Uzucapiune. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 29088/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V. M.
Grefier D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect uzucapiune, actiune formulată de reclamanta R. F. cu domiciliul în C., .. 54, J. C., în contradictoriu cu pârâtii M. C. PRIN PRIMAR și C. L. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronuntării la data de 22.10.2013.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.11.2012 sub nr._ reclamanta R. F. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR și C. L. C. să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, invocând și joncțiunea posesiilor asupra terenului în suprafață de 380 mp situat în C., .. 54.
În motivarea cererii reclamanta arată că autorul său, P. E. a primit teren în folosință în baza Deciziei 156 eliberată de C. popular al municipiului C., iar construcția s-a realizat în baza Autorizației pentru executarea de lucrări nr. 7115/02.03.1973, eliberată de C. popular al orașului C..
P. E. a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4534/29.07.2006 la BNP D. G. prin care a promis să vândă lui G. E. și G. M. L. imobilul situat în .. 54, compus din locuință și teren în suprafață de 216 mp.
În data de 14.11.2007, P. E. a obținut prin Ordinul prefectului nr. 578 atribuirea în proprietate a suprafeței de 216 mp.
Pentru că P. E. a refuzat încheierea contractului de vânzare-cumpărare, promitenții cumpărători au procedat la executarea silită a acestuia, în vederea recuperării sumei de 41.200 euro, imobilul compus din locuință și teren în suprafață de 216 mp, situat în municipiul C., .. 54, fiind adjudecat de către familia G. care, la rândul ei, a vândut reclamantei imobilul descris mai sus.
Arata reclamanta că potrivit schițelor cadastrale, respectiv a Planului de amplasament și delimitare a imobilului se vede clar că, în spatele casei achiziționate de reclamantă, înconjurat cu gard de peste 40 de ani, se află un teren pe care l-a folosit P. E. și apoi reclamanta, în suprafață de 380 mp.
Mai arată reclamanta că autorul P. E., în toți cei 40 de ani cât a stăpânit acest teren, nu a fost tulburat în posesia sa, și nici reclamanta, de când a cumpărat imobilul, fiind folosit de reclamantă ca un întreg cu lotul de 216 mp.
Apreciază reclamanta că sunt îndeplinite condițiile dobândirii dreptului de proprietate, prin joncțiunea posesiilor, terenul fiind stăpânit de peste 40 de ani, netulburați și sub nume de proprietari.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 557 (noul) Cod civil.
Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Prin încheierea din data de 19.02.2013 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local C. pentru considerentele reținute prin încheiere (f. 42).
În temeiul art. 167 cod pr. civ., instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu 2 martori, fiind audiați martorii S. I. (f. 51) și S. E. (f. 53) și a probei cu expertiză tehnică imobiliară topografică și evaluatorie.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză de expert tehnic G. Aliona, imobilul care face obiectul prezentei cereri este situat în C., .. 54 și este format din teren în suprafață de 574 mp, iar în interiorul acestei suprafețe există o suprafață de 216 mp care are documentație cadastrală și este intabulat în CF, având identificator_/UAT C., diferența de 363 mp fiind delimitată de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 10 (f. 58).
Potrivit adresei nr. R26303/19.03.2013 emisă de Primăria Municipiului C.-Direcția Patrimoniu, imobilul teren, în suprafață de 216 mp, i-a fost atribuit numitului P. E., prin Ordinul Prefectului nr. 578/14.11.2007 (f. 15).
Instanța reține că prin Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4534/29.07.2006 la BNP D. G. (f. 7-8), autorul inițial al reclamantei, P. E., a promis înstrăinarea imobilului compus din locuință și teren în suprafață de 216 mp, imobil care, în urma refuzului promitentului vânzător de a perfecta vânzarea, a făcut obiectul unei executări silite și a fost adjudecat chiar de promitentul cumpărător G. M., prin Actul de adjudecare nr. 17/15.09.2008, emis în dosarul de executare silită nr. 309/2008 al B. B. I. (f. 10).
