posesia promitentului cumpărătorului.
Prin convenția perfectată,vânzătorul și-a însușit obligația,ca cel târziu până la data de 29.06.2012,să încheie contractul de vânzare-cumpărare după ce în prealabil vânzătorul a obținut toate actele necesare,inclusiv certificatul de atestare fiscală precum și o dovada eliberată de Arhiva de Garanții Reale Mobiliare.
În drept, au fost invocate, disp.art.1669 și art.1270 N.C.Civ.
În probațiune s-a solicitat doar proba cu înscrisuri.
În susținerea cererii de chemare în judecată s-au depus următoarele înscrisuri:act adițional nr.1,autentificat sub nr.2176/31.05.2012 din data de 14.12.2012, încheiere de atestare nr. 79/14.12.2012, antecontract de vânzare, cartea de identitate, toate în copii.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a formulat întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.
Instanța,în temeiul art.167C.proc.civ. a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului,care nu s-a prezentat la termenul fixat pentru administrarea interogatoriului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin promisiunea de vânzare – cumpărare autentificată de notar public G. A. sub nr. 2176 din 31.05.2012, pârâtul I. D., în calitate de promitent – vânzător, s-a obligat să vândă, iar reclamantul S. C., în calitate de promitent – cumpărător, s-a obligat să cumpere, autoturismul marca Mercedes Benz având număr de identificare WDB2304671F065236, nr. de înmatriculare_, identificat în antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2176 de notar public A. D. R., pentru un preț de 17.800 Euro, pe care reclamantul l-a achitat integral (așa cum reiese din actul înfăptuit de părți).
Totodată, potrivit art. 1073 C.civ., Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, si in caz contrar are dreptul la dezdăunare, iar potrivit art. 1077 C.civ., Nefiind îndeplinita obligația de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.
De asemenea, potrivit art. 1294 C.civ., „Vinderea este o convenție prin care cele două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul lui.”, iar conform art. 1295 Cod civil, „Vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat”.
Aceste din urmă prevederi se circumscriu principiului consensualismului care guvernează materia încheierii contractelor sinalagmatice și care face ca acordul de voință al părților, liber exprimat și neviciat să fie suficient și necesar pentru perfectarea convenției.
Pentru admisibilitatea acțiunii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, trebuie sa fie îndeplinite următoarele condiții: să existe un antecontract valabil încheiat, refuzul unei părți de a încheia contractul in forma autentică, partea reclamantă să își fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, promitentul vânzător sa fie proprietarul bunului pentru a putea opera transferul dreptului de proprietate, bunul să se afle încă în patrimoniul promitentului vânzător.
Analizând condițiile impuse de textele legale citate, instanța constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv: există înscrisul sub semnătură privată cu valoare de antecontract de vânzare-cumpărare (promisiunea de vânzare – cumpărare autentificată sub nr. 2176 din 31.05.2012) până la momentul introducerii prezentei acțiuni nu au procedat la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, obligație ce-i incumba conform promisiunilor de vânzare încheiate de autorul său. De asemenea, reclamantul și-a asumat obligațiile asumate prin antecontractele încheiate, achitând în întregime prețul convenit (așa cum reiese din chiar înscrisurile înfăptuite în dovedirea promisiunii de vânzare – cumpărare), fapt de altfel necontestat de pârât.
Totodată, așa cum atestă din cartea de identitate a autovehiculului promitentul – vânzător este proprietar al autovehiculului, iar bunul se află încă în patrimoniul acestuia (nefiind făcută dovada că ar fi înstrăinat către altcineva) potrivit adresei emise sub nr._/04.04.2013 de Serviciul Public Comunitar Regim permise de Condicere și Înmatriculare a Vehiculelor C. – INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚULUI C..
Prin urmare, atâta timp cât terenul în litigiu nu a ieșit din patrimoniul pârâtului (promitent – vânzător) și neexistând alte impedimente legale, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, în baza art. 1073 și 1077 C.civ., instanța constată întemeiată acțiunea reclamantului, urmând a o admite în consecință și a pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, constatând intervenită vânzarea-cumpărarea între reclamantul S. C., în calitate de cumpărător și pârâtul I. D., în calitate de vânzător, la prețul de 17.800 euro, achitat anterior datei de 05.05.2010, privind autoturismul marca Mercedes Benz având număr de identificare WDB2304671F065236, nr. de înmatriculare_, identificat în antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2176 de notar public A. D. R., pentru prețul de 17.800 Euro.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul S. C. domiciliat în București, Al.V., nr.4, .,.,sector 2, în contradictoriu cu pârâtul I. D. domiciliat în București,sector 6,..171,.> Prezenta hotărâre ține loc de contract de vânzare – cumpărare încheiat între pârât în calitate de vânzător și reclamant în calitate de cumpărător, având ca obiect autoturismul marca Mercedes Benz având număr de identificare WDB2304671F065236, nr. de înmatriculare_, identificat în antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2176 de notar public A. D. R., pentru prețul de 17.800 Euro.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.175,35 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
M. TIMOAȘCĂ SELMA Z.
← Evacuare. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Validare poprire. Sentința nr. 1/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|