Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 8271/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința din data de 16.12.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. D.

GREFIER: M. DĂNUȚA M.

Pe rol judecarea cauzei civilă privind pe petent C. L. și pe intimat I. DE P. AL DJUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravenționala CP_/15.03.2013.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 09.12.2013 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 16.12.2013 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.03.2013, sub nr._, petentul C. L. a solicitat anularea procesului–verbal de constatare a contravenției . nr._/15.03.2013 și exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în cursul zilei de 15.03.2013 în jurul orei 12:35, se deplasa pe ., la volanul autoturismului marca HYUNDAI cu număr de înmatriculare_, a fost oprit de agentul constatator, fiindu-i întocmit procesul verbal de contravenție . nr._/15.03.2013 prin care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei dar și 4 puncte de penalizare pentru faptul că nu purta centură de siguranță și vorbea la telefonul mobil fără a avea dispozitiv mâini libere.

Petentul apreciază că în mod eronat și tendențios agentul constatator a dispus sancționarea sa, în condițiile în care purta centură de siguranță și nu vorbea la telefonul mobil.

În drept petentul a invocat prevederile art. 36 alin. 1 și 3, art. 108 alin. 1 lit. a pct. 2 și art. 118-121 din O.U.G. 195/2002.

În probațiune, petentul a depus la dosar, în copie procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.03.2013 și copia cărții de identitate.

Cererea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, în temeiul art. 36 din O.G. nr. 2/2001.

Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În probațiune, intimatul a depus la dosar înscrisuri constând în raportul agentului constatator cu privire la împrejurarea constatării contravenției, adresa nr._/21.06.2013 și transcrierea mecanică a procesului-verbal contestat.

În drept, intimatul a invocat prevederile OUG 195/2002, rep. HG 1391/2006, OG 2/2001 rep. privind regimul juridic al contravențiilor

Petentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că își menține punctul de vedere precizat prin cererea de chemare în judecată.

Instanța, la termenul din data de 30.09.2013 a încuviințat și a administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și pentru petentă proba testimonială cu un martor, D. T..

Martorul, legal citat pentru două termene de judecată, nu s-a prezentat în vederea audierii, iar la termenul din 09.12.2013, reprezentanta petentului a precizat în mod expres faptul că renunță la administrarea acestei probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/15.03.2013, petentul C. L. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 300 lei și 4 puncte de penalizare, în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. 1 și 3 și art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 15.03.2013, a condus autoturismul marca Hyundai cu nr. de înmatriculare_ pe . avea cuplată centura de siguranță și de asemenea, a folosit telefonul mobil în timpul conducerii, fără dispozitiv „mâini libere”.

Procesul-verbal a fost semnat de către petent, menționându-se și obiecțiunile acestuia, respectiv faptul că nu vorbea la telefon.

În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care instanța a trecut la analiza susținerilor petentului privind netemeinicia procesului verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Analizând motivele de netemeinicie invocate în plângere prin prisma probelor administrate în cauză și prin raportare la dispozițiile normative incidente, instanța le găsește neîntemeiate pentru considerentele următoare:

În ceea ce privește existența faptei contravenționale reținută în procesul-verbal de contravenție, instanța reține că aceasta este dovedită prin descrierea acesteia în procesul-verbal de contravenție de către agentul constatator, care a perceput fapta prin propriile simțuri. Astfel sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă un înscris care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate. Inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla contestare a procesului-verbal, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 C.proc.civ., trebuie să facă dovada contrarie a celor reținute în cadrul procesului-verbal de contravenție.

Petentul nu a făcut dovada contrară a celor reținute în procesul-verbal de contravenție, deși i s-a oferit posibilitatea să aducă probe în apărarea sa. Astfel, deși a solicitat și i s-a admis administrarea probei testimoniale, martorul propus de acesta nu s-a prezentat, iar petentul, prin reprezentant, a renunțat la audierea acestuia.

De altfel, în cuprinsul plângerii contravenționale și în răspunsul la întâmpinare, petentul nu a precizat nicio critică pertinentă cu privire la legalitatea sau temeinicia procesului verbal contestat, limitându-se la a afirma faptul că în mod eronat și tendențios agentul constatator a dispus sancționarea sa, în condițiile în care purta centură de siguranță și nu vorbea la telefonul mobil.

În ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în procesul-verbal de contravenție, instanța reține că acestea sunt contravenții și au fost corect încadrate în textele legale.

Astfel, conform dispozițiilor normative indicate în procesul-verbal de contravenție:

Art. 36 din O.U.G. nr. 195/2002: (1) „Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament. (3) Conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere».”

Art. 99 (1) „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: „…” (2) Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).”

Art. 108 alin. 1Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 2. folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip "mâini libere"; 3. nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță (…)

Prin urmare, petentul nu a respectat regulile de mai sus, care impun purtarea centurii de siguranță în timpul conducerii autovehiculului și folosirea telefonului mobil doar cu dispozitivul „mâini libere”, și a fost în mod legal sancționat cu amenda contravențională minimă de 300 lei și 4 puncte de penalizare.

Instanța, analizând conform art. 34 alin. 1 și art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 proporționalitatea sancțiunii amenzii, reține că amenda contravențională în cuantum de 300 lei (minimul special) este proporțională cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în condițiile în care petentul a săvârșit două fapte contravenționale cu aceeași ocazie.

Pentru toate aceste considerente, instanța constată că existența faptelor reținute în sarcina petentului este dovedită, iar aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor stabilite de organul constatator prin procesul-verbal contestat, motiv pentru care plângerea contravențională formulată de petent urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRAȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. L. cu domiciliul în CONSTANTA, . 6, . împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/15.03.2013, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. cu sediul în CONSTANTA,, J. C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.

M.M. 19 Decembrie 2013

Red. Jud. D.D.2ex/ 28.03.2014

Emis 2 comunicări, la data de 28-.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA