Pensie întreţinere. Sentința nr. 8802/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8802/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 25104/212/2013

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.8802

Sedinta publică din 04.09.2014

Completul compus din:

P.: C. I. B.

Grefier: M. C.

Pe rol, solutionarea cauzei minori si familie ce are ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor, pensie întreținere, actiune formulata de reclamanta R. E., CNP:_, cu domiciliul in C., ., nr.146, . cu domiciliul ales la av S. A. in Constanta, .. 92, J. C. in contradictoriu cu pârâtul H. D., CNP:_, cu domiciliul în Navodari, ., J. C..

La apelul nominal facut in sedinta publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la data de 06.06.2014 cerere de eliberare copii din dosar, formulată de reclamantă si la data de 18.07.2014 relații de la DGASPC C., iar la data de 12.08.2014 cerere de amânare a cauzei formulată de reclamantă.

Instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă, ca neîntemeiată și în baza art. 394 alin. 1 C.pr.civ., constata inchise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

I N S T A N T A

Deliberand asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei Constata in data de 17 septembrie 2013 reclamanta R. E. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul H. D. ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna exercitarea autoritatii parintesti asupra minorei H. C.-I., exclusiv de catre reclamanta, stabilirea locuintei minorei la domiciliul reclamantei, obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere in cuantum de 25% din venitul net realizat lunar de catre acesta, de la data introducerii actiunii si pana la majoratul minorei, obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare se arata in esenta ca din relatia de concubinaj a partilor s-a nascut minora H. C.-I. in data de 9 iulie 2005.

Partile sunt separate in fapt ca urmare a comportamentului violent la paratului.

Paratul nu a contribuit la cheltuielile aferente procesului de creștere si educare minor.

Mentioneaza reclamanta ca are conditii locative corespunzatoare cresterii copilului, detinand in proprietate exclusiva imobilul ce constituie domiciliul acesteia. Se precizează ca reclamanta s-a ocupat in mod corespunzator de minora, copilul fiind foarte atașat de mama.

In drept: art. 398 al 1, art. 4896 al 3, art. 499 al 4, art. 529 si urm cod civ, art. 451 al 1 si 4 cod proc. civ..

In probatiune solicita administrarea probei cu inscrisurile atasate, interogatoriul paratului, ancheta psiho-sociala, proba testimoniala cu doi martori, respectiv A. D. si D. O..

Paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala.

Astfel, solicita exercitarea autoritatii parintesti in comun asupra minorei, stabilirea locuintei copilului la mama, stabilirea in sarcina sa a unei pensii de intretinere raportata la venitul minim pe economie, de la data ramanerii definitive a sentintei, pana la majoratul copilului, stabilirea in favoarea sa a unui program de vizita minor dupa cum urmeaza: de doua ori pe luna la sfarsitul saptamanii, sambata sau duminica intre orele 10-14, in vacanta de iarna si de primavara o zi, iar in vacanta de vara o saptamana cu luarea copilului la domiciliul in care urmeaza sa se stabileasca.

In motivare se arata in esenta ca partile au avut o relație de concubinaj in perioada 2003-2013, cand a fost dat afara din imobilul proprietate personala a reclamantei, achizitionat si prin contribuția paratului ca urmare a faptului ca firma pe care a infiintat-o a intrat in faliment in anul 2000 si nu a mai avut bani.

Nu a avut niciodata porniri violente.

Precizează ca a mentinut legatura cu fiica sa, i-a cumparat acesteia un laptop si telefon mobil, s-a intalnit cu aceasta de 2 ori pe luna si, deși nu are un venit stabil a continuat sa plateasca pensie de intretinere fiind de acord sa contribuie in continuare la cheltuielile legate de creșterea si educarea acesteia.

In drept: art. 397, art. 496 al 3, art. 401 al 1, art. 499 al 4, art. 529 al 2 si urm Cod civil.

Solicita judecarea cauzei in lipsa partilor legal citate.

La filele 4 si urm se afla raspunsul la intampinare si intampinarea la cererea reconventioanala.

In principal se invoca exceptia de netimbrare a cererii reconventionale iar pe fondul cauzei respingerea primelor doua capete de cerere nefondate si admiterea in parte a cererii vizand progarmul de vizita minor, in urmatoarea modalitate: cate patru ore, sambata sau duminica, o data la doua sptmni, doar in prezenta reclamantei.

In motivarea exceptiei se arata in esenta ca cererea reconvențională trebuie timbrata cu suma de 60 de lei. În ceea ce priveste fondul cererii reconventionale se precizează ca paratul a manifestat violenta zilnic fata de reclamanta, inclusiv in prezenta minorei, acesta fiind cunoscut in societate ca o persoana cu un comportament violent.

In sedinta publica din data de 6 martie 2014 instant a dispus obligarea paratului la plata taxei judicare de timbru in raport de dispozitiile art. 15 lit e din OUG 80/2013, in ceea ce priveste dreptul de a avea legaturi personale cu minora.

In sedinta publica din data de 10 aprilie 2014 instanta a dispus anularea cererii reconventionale ca netimbrata.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:

Din relatia de concubinaj a partilor s-a nascut minora H. C. - I., in data de 9 iulie 2005.

