Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 13035/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din data de 06.12.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de către petentul G. A.-F., domiciliat în C., ., ., ., împotriva procesului-verbal . nr._/ 16.05.2013, emis de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în C., ., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.11.2013 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 06.12.2013 când, în aceeași compunere,
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17.05.2013, sub număr dosar_/ 212/ 2013, petentul G. A.-F. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._/ 16.05.2013, emis de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C..
În motivarea plângerii, arată petentul că prin procesul-verbal atacat a fost sancționat contravențional pentru că la data de 16.05.2013 - ora 07:14, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului, pe ., din C., nu ar fi acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați în traversarea regulamentară a drumului.
Arată petentul că în data precizată conducea pe . pe banda 1 de mers, iar pe sensul de deplasare opus se angajaseră în trecere doi pietoni. Fapta reținută în sarcina sa prin procesul-verbal atacat este în legătură cu doi pietoni angajați în traversare pe sensul opus de mers direcției sale de deplasare, astfel încât nu este aplicabil art. 135 lit. h) din Codul rutier.
Plângerea nu este motivată în drept, iar în susținere au fost depuse înscrisuri, în fotocopie.
Plângerea a fost formulată în termen legal, fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/ 1997 și art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001, și a timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Legal citat, organul constatator a formulat întâmpinare (f. 15), prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată. Totodată, a depus la dosar documentația care a stat la baza întocmirii acestuia, respectiv raportul agentului constatator. Totodată, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviințată ambelor părți.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal CP nr._/ 16.05.2013 (f. 5), G. A.-F. a fost sancționat în temeiul dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/ 2002, pentru încălcarea prevederilor art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/ 2002, reținându-se în sarcina sa că, la data de 16.05.2013, ora 07:14, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în C., pe ., iar în zona Piața Brotăcei nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
G. A.-F. a fost sancționat contravențional pentru cele reținute în sarcina, cu 4 puncte-amendă (300 lei), fiind totodată dispusă măsura reținerii permisului de conducere al contravenientului, în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/ 2002 califică drept contravenție fapta constând în „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului”, pe care o sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
La rândul său, art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/ 2002 impune conducătorului auto să acorde prioritate de trecere „pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”.
Conform art. 98 alin. 4 lit. b) din O.U.G. nr. 195/ 2002, clasa a II-a de sancțiuni constă în aplicarea a 4 sau 5 puncte-amendă.
Instanța apreciază că temeiul legal al incriminării faptei este corect indicat în procesul-verbal, fapta este descrisă suficient, iar amenda aplicată corespunde limitelor impuse de lege.
De altfel, se observă că reclamantul nu aduce critici privind legalitatea actului contestat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/ 2002 se adresează tuturor participanților la trafic - persoane fizice sau juridice); sancțiunile contravenționale ce se pot aplica (amenda, punctele de penalizare, suspendarea exercitării dreptului de a conduce), urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională, prin raportare la CEDO), dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Având în vedere aceste principii și ținând seama de probele administrate în cauză, instanța apreciază că fapta contravențională a fost reținută în mod temeinic în sarcina petentului, singura apărare a petentului fiind propria sa afirmație făcută în cuprinsul plângerii, prin care neagă săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal apare ca fiind legal și temeinic.
Cum actul sancționator se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, iar în speță nu există indicii care să conducă la răsturnarea prezumției, instanța apreciază ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii contravenționale stabilite prin O.G. nr. 2/ 2001.
Instanța, hotărând asupra sancțiunilor, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, ținând seama de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, respectiv limitele sancțiunii prevăzute de lege, împrejurările în care au fost săvârșite faptele, modul și mijloacele de săvârșire a acestora, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal, apreciază că sancțiunile contravenționale aplicate față de G. A.-F. prin procesul-verbal atacat au fost individualizate în mod corect, persoanei în cauză fiindu-i aplicată o amendă, în cuantumul minim prevăzut de lege (4 puncte-amendă), pentru fapta reținută în sarcina sa. În ceea ce privește sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, aceasta intervine ope legis, odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale principale pentru fapta constatată, Judecătoria considerând că nu se impune înlăturarea acestei sancțiuni.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, astfel încât urmează a respinge plângerea, în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/ 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către petentul G. A.-F., domiciliat în C., ., ., ., împotriva procesului-verbal . nr._/ 16.05.2013, emis de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în C., ., jud. C..
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
Red.jud.G.M./05.05.2014
Tehnored. C.B./06.05.2014/4ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5360/2013.... → |
|---|
