Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 10336/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civila nr._/2015

Ședința publică din: 24.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: Minaev I.

Grefier: I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. M. CONSTANTA și pe pârât S. I., având ca obiect autorizare desființare lucrări (legea 50/1991).

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în aceeași constituire, a amânat pronunțarea pentru data de 24.09.2015, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 27.03.2015, sub numărul 9._, reclamantul P. M. C. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului S. I. la desființarea lucrărilor de construcții pe care le-a realizat în mod nelegal la imobilul situat în C., .. 29, județul C., constând în extindere imobil existent cu 2 camere și hol în suprafață de 30 de metri pătrați, lucrări executate din zidărie BCA, cu șarpantă din lemn și învelitori din ondulină, astfel cum acestea au fost reținute prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/22.08.2012, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii.

În motivare, a arătat că pârâtul a fost sancționat contravențional cu amendă prin anterior menționatul proces verbal, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a și sancționate de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, reținându-se în sarcina sa că a efectuat lucrări de construcții în mod nelegal la imobilul situat în C., .. 29, județul C., constând în extindere imobil existent cu 2 camere și hol în suprafață de 30 de metri pătrați, lucrări executate din zidărie BCA, cu șarpantă din lemn și învelitori din ondulină, fără a obține autorizație de construire pentru aceste lucrări.

Reclamantul a mai învederat că, prin același act administrativ de sancționare, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, în sarcina pârâtului s-a mai stabilit obligația de a opri executarea lucrărilor neautorizate, începând cu data comunicării procesului verbal, și de a obține autorizație de construire pentru lucrările realizate în mod nelegal, în termen de 90 de zile de la comunicarea procesului verbal, în caz contrar, în termen de 30 zile de la împlinirea termenului anterior, de a desființa lucrările nelegal efectuate.

Acesta a mai menționat că, astfel cum rezultă din nota de constatare ., nr._ din data de 26.01.2015, întocmită de funcționari din cadrul Direcției Poliției Locale a M. C., pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție, motiv pentru care se impune obligarea acestuia la desființarea lucrărilor de construcție realizate nelegal și reținute prin actul administrativ de sancționare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1528 alin. 1 Cod civil, art. 26, art. 28 și art. 32 din Legea nr. 50/1991, art. 192 și art. 453 Cod procedură civilă.

În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, constând în cele depuse anexat cererii introductive.

Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 20 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea depusă în termenul defipt de lege în acest scop, pârâtul a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive în soluționarea prezentei cauze, cu motivarea că lucrările reținute a fi fost efectuate în sarcina sa, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/2012, au fost, în fapt, efectuate de fiul său, S. MEMET, care folosește imobilul în litigiu, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, motivat de aceea că a plătit amenda contravențională stabilită în sarcina sa prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/2012 și a declanșat demersurile de intrare în legalitate cu privire lucrările de construcții edificate fără autorizație de construire, însă, ca urmare a absenței sale îndelungate din țară și ca urmare a imposibilității de obținere a titlului de proprietate asupra terenului pe care sunt edificate construcțiile aflate în litigiu, nu a reușit finalizarea acestora.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 50/1991 și cele ale art. 205 și urm. Cod procedură civilă.

În probațiune, pârâtul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, constând în cele depuse anexat întâmpinării, și a probei cu un martor.

De asemenea, acesta a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența sa.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea de ședință din data de 16.07.2015 (fila 37 dosar).

A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, solicitată de părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În fapt, din analiza cuprinsului procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/22.08.2012 (fila 11 dosar), care se bucură de o prezumție relativă de autenticitate, care s-a consolidat urmare a necontestării acestuia de către pârâtul-contravenient, în termenul defipt de lege în acest scop, pe calea plângerii, instanța reține că pârâtul a realizat, până în data de 23.07.2012, lucrări de construire la imobilul-construcție al cărui proprietar este, situat în C., .. 29, județul C., constând în extindere imobil existent cu 2 camere și hol în suprafață de 30 de metri pătrați, lucrări executate din zidărie BCA cu șarpantă din lemn și învelitori din ondulină, fără a obține în prealabil autorizație de construire cu privire la acestea, motiv pentru care a fost sancționat, prin actul administrativ de sancționare menționat în cele ce preced, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a și sancționate de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 50/1991.

Prin același proces verbal, în temeiul art. 28 din același act normativ, în sarcina pârâtului a fost stabilită obligația de a sista efectuarea lucrărilor de construire neautorizate, de la data primirii procesului verbal de contravenție, de a obține, în termen de 90 de zile de la primirea procesului verbal de contravenție, o autorizație de construire pentru lucrările edificate fără autorizație de construire, în caz contrar, în termen de 30 zile de la împlinirea termenului de 90 de zile, acordat pentru . desființeze lucrările de construire edificate fără autorizație de construire.