În continuare, adjudecatarul G. E. împreună cu G. M.-L., soți, au vândut reclamantei R. F. imobilul adjudecat, compus din suprafața indiviză de 216 mp din suprafața totală de 589 mp împreună cu niște corpuri de construcții, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 549/09.03.2012 de BNPA O. Steluța D. și B. M., specificându-se în mod expres în contract că suprafața de 373 mp aparține municipiului C..
Prin urmare, pentru suprafața în litigiu se întrunește aceleași caracteristici a unei posesii exercitate în numele proprietarului, respectiv al unei detenții precare.
Potrivit art. 1860 C.civ., orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.
Astfel că, termenul de 30 de ani, prevăzut de lege pentru a putea uzucapa, poate fi împlinit și prin joncțiunea posesiilor, adică adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cât lucrul a fost posedat de autorul său.
Pentru a putea fi invocată joncțiunea posesiilor sunt necesare două condiții, și anume: să fie vorba de o posesie propriu-zisă, iar cel care invocă joncțiunea să fie succesor în drepturi al autorului.
Pentru a se putea invoca cu succes incidența art. 1860 C. civ. privind joncțiunea posesiilor, trebuie îndeplinite două condiții, și anume:
- posesorul actual să fi dobândit bunul de la autorul cu a cărui posesie vrea să-și unească propria-i posesie în temeiul unui raport juridic, iar nu pe căi de fapt;
- atât posesorul actual, cât și autorul său să fi exercitat asupra imobilului o posesie propriu-zisă, pentru sine (lipsită de ceea ce se cheamă precaritate, detenție pentru altul).
Prin urmare, în ceea ce privește prima condiție, este necesar ca reclamantul (posesorul actual) să facă dovada transmiterii posesiei de la autorul său către sine pentru bunul pentru care cere să fie constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune, joncțiunea posesiilor neputând avea loc decât în limita acestui transfer.
În cazul transmisiunilor inter vivos (cum este situația din speță), dobânditorul bunului (cel care solicită constatarea dreptului de proprietate) nu se poate prevala de posesia anterioară a înstrăinătorului (autorului) decât în limita obiectului contractului (actului prin care acesta a dobândit posesia bunului), fiind absolut necesar ca transmiterea posesiei să facă obiectul convenției încheiate între posesorii succesivi.
În măsura în care în cuprinsul actului respectiv nu este inclus și bunul pentru care se solicită dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, joncțiunea posesiilor nu poate opera deoarece actualul posesor nu poate face dovada preluării posesiei în temeiul unui raport juridic decât asupra obiectului actului intervenit între părți.
Pentru bunurile (suprafețele de teren) care nu fac obiectul convenției posesorul actual nu poate decât să înceapă o nouă posesie, neputându-se bucura de beneficiul joncțiunii, deoarece pentru preluarea acestora posesorul actual nu justifică existența unui raport juridic (fiind dobândite pe căi de fapt).
În această ordine de idei, instanța constată faptul că în speță, la baza joncțiunii posesiilor invocate de reclamantă se află Actul de adjudecare nr. 17/15.09.2008, emis în dosarul de executare silită nr. 309/2008 al B. B. I., respectiv, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 549/09.03.2012 de BNPA O. Steluța D. și B. M., prin care reclamanta a cumpărat un teren în suprafață de 216 mp, situat în în C., .. 54.
Prin urmare reclamanta nu pot invoca joncțiunea posesiilor pentru suprafața de 380 mp pe care susține că autorul inițial a stăpânit-o inițial, iar în prezent o stăpânește reclamanta, deoarece nu s-a făcut în cauză dovada existenței unui raport juridic în temeiul căruia reclamanta să fi preluat această suprafață de teren de la autorii săi.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care reclamanta unui raport juridic în temeiul căruia aceasta ar fi preluat suprafața de teren de la autorii săi, instanța apreciază că acțiunea în revendicare formulată de aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1847 cod civil „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole”.
