Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 18622/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 14.10.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. MERAL

GREFIER: Ș. F. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA DE proprietari . sediul procesual ales la C.. Av. B. I. C. din C., ., nr. 2, .. A, . în contradictoriu cu intimații R. E. domiciliat în Techirghiol, ., județul C. și B. ROMÂNEASCĂ S.A. cu sediul în București, .. 11, .,7, sector 2.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 14.10.2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestație înregistrată la data de 15.07.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, contestatoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .> în contradictoriu cu intimatii R. E., B. ROMÂNEASCĂ SA a solicitat anularea procesului- verbal de distribuire a prețului din data de 10.07.2013 întocmit de B. G. A. M. în dosarul de executare nr. 1665/G/2012.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că intimatul R. E. a achiziționat imobilul situat în C. . nr 62 . ipotecar de la intimata B. Românească SA conform contractului de credit nr B_/18.08.2008 garantat prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2480/18.08.2008.

Întrucât intimatul R. E. nu a achitat cheltuielile de întreținere restante, contestatoarea a notat la data de 21.05.2013 prin Încheierea nr._ în Cartea Funciară ipoteca legală.

La data de 24.05.2013 contestatoarea s-a înscris la masa credală a debitorului R. E. în cadrul dosarului de executare nr. 1665/G/2012.

S-a mai învederat faptul că la distribuirea prețului, creanța contestatoarei a fost înlăturată pentru considerentul că nu este constatată prin hotărâre judecătorească, potrivit legii.

În drept au fost invocate prevederile art. 51 alin 1 din Legea nr. 230/2007, art. 2327, 2335 Noul Cod Civil.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

Intimata B. Românească SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare. Aceasta a învederat instanței că dispozițiile art. 156 din Legea nr. 71/2011 stabilesc că prevederile art. 2335 Noul cod civil nu se aplică și creditorilor ipotecari a căror ipotecă a fost perfectată anterior înregistrării privilegiului. Astfel, ipoteca băncii a fost înscrisă în anul 2008, iar a contestatoarei în anul 2013, motiv pentru care preferința de care se bucură creanța contestatoarei nu se aplică în cauza de față.

La solicitarea instanței, s-a înaintat copia dosarului de executare silită al B. G. nr. 1665/G/2012.

Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:

În temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar ipotecar nr. B0022954/18.08.2008 încheiat între intimații B. Românească în calitate de creditor și R. E. în calitate de debitor, s-a început executarea silită împotriva intimatului R. E., în cadrul dosarului de executare nr. 1665/G/2012 al B. G. A. M..

Începerea executării a fost încuviințată de Judecătoria C., prin încheierea nr._/30.08.2012.

În data de 24.05.2013 Asociația de proprietari . formulat în cadrul dosarului de executare silită nr. 1665/G/2012 cerere de înscriere la masa credală pentru suma de 1531,82 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere restante.

Prin procesul- verbal de distribuire a prețului, întocmit în data de 10.07.2013 de către executorul judecătoresc, suma rezultată din executare, în cuantum de_ lei a fost distribuită către Biroul executorului judecătoresc în temeiul art. 563 alin 1 C proc civ pentru cheltuielile de executare silită, și în temeiul art. 564 C proc civ, către creditoarea ipotecară B. Românească .

Creanța creditorului Asociația de proprietari . a fost inclusă în masa credală deoarece nu este constatată prin hotărâre judecătorească potrivit legii.

În prealabil, având în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 instanța constată că în prezenta cauza sunt aplicabile dispozițiile art. 399 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă, aceasta fiind legea sub imperiul căreia a fost declanșată procedura executării silite.

Potrivit art. 399 alin. 1 C.pr.civ. împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

Art. 402 C. proc. civ. prevede că instanța sesizată va solicita de îndată organului de executare să-i transmită, în termenul fixat, dosarul de executare sau, după caz, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare în cauză, dispozițiile art. 139 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Potrivit art. 563 C.proc.civ., În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulți creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus și alți creditori titlurile lor, executorul judecătoresc procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferință, dacă legea nu prevede altfel: a) creanțele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preț se distribuie, precum și orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor; b) creanțele reprezentând salarii și alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreținerea și îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătății, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și creanțele reprezentând obligația de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății (…), iar potrivit art. 564 C.proc.civ., Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferință conservate, în condițiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanțele lor vor fi plătite înaintea creanțelor prevăzute la art. 563 alin. 1 lit. b),

Față de textul de lege enunțat, se constată că executorul judecătoresc a procedat în mod corect la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.

Astfel, potrivit extrasului de carte funciară pentru imobilul situat în C., . nr 62, partea III privind foaia de sarcini, intimata B. Românească a întabulat în data de 19.08.2008 dreptul de ipotecă pentru suma de_ euro în temeiul contractului de ipotecă nr. 2480/18.08.2008 emis de BNP B..

Ulterior, în data de 21.05.2013 Asociația de proprietari . înțeles să întabuleze dreptul de ipotecă legală în valoare de 1531,83 lei, drept instituit în temeiul art. 51 din Legea 230/2007, conform căruia Asociația de proprietari are un privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentelor (…) pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, după cheltuielile de judecată datorate tuturor creditorilor în interesul cărora au fost făcute,

În ceea ce privește concursul dintre dreptul contestatoarei și cel al intimatei, instanța reține aplicabilitatea următoarelor prevederi legale:

Art. 2333 noul Cod civil, privilegiul este preferința acordată de lege unui creditor în considerarea creanței sale. Privilegiul este indivizibil. Conform art. 155 din Legea nr. 71/2011 constituirea, conținutul și opozabilitatea privilegiului sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data când s-au născut.

Art. 2335 noul Cod civil, creditorul privilegiat este preferat celorlalți creditori chiar dacă drepturile acestora s-au născut ori au fost înscrise mai înainte.

Potrivit art. 156 din Legea nr. 71/2011, dispozițiile art. 2335 Cod civil nu se aplică și creditorilor ipotecari a căror ipotecă a fost perfectată anterior înregistrării privilegiului.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța constată că procesul- verbal de distribuire a prețului a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale, în condițiile în care dreptul creditorului ipotecar a fost înregistrat în data de 19.08.2008, iar creanța privilegiată a contestatoarei a fost întabulată în data de 21.05.2013, astfel încât aceasta din urmă nu este preferată dreptului ipotecar anterior înregistrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . sediul procesual ales la C.. Av. B. I. C. din C., ., nr. 2, .. A, . în contradictoriu cu intimatii R. E. domiciliat în Techirghiol, ., județul C., B. ROMÂNEASCĂ SA cu sediul în București, .. 11, .,7, sector 2, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 14.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. MERAL Ș. F. C.

Red.Jud.B.M.5ex.04.11.2013

Tehnored.Ș.F.C.

3com.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria CONSTANŢA