Plângere contravenţională. Sentința nr. 9203/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9203/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 1425/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9203
Ședința publică de la 20.06.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: E. S.
GREFIER: M. D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent ., cu sediul în sector 3, București, .. 55, . pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL DE INVESTIGARE A FRAUDELOR, cu sediul în C., având ca obiect plângere contravențională PA_.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petent ., prin reprezentant convențional avocat R. E., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, depusă la dosar la fila nr. 14, lipsind intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL DE INVESTIGARE A FRAUDELOR.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: obiectul cauzei, stadiul procesual, procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 85 și urm. Cod procedură civilă. La data de 13.06.2013, prin serviciul registratură, s-au depus de către Oficiul Național pentru Jocuri de N. informațiile solicitate de instanță la termenul anterior.
Apărătorul societății petente depune la dosarul cauzei un set de 4 fotografii.
Instanța precizează că nu se mai impune audierea martorului, având în vedere înscrisurile existente la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe concluzii asupra fondului cauzei.
Apărătorul societății petente solicită admiterea contestației; societatea are autorizație de exploatare a aparatelor de joc.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.01.2013, sub nr._ petentul . a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 10.01.2013 de către intimata I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL DE INVESTIGARE A FRAUDELOR .
În motivarea în fapt, a arătat că prin procesul verbal de contravenție menționat a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei întrucât la punctul de lucru din .. 15, . nu erau afișate la loc vizibil și nici nu deținea autorizație de exploatare emisă de Comisia de Autorizare a Jocurilor de N..
În realitate dețin toate documentele necesare desfășurării activității, iar la momentul începerii activității la acest punct de lucru autorizațiile de exploatare au fost afișate și lipite pe aparatele de joc, însă acestea sunt rupte de jucătorii care deseori se prezintă în stare de ebrietate.
A depus la dosar procesul verbal de contravenție contestat, precizând că nu are alte probe de formulat cu excepția înscrisurilor depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin procesul verbal de contravenție contestat petenta a fost sancționată contravențională în baza art. 74 lit.l) din HG 870/2009 întrucât la data controlului la punctul de lucru din .. 15, . nu erau afișate la loc vizibil și nici nu deținea autorizație de exploatare emisă de Comisia de Autorizare a Jocurilor de N..
Sub aspectul legalității încheierii procesului verbal, instanța constată că s-au respectat dispozițiile OG nr.2/2001 prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Sub aspectul temeiniciei însă, petenta nu a administrat probe de natură a răsturna prezumția de veridicitate a procesului verbal.
Dar, cu toate ca nu exista nici o cauza care sa atragă anularea procesului-verbal acesta poate fi criticat in privința cuantumului sancțiunii aplicate
Având în vedere dispozițiile coroborate ale art. 34 și 38 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care permit instanței sa aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicata contravenientului, în raport cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanța, constată că împrejurările concrete de săvârșire a faptelor imprimă acestora un grad de pericol social redus.
Această concluzie rezultă din împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, cât și din faptul că fapta a fost recunoscută de petent, prin plângerea adresată Judecătoriei, aceasta arătând că autorizațiile de exploatare la momentul începerii activității la acest punct de lucru, au fost afișate și lipite pe aparatele de joc, însă acestea sunt rupte de jucătorii care deseori se prezintă în stare de ebrietate.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea 180/2002 pentru aprobarea OG 2/2001, coroborat cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din aceeași ordonanța, sancțiunea contravenționala trebuie aplicata in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările, modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului.
Prin urmare, pentru aceste argumente si văzând posibilitatea oferita prin art. 7 alin. 3 din OG 2/2001, potrivit căruia avertismentul se aplica si in lipsa unei prevederi exprese in actul de sancționare a contravenției respective, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale in cuantum de 120 lei cu sancțiunea avertismentului, considerând ca aceasta este nu numai necesara ci si suficienta pentru a se atrage atenția contravenientului asupra gradului de pericol social al faptelor săvârșite si pentru a preveni săvârșirea de noi fapte antisociale.
Cu adresa nr.2328/05.06.2013 Oficiul Național pentru Jocuri de N. (fila 53) a comunicat că potrivit evidențelor, ., deține licența de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine . valabilă de la data de 01.10.2009 până la data de 30.09.2014 și un număr de 571 autorizații de exploatare a jocurilor de noroc, respectiv și pentru mașinile de la punctul de lucru din Murfatlar .. 15, ., însă acestea nu au fost prezentate la control și nici nu erau afișate.
Astfel, instanța apreciază proporțional cu gradul de pericol social al faptei, sancționarea petentului cu avertisment, potrivit dispozițiilor art. 5 alin 5 si art.7 alin 2 din O.G.2 /2001 și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 7 alin.1 din O.G .2/2001, petenta urmează a fi atenționată asupra pericolului social al faptei și i se va atrage atenția asupra respectării normelor legale privind exploatarea jocurilor de noroc.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea în parte, privind pe petent ., cu sediul în sector 3, București, .. 55, ..1 și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL DE INVESTIGARE A FRAUDELOR, cu sediul în C..
Dispune înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
E. S. M. D.
Red. E.S./17.07.2013-2 ex.
M.D. 16 Iulie 2013
← Validare poprire. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Uzucapiune. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|