Posesia este o stare de fapt ce constă în stăpânirea unui lucru, în exercitarea unei puteri de fapt, în cadrul căreia posesorul se comportă ca și când el ar fi adevăratul titular al dreptului real asupra acelui lucru.
Pentru ca stăpânirea unui lucru să poată fi calificată drept posesie trebuie să fie întrunite, cumulativ, două elemente, și anume elementul material – corpus și elementul psihologic, intenționat – animus. Elementul material presupune un contact direct cu lucrul iar elementul psihologic constă în intenția celui care stăpânește bunul de a efectua această stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la lucru ca proprietar ( animus rem sibi habendi).
În cauză, autoarea reclamantei au luat în stăpânire terenul în litigiu prin exercitarea unor acte de folosință asupra unui teren mai mare decât cel de 1.200 mp atribuit în folosință.
Posesia începută în acest mod, prin extinderea folosinței nu este o posesie exercitată pentru sine, sub nume de proprietar, ci o posesie exercitată pentru altul, în speță pentru adevăratul proprietar.
Potrivit art. 1855 Cod civil „Când posesorul a început a poseda pentru altul se presupune că a conservat aceeași calitate dacă nu este probă contrarie”.
Posesia este o stare de fapt ce constă în stăpânirea unui lucru, în exercitarea unei puteri de fapt, în cadrul căreia posesorul se comportă ca și când el ar fi adevăratul titular al dreptului real asupra acelui lucru.
Pentru ca stăpânirea unui lucru să poată fi calificată drept posesie trebuie să fie întrunite, cumulativ, două elemente, și anume elementul material – corpus și elementul psihologic, intenționat – animus. Elementul material presupune un contact direct cu lucrul iar elementul psihologic constă în intenția celui care stăpânește bunul de a efectua această stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la lucru ca proprietar ( animus rem sibi habendi).
În cauză, autorul initial al reclamantei a luat în stăpânire terenul în litigiu prin extinderea folosinței imobilului atribuit prin Decizia nr. 156/25.03.1970, respectiv prin exercitarea unor acte de folosință asupra unui teren mai mare decât cel de 216 mp atribuit în folosință.
Posesia începută în acest mod, prin extinderea folosinței nu este o posesie exercitată pentru sine, sub nume de proprietar, ci o posesie exercitată pentru altul, în speță pentru adevăratul proprietar.
Potrivit art. 1855 Cod civil „Când posesorul a început a poseda pentru altul se presupune că a conservat aceeași calitate dacă nu este probă contrarie”.
Instanța nu poate reține că reclamanta a început o posesie pentru sine, întrucât prin simpla extindere a folosinței asupra unui imobil despre care știa că nu îi aparține, ci că este în proprietatea altei persoane ( în speță proprietate de stat), reclamanta nu se putea considera ca fiind titulara dreptului asupra bunului aflat în folosința acesteia.
Reținând deci, că reclamanta au avut doar detenția precară asupra terenului în suprafață de 380 mp și nu posesia acestuia, instanța apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1847 Cod civil, precaritatea presupunând lipsa elementului intenționat, subiectiv al posesiei ( animus) și deci însemnând lipsa însăși a posesiei.
Cum uzucapiunea este modul de dobândire a proprietății asupra unui lucru prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege și cum în cauză rezultă că reclamanții nu au avut posesia terenului ci doar detenția precară a acestuia, instanța apreciază că și din această perspectivă, cererea este neîntemeiată astfel că o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta R. F. cu domiciliul în C., .. 54, J. C., în contradictoriu cu pârâtul C. L. C., ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea formulată de reclamanta R. F. cu domiciliul în C., .. 54, J. C., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIULCONSTANȚAPRIN PRIMAR, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 680 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2013.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
Red.jud. – MVM – 02.12.2013
Tehnred.gref. – DR -02.12.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9203/2013.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 7287/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