Conform anchetei psiho-sociale efectuate in prezenta cauza și a declarației martorilor A. D. si D. O., a rezultat că partile sunt separate in fapt din vara anului 2013, minora se afla in grija si intretinerea reclamantei, iar dupa separatie tatal a contribuit rar la cheltuielile legate de cresterea si intretinerea minorei. De altfel, la filele 78-80 si urm se afla atașate mandate postale care atesta trimiterea catre reclamanta a sumei totale de 500 lei, in perioada 20 ianuarie 2014-17 aprilie 2014.

Totodata, instanta retine faptul ca paratul a dat dovada pe perioada convieturii cu reclamanta de un comportament violent al paratului, manifestat inclusiv in prezenta minorei(aspect relatat cu ocazia audierii copilului in Camera de Consiliu-fila 87).

In ceea ce priveste interesul scazut manifestat de parat in relatia cu minora instanta apreciază ca relevant in cauza si inscrisul denumit Caracterizare aflat la filele 84 din dosar, emis de Scoala Gimnaziala nr. 30 G. Titeica, in care se mentioneaza faptul ca doar mama s-a preocupat de activitatea scolara si extrascolara a minorei.

Potrivit art.483 alin.(1) C.civil, autoritatea părintească este definită ca fiind ansamblul drepturilor și îndatoririlor care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, iar conform alin.(2) al aceluiași articol, părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului (...).

De asemenea, potrivit art.486 C.civil, ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și copil ( după caz, conform dispozițiilor art.264 C.civil) luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială hotărăște potrivit interesului superior al copilului, aceleași reguli fiind aplicabile, mutatis mutandis și în cazul stabilirii locuinței minorului, după cum rezultă din prevederile 496 C.civil.

Principiul interesului superior al copilului, enunțat expres de art. 263 Cod civil, reliefeaza faptul ca orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea acestuia iar exercitarea autorității părintești de către ambii părinți și în mod egal, este regula de bază sau principiul fundamental al relațiilor dintre părinți și copii.

În consecință, numai motive temeinic justificate și circumstanțe substanțiale pot fi avute în vedere de către instanțele judecătorești pentru a hotărî că autoritatea părintească urmează să fie exercitată numai de către unul dintre părinți(art. 398 al 1 cod civil).

Această concluzie rezultă cu suficientă prisosință și din dispozițiile art. 507 Cod civil, care enumeră situațiile de excepție în care autoritatea părintească este exercitată numai de către unul dintre părinți, respectiv când celălalt părinte este decedat, declarat mort, decăzut din exercițiul drepturilor părintești, pus sub interdicție judecătorească, sau dacă, din orice alte motive, se află în neputința de a-și exprima voința.

Art. 36 din legea nr. 272/2004 a reglementat cazuri in care autoritatea părinteasca se exercita exclusiv de către unul dintre părinți:

(1)Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.

(2)Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.

(3)În situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți.

(4)În situația în care, din orice motiv, un părinte nu își exprimă voința pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(5)Ambii părinți, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita și de a primi informații despre copil din partea unităților școlare, unităților sanitare sau a oricăror altor instituții ce intră în contact cu copilul.

(6)Un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în condițiile art. 506 din Codul civil.

(7)Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

(8)În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.

Astfel, in raport de motivele de fapt si drept aratare mai sus, reținând in principal existenta unui comportament violent al paratului fata de reclamanta inclusiv in prezenta copilului, instanta vadispune exercitarea autorității părintești asupra minorei H. C. - I., nascuta in data de 9 iulie 2005 exclusiv de către mamă si va stabili locuința minorei C. - I. la reclamantă.

Avand in vedere ca nu s-a facut dovada realizarii de catre parat a unor venituri cu caracter permanent( verifcari efectuate de catre ITM Constanta, fila 57 dosar), in baza art. 525, art. 529 alin. 2 și art. 532 C. civ va obliga paratul la plata către reclamantă si in favoarea minorei C. - I., nascuta in 9 iulie 2005 a unei pensii de intreținere lunară in cuantum de 25% din venitul minim pe economie, incepând cu data introducerii cererii, 17.09.2013 si până la majoratul acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite actiunea formulata de reclamanta R. E., CNP:_, cu domiciliul in C., ., nr.146, ., . cu domiciliul ales la av S. A. in Constanta, .. 92, J. C. in contradictoriu cu pârâtul H. D., CNP:_, cu domiciliul în Navodari, ., J. C..

Dispune exercitarea autorității părintești asupra minorei H. C. - I., nascuta in data de 9 iulie 2005 exclusiv de către mamă.

Stabilește locuința minorei C. - I. la reclamantă.

Obliga paratul la plata către reclamantă si in favoarea minorei C. - I., nascuta in 9 iulie 2005 a unei pensii de intreținere lunară in cuantum de 25% din venitul minim pe economie, incepând cu data introducerii cererii, 17.09.2013 si până la majoratul acesteia.

Cu apel in 30 de zile la Judecătoria C. de la comunicare .

Pronuntata in ședință publică, azi, 4.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. I. B. M. C.

Red.jud.CIB.12.01.2015

Tehnored.g.MC.12.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 8802/2014. Judecătoria CONSTANŢA