Pensie întreţinere. Sentința nr. 2121/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2121/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 24593/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.2121
Ședința publică din data de 27.02.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A.-G. J.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul I. M., cu domiciliul în C., ., jud.C. în contradictoriu cu pârâta GÂRTEA E., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat D. B., din C., ., nr.41, ., jud.C., având ca obiect pensie întreținere reducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, pârâta reprezentată prin avocat D. B., conform împuternicirii avocațiale aflată la dosarul cauzei, fila 28 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, conform disp.art.153 C.proc.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată competența Judecătoriei C., din punct de vedere material, conform disp.art.94 C.proc.civ. și teritorial, conform disp.art.107 C.proc.civ., în soluționarea prezentei cauze.
Nemaifiind alte cereri sau excepții prealabile, instanța acordă cuvântul pe probe:
Reclamantul și apărătorul pârâtei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Apărătorul pârâtei precizează faptul că nu mai insistă în administrarea probei cu interogatoriul reclamantului.
Instanța în temeiul disp.art.258 C.proc.civ., încuviințează atât pentru reclamant cât și pentru pârâtă, proba cu înscrisuri, cele aflate la dosarul cauzei, pe care le găsește legale, pertinente, concludente și utile cauzei. Ia act de faptul că pârâta nu mai insistă în administrarea probei cu interogatoriul reclamantului.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fond:
Reclamantul, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul reducerii pensiei de întreținere la 16,5% din venitul realizat, conform normelor în vigoare. Menționează că din actuala căsătorie mai are un minor în întreținere.
Apărătorul pârâtei, având cuvântul, solicită să se aibă în vedere argumentele pe care le-a dezvoltat în cuprinsul întâmpinării. În concluzie, solicită reducerea pensiei de întreținere la doar 20% din venitul realizat de pârât. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța în temeiul disp.art.394 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.09.2013 sub nr._, reclamantul I. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta GÂRTEA E. să se dispună reducerea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului I. I.-S. prin s.c. nr.7175/2011 a Judecătoriei C..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin s.c. nr.7175/2011 a Judecătoriei C. a fost obligat la acordarea unei pensii în favoarea pârâtului în cotă procentuală de 25% din veniturile nete lunare. Reclamantul a mai arătat că în prezent aceasta mai are în întreținere alt minor, în raport de care se impune reaprecierea cuantumului pensiei de întreținere.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.38 și urm. C.fam.
În probațiune a fost solicitată proba cu înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea cererii, iar în subsidiar reducerea cotei de la 25% la 20%, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului I. I. S..
În cauză, instanța a administrat la cererea reclamantului proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele dosarului instanța reține urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.7175/2011 a Judecătoriei Constanta, reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului I. I.-S., în cotă procentuală de ¼ din venitul lunar obținut, până la majorat.
Potrivit dispozițiilor art.529 C.civ. „(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti”, iar în temeiul dispozițiilor art. 531 „(1) Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.
Analizând situația de fapt prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța trebuie doar să verifice dacă s-au schimbat împrejurările avute în vedere de către instanța de judecată la momentul la care s-a dispus acordarea pensiei de întreținere.
În acest sens, instanța reține că hotărârile judecătorești prin care se stabilește pensia de întreținere se bucură de autoritate de lucru judecat relativă, putând fi modificate în temeiul dispozițiilor legale ori de câte ori se schimbă împrejurările avute în vedere de către instanța la pronunțarea soluției.
Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța reține că s-a dovedit schimbarea condițiilor avute în vedere de prima instanță la momentul la care a stabilit pensia de întreținere, respectiv reclamantul mai are în întreținere alt minor.
Prin urmare, plafonul maxim la care acesta poate fi obligat să presteze întreținere către cei doi minori este 1/3 din veniturile sale.
Plafonul maxim stabilit de lege are caracter obligatoriu pentru instanță, iar instanța urmează să împartă întreținerea între persoanele beneficiare.
În consecință, în raport de veniturile reclamantului și de faptul că acesta are doi minori în întreținere, cota maximă ce poate fi stabilită cu titlu de întreținere în favoarea pârâtului este de 16,5% din veniturile realizate, neexistând niciun motiv întemeiat ca celălalt minor să fie lipsit în tot sau în parte de întreținere din partea tatălui.
Prin urmare, apreciind că cei doi minori ai reclamantului se află în condiții similare privind nevoia, iar posibilitatea reclamantului trebuie privită cu aceeași măsură pentru toți copiii, fără discriminare, instanța va reduce pensia de întreținere stabilită în favoarea pârâtului la cota 16,5% din venitul realizat.
Pentru considerentele de mai sus, instanța va admite acțiunea și va dispune reducerea pensiei de întreținere la cota de 16,5% din veniturile efectiv realizate, dar nu mai puțin decât venitul minim pe economie, începând cu data de 11.09.2013 și până la majorat.
În acest sens, având în vedere principiile care statuează preeminența interesului superior al minorului și că hotărârea judecătorească își produce efectele pentru viitor, instanța apreciază că dispoziția dată în sensul raportării la venitul efectiv realizat, este de natură să producă cele mai eficiente efecte practice, întrucât suma urmează a fi individualizată la momentul punerii în executare, fapt ce scutește partea de necesitatea efectuării de noi demersuri în justiție ori de câte ori se schimbă cuantumul veniturilor realizate.
De asemenea în măsura în care partea obligată nu mai realizează venituri, atât interesul minorului cât și al debitorului sunt puse la adăpost prin faptul că minimul de întreținere este asigurat prin raportare la venitul minim pe economie.
Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamantul I. M., cu domiciliul în C., ., jud.C. în contradictoriu cu paratul GÂRTEA E., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat D. B., din C., ., nr.41, ., jud.C..
Dispune reducerea pensiei stabilite prin s.c. nr.7175/2011 a Judecătoriei C. și în consecință obligă reclamantul la plata lunară către pârâtă, în favoarea minorului I. I.-S., a unei pensii de întreținere în cotă de 16,5% din veniturile nete lunare, dar nu mai puțin decât salariul minim pe economia națională, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 11.09.2013, și până la majorat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 27.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-G. J. D. Ș.
Red.jud.A.G.J/17.03.2014
Tehnoredact.D.Ș./4 ex./25.03.2014
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 232/2014.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








