Pensie întreţinere. Sentința nr. 3118/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3118/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 14873/212/2013
ROMANIA
JUDECATORIA CONSTANTA
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.3118
Sedinta publica din 20.03.2014
Completul compus din:
P.: C. I. B.
Grefier: M. C.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect pensie întreținere - majorare pensie intretinere,, actiune formulata de reclamanta T. M. S. prin reprezentant legal T. V., CNP:_, cu domiciliul in Constanta, .. 58 BIS, J. C. în contradictoriu cu pârâtul T. D. cu domiciliul in Constanta, .. 58 BIS, J. C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.03.2014, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.03.2014, când,
I N S T A N T A
Deliberând, constată următoarele:
P. cererea precizată si înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 05.06.2013 sub nr._ reclamanta T. M. S. prin reprezentant legal T. V., a chemat în judecată pe pârâtul T. D. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata pensiei de intreținere in favoarea minorei in cuantum de 25% din drepturile salariale dobândite de acesta prin sentința civilă nr._ pronuntata de Tribunalul C. in dosarul civil nr._/118/2012, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii se arată că prin sentința civilă pronunțată de Judecătoria Constanta in dosarul civil nr._/212/2012, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de intreținere in cuantum de 25% in favoarea minorei M. S., însă până la acest moment, pârâtul nu a achitat nici o sumă cu titlu de întreținere. Menționează că nevoile copilului sunt mari, iar pârâtul nu contribuie la cheltuielile de creșetere si educare a minorei, ci doar foarte rar cumpăra anumite alimente, insă nu cele necesare creșterii si dezvoltării corespunzătoare a copilului, reclamanta fiind cea care se ocupă singură de aceste aspecte.
Se arată că prin sentința civilă nr._ pronuntata de Tribunalul C. in dosarul civil nr._/118/2012, pârâtului i-au fost acordate anumite drepturi salariale.
In drept:disp. 525 si urm. Cod civil.
In susținerea cererii solicită incuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, interogatoriul pârâtului si a celei testimoniale cu 2 martori.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Pentru dovedirea pretențiilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar sentința civilă nr._ pronuntata de Tribunalul C. in dosarul civil nr._/118/2012in copie și sentința civilă nr.2999/28.02.2013 pronuntata in dosarul nr._/212/2012, respingând proba cu interogatoriul pârâtului si cea testimonială cu 2 martori, ca nefiind utile cauzei, raportat la obiectul cererii astfel cum a fost precizat si raportat la temeiul de drept indicat de reclamantă prin apărător.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta este fiica pârâtului, fiind născuta la data de 09.09.2008 din căsătoria acestuia cu numita T. V..
P. sentința civilă nr. 2999/28.02.2013 pronunțată de Judecătoria C., in urma desfacerii căsătoriei sotilor,s-a dispus exercitarea in comun a autoritatii parintesti asupra copilului, locuinta acestuia fiind stabilita la mama. Totodată, a fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere, in favoarea minorului, în cota procentuala de 25% din venitul lunar efectiv realizat, dar nu mai putin decat salariul minim pe economie, incepand cu data pronuntarii hotararii, 28 02.2013 si pana la majoratul reclamantei.
Din analiza coroborată a probelor administrate, instanța apreciază că cererea formulată de reclamantă este neîntemeiată, urmând a o respinge.
În ceea ce privește nevoia creditorului, potrivit disp. art. 499 alin. 1 C civ coroborat cu art. 402 c . civ, tatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinere copilului lor minor, asigurandu – i cele necesare traiului, precum si educatia, invatatura si pregatirea profesionala, dacă se află în stare de nevoie, dispoziție care trebuie coroborată cu art.524 cu ref la art 525 C.civ . care prevede că descendentul, cât timp este minor, are drept de întreținere, numai cel care se afla in nevoie, neputându – se intretine din munca sau din bunurile sale .
Astfel, prin prevederile legale instituite, legiuitorul a stabilit ca ambii părinți au aceleași îndatoriri față de copiii lor minori, fiind astfel instituit principiul egalității în obligații a părinților cu privire la contribuția acestora la cheltuielile legate de creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a minorilor în raport de veniturile pe care le realizează, dar tinand totodata seama si de situatia in care minorul nu se poate întreține din munca sa si cu respectarea prevederilor legale privind dreptul la munca .
În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, din prevederile art. 529 alin1, 2 C . civ, rezultă că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar atunci când este datorată de un părinte, întreținerea se stabilește până la o pătrime din câștig sau din muncă, în cazul unui singur copil, o treime din venit, in cazul a doi copii si jumatate din venit atunci cand are trei sau mai multi copii, precum și faptul că, fiind vorba de o obligație de întreținere, debitorul este pus de drept în întârziere odată cu formularea cererii, potrivit art. 530 cu ref. la art. 533 alin 1 c civ., tot din acest moment prezumându-se ca existând starea de nevoie a creditorului.
Astfel, in conformitate cu dispozițiile art. 530 al 3 cod civ. raportat la art. 531 al (1) cod civ., pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere.
Dispozițiile art. 529 alin. (2) și (3) rămân aplicabile;dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
Astfel, deși exista posibilitatea modificarii veniturilor realizate de catre debitorul pensiei de intretinere, prin dobandirea de catre acesta a unor drepturi salariale restante, cuantumul obligatiei stabilita in sarcina sa prin sentinta civila anterior mentionata este maximul prevazut de lege, motiv pentru care instanta va respinge ca neintemeiata actiunea civila formulata de catre reclamanta T. M. S. prin repr.lg T. V. în contradictoriu cu pârâtul T. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge actiunea civila formulata de reclamanta T. M. S. prin repr.lg T. V., CNP:_, cu domiciliul in Constanta, .. 58 BIS, J. C. în contradictoriu cu pârâtul T. D. cu domiciliul in Constanta, .. 58 BIS, J. C., ca neintemeiata.
Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.03.2014
P., GREFIER,
C. I. B. M. C.
Red.jud.CIB.01.07.2014
Tehnored.g.MC.02.07.2014
| ← Curatelă. Sentința nr. 26/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








