Plângere contravenţională. Sentința nr. 5843/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5843/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 3631/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5843/2013
Ședința publică din data de 19.04.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de către petentul M. E., domiciliat în C., ., ., ., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/ 22.01.2013, emis de intimatul P. M. C., cu sediul în C., ., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimat d-na avocat Daneila C., în substitiure pentru avocatul titular Tudoruș Crisitna, lipsă fiind petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S–a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Neexistând cereri prealabile sau excepții invocate, instanța acordă cuvântul reprezentantului intimatului asupra probelor.
Reprezentantul convențional, pentru intimat, în dovedirea acțiunii, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța pune în discuția părților probele propuse de către petent prin acțiunea introductivă respectiv proba cu înscrisuri.
Reprezentantul convențional pentru intimat asupra probelor propuse de către petent, arată că nu se opune încuviințării acestora.
În temeiul art. 167 C.pr.civ. instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri, apreciind-o concludentă, pertinentă și utilă soluționări cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părții prezente, pe fondul cauzei, pentru dezbateri
Avocatul pentru intimat solicită instanței respingerea plângerii contravenționale formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/ 22.10.2012, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 150 Cod procedură civilă instanța declară încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
JUDECĂTORIA
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.02.2013, sub număr dosar 3631/ 212/ 2013, petentul M. E. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._/ 22.01.2013, emis de intimatul P. M. C..
În motivarea plângerii, arată petentul că a fost sancționat în mod netemeinic, dat fiind că autoturismul său a fost oprit pentru îmbarcarea unui client.
În drept, au fost invocate prevederile art. 63 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/ 2002, iar în susținere a fost atașat procesul-verbal contestat, precum și fotocopia actului de identitate al petentului.
Plângerea a fost formulată în termen legal și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/ 1997 și art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001, și de la plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei transcrierea procesului-verbal contestat și raportul agentului constatator, arătând că nu au fost efectuate fotografii cu ocazia constatării faptei.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviințată ambelor părți.
Analizând materialul probator al dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/ 22.01.2013 (f. 3), întocmit de către Poliția Locală C., aflată în subordinea intimatului, petentul M. E. a fost sancționat contravențional cu 2 puncte-amendă (140 lei) și cu 2 puncte de penalizare, în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/ 2002, în referire la art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 8 din același act normativ, pentru încălcarea prevederilor art. 142 lit. a) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/ 2002 (R.A.O.U.G. nr. 195/ 2002), reținându-se în sarcina sa că, la data de 22.01.2013 - ora 20:04, a oprit voluntar autovehiculul marca ˝Dacia˝ cu nr. de înmatriculare_ pe . C., în dreptul City Park, în zona de acțiune a indicatorului rutier ˝Oprirea interzisă˝”.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/ 2002 califică drept contravenții, sancționate cu amenda prevăzută în clasa a I de sancțiuni, faptele prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a) din același act normativ.
La rândul său, art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 8 incriminează oprirea neregulamentară, pentru care se aplică și 2 puncte de penalizare.
Art. 142 lit. a) din R.A.O.U.G. nr. 195/ 2002 interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.
Conform art. 98 alin. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 195/ 2002, clasa a I de sancțiuni constă în aplicarea a 2 sau 3 puncte-amendă.
Instanța apreciază că fapta contravențională este suficient descrisă în procesul-verbal, temeiul legal al incriminării faptei este corect indicat, iar sancțiunile corespund limitelor impuse de lege.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/ 2002 au drept scop stabilirea regulilor privind circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/ 2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că singura critică formulată de către contestator cu privire la procesul-verbal constă în aceea că autovehiculul său ar fi fost oprit doar pentru îmbarcarea unor persoane.
Prin urmare, contestatorul nu neagă că ar fi staționat autoturismul în locul respectiv, în zona de acțiune a indicatorului ˝Oprirea interzisă˝, astfel cum s-a reținut prin actul sancționator.
Potrivit art. 63 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/ 2002 „Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staționare.”
La rândul său, art. 63 alin. 2 lit. a) din același act normativ stipulează că „ Nu se consideră oprire: a) imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulația pe drumul public respectiv;”.
Judecătoria reține că autoturismul taxi condus de reclamant se afla, la momentul depistării de către agentul constatator, oprit în zona de acțiune a indicatorului rutier „oprirea interzisă”, la cca. 5 m de colțul intersecției . . unui client, client care a urcat în taxi în timpul completării procesului-verbal, astfel cum se arată în raportul agentului constatator. Prin urmare, autoturismul condus de reclamant nu a fost oprit doar cât era necesar să se îmbarce clientul și, mai mult decât atât, prin manevra realizată de M. E. a fost îngreunată fluența traficului rutier pe sectorul de drum respectiv, astfel cum reiese din raportul agentului constatator.
În concluzie, instanța apreciază că fapta a fost în mod corect reținută de agentul constatator, prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție nefiind răsturnată prin probele administrare.
Instanța, hotărând asupra sancțiunilor, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, ținând seama de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, respectiv limitele sancțiunii prevăzute de lege, împrejurările în care au fost săvârșite faptele, modul și mijloacele de săvârșire a acestora, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal, apreciază că sancțiunea contravențională aplicată față de M. E. prin procesul-verbal de contravenție . nr._/ 22.01.2013 a fost individualizată în mod corect, persoanei în cauză fiindu-i aplicată pentru fapta reținută în sarcina sa o amendă, în cuantumul minim prevăzut de lege.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, astfel încât urmează a respinge plângerea, ca neîntemeiată, în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/ 2001.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantului, instanța îl va obliga pe acesta la plata către intimat a sumei de 370 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat dovedit prin chitanța nr. 192/ 22.02.2013 (f. 9).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către petentul M. E., domiciliat în C., ., ., ., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/ 22.01.2013, emis de intimatul P. M. C., cu sediul în C., ., jud. C..
Obligă reclamantul la plata către intimat a sumei de 370 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.04.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
red. jud. G.M. 26.08.2013
thn. red. C.B. 31.07.2013/ 4 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6913/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria... → |
|---|
