Somaţie de plată. Sentința nr. 5850/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5850/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 2651/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5850/2013
Ședința publică din data de 19.04.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea cererii de emitere a ordonanței care să conțină somația de plată, cerere formulată de către creditoarea ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 810, cu sediul procesual ales în C., .. 6, jud. C. - la cabinet de avocat „M. Babenco”, în contradictoriu cu debitoarele M. K. și M. I., ambele cu domiciliul în C., .. 101, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru creditoarea Asociația de Proprietari nr. 810, doamna avocat Babenco M. care depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2013 lipsă fiind debitorii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S–a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
În temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general și material – potrivit art. 2 alin. 1 O.G. nr. 5/ 2001 rap. la art. 1 pct. 1 C.pr.civ, iar teritorial – potrivit art. 2 alin. 1 O.G. nr. 5/ 2001 rap. art. 5 C.pr.civ.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul creditoarei asupra probelor.
În temeiul art. 167 C.pr.civ. instanța încuviințează creditoarei proba cu înscrisuri, apreciind-o concludentă, pertinentă și utilă soluționări cauzei și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părții prezente, pe fondul cauzei, pentru dezbateri
Avocatul ales, pentru creditoarei solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea debitoarelor la plata sumei de 4579.91 lei, astfel cum a fost evidențiată în cererea de chemare în judecată și a cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 150 Cod procedură civilă instanța declară încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei C. la data de 30.01.2013, înregistrată sub număr dosar 2651/ 212/ 2013, creditoarea Asociația de Proprietari nr. 810 a solicitat emiterea ordonanței care să conțină somația de plată împotriva debitoarelor M. K. și M. I. prin care acestea din urmă să fie obligate la plata următoarelor sume:
- 4363.26 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei iulie 2011 - decembrie 2012 și penalități de întârziere;
- 209.65 lei, reprezentând fondul de rulment.
În motivarea cererii se arată - în esență - că debitoarele sunt proprietare ale imobilului din C., .. 101, ., . și membre ale Asociației de P. nr. 810, însă nu și-au îndeplinit obligațiile de plată față de asociație, înregistrând la data promovării acțiunii debitul precizat în petitul cererii introductive.
Apreciază reclamanta că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate specifice somației de plată.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 5/ 2001, Legea nr. 230/ 2007, iar în susținere au fost atașate înscrisuri, în fotocopie.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/ 2007.
Debitoarele, legal citate fiind, nu s-au înfățișat înaintea instanței și nu au propus probe în apărare.
La termenul din 19.04.2013, creditoarea a depus cerere de majorare a câtimii obiectului acțiunii (f. 39), arătând că solicită obligarea debitoarelor la plata sumei de 5206 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei iulie 2011 - februarie 2013 și penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art.1 din OG 5/2001, „procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații”.
Conform art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, „creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.
A.. 4 al aceluiași articol stipulează: „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță…”.
Creanța este exigibilă atunci când termenul prevăzut în favoarea ori și în favoarea debitorului s-a împlinit sau, în condițiile legii - art. 263 și art. 382 Cod procedură civilă, debitorul este decăzut din beneficiul termenului.
În cauza de față, instanța reține că penalitățile de întârziere - astfel cum au fost solicitate prin cererea precizatoare - în cuantum de 643 lei (f. 40), nu se regăsesc în listele de plată (f. 41-43). Totodată, la dosar nu s-a depus nicio situație privind modul de calcul al penalităților de întârziere pretinse debitoarelor. Pentru lămurirea chestiunilor legate de cuantumul exact al creanței datorate de către debitoare asociației se impune, în aceste condiții, administrarea unui probatoriu inadmisibil în procedura somației de plată, precum expertiza contabilă.
Totodată, se constată că, deși acțiunea e îndreptată împotriva debitoarelor M. K. și M. I., totuși nu s-a făcut dovada că aceasta din urmă ar avea calitatea de proprietar al imobilului, alături de M. D. și M. K., aceștia din urmă fiind menționați în Contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar (f. 7). Se impune ca și acest aspect să fie lămurit în cadrul unei proceduri judiciare derulate pe calea dreptului comun, unde s-ar putea administra, de pildă, interogatoriul pârâtelor.
Așa fiind, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea pendinte, creditoarea având posibilitatea de a se adresa instanțelor de judecată pentru recuperarea datoriei pretinse printr-o acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, procedură unde se poate pune în discuție caracterul cert, lichid și exigibil al acestor creanțe într-un regim probatoriu mai permisiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de emitere a ordonanței care să conțină somația de plată formulată de creditoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 810, cu sediul procesual ales în C., .. 6, jud. C. - la cabinet de avocat „M. Babenco”, în contradictoriu cu debitoarele M. K. și M. I., ambele cu domiciliul în C., .. 101, ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.04.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
red. jud. G.M. 01.08.2013
thn. red. C.B. 05.09.2013/ 2 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3335/2013. Judecătoria... → |
---|