În data de 20.09.2012, astfel cum rezultă din procesul verbal de afișare (fila 13 dosar), procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/2012 i-a fost comunicat pârâtului prin afișare la domiciliu.

Din nota de constatare ., nr._/26.01.2015 (fila 14), instanța reține că, până în data de 26.01.2015, pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/2012, respectiv, de a obține, în termen de 90 de zile de la primirea procesului verbal de contravenție, o autorizație de construire pentru lucrările edificate fără autorizație, în caz contrar, în termen de 30 zile de la împlinirea termenului de 90 de zile, acordat pentru . a desființa lucrările de construire edificate în mod nelegal.

Totodată, din cuprinsul relațiilor (filele 41-42) furnizate, la solicitarea instanței, de compartimentul de specialitate al Primăriei M. C. pentru termenul de judecată din data de 17.09.2015, rezultă că pârâtul nu a intrat în legalitate, prin obținerea autorizației de construire, cu privire la lucrările de construire reținute în sarcina sa a fi fost executate fără autorizație de construire, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/22.08.2012.

Instanța reține că, începând cu data de 20.09.2012, data comunicării procesului verbal de contravenție către pârât, acesta din urmă a beneficiat de un termen suspensiv de 90 de zile pentru îndeplinirea obligației de obținere a unei autorizații de construire pentru lucrările edificate fără autorizație, acordat prin actul administrativ de sancționare menționat în precedent, care s-a împlinit în data de 20.12.2012, moment de la care a început să curgă termenul suspensiv de 30 zile, în care pârâtul avea obligația de a desființa construcțiile edificate fără autorizație de construire, care s-a împlinit în data de 20.01.2013.

În drept, în consonanță cu prevederile art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, constituie contravențieexecutarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant.

Potrivit art. 28 alin. 1 din același act normativ, odată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. 1 lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției. Conform alin. 2 al aceluiași articol, decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice și a regulamentelor aferente, avizate și aprobate în condițiile legii, sau, după caz, de instanță. În conformitate cu alineatul 3, măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară.

În concordanță cu prevederile art. 32 alin. 1 lit. a și b, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației sau desființarea construcțiilor realizate nelegal. Conform alin. 2, în cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. 1.

În conformitate cu prevederile art. 32 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009, în cazul în care scopul declarat de solicitant este autorizarea executării lucrărilor de construcții, iar specificul obiectivului (funcțiune, accesibilitate, relații de vecinătate etc.) nu se încadrează în prevederile documentațiilor de urbanism și/sau de amenajare a teritoriului aprobate, ori dacă particularitățile amplasamentului (suprafață neconstruibilă ca urmare a unor interdicții sau servituți, a unor zone de protecție a dotărilor de infrastructură, rezerve de teren pentru investiții de interes public etc.) nu permit realizarea investiției, certificatul de urbanism se eliberează cu menționarea expresă a incompatibilităților rezultate, precum și a imposibilității emiterii unei autorizații de construire pentru obiectivul propus.

În consonanță cu dispozițiile cuprinse în art. 59 alin. 1-3 din același act normativ, organul de control care a sancționat contravențional pentru fapta de a se executa lucrări de construcții fără autorizație sau cu încălcarea dispozițiilor acesteia, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Lege, pe lângă oprirea executării lucrărilor, are obligația de a dispune luarea măsurilor necesare pentru încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație, într-un termen pe care îl va stabili prin procesul verbal, în vederea emiterii autorizației de construire, autoritatea publică locală având obligația de a analiza modul în care construcția corespunde reglementărilor din documentațiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, emiterea autorizației de construire și menținerea construcției putând fi dispuse doar în ipoteza în care construcția corespunde reglementărilor urbanistice aferente zonei, în caz contrar, urmând a se dispune desființarea construcțiilor.

Din analiza dispozițiilor normative expuse în precedent, instanța reține că, în ipoteza în care, pentru o construcție edificată fără autorizație de construire, cel sancționat contravențional pentru executarea acesteia ori succesorul său în drepturi nu obține autorizație de construire în termenul de intrare în legalitate stabilit de agenții constatatori ori până la soluționarea cererii de chemare în judecată fundamentate pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, se impune desființarea acestei construcții, aceasta fiind și situația din speță, pârâtul nedovedind obținerea autorizației de construire pentru construcția edificată fără autorizație până la momentul soluționării prezentei cauze, motiv pentru care capătul principal de cerere formulat de reclamant urmează să fie admis, iar pârâtul urmează să fie obligat la desființarea lucrărilor de construcții pe care le-a realizat în mod nelegal la imobilul situat în C., .. 29, județul C., constând în extindere imobil existent cu 2 camere și hol în suprafață de 30 de metri pătrați, lucrări executate din zidărie BCA, cu șarpantă din lemn și învelitori din ondulină, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În privința capătului de cerere accesoriu formulat de reclamant și relativ la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestei cereri, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 și onorariu de avocat în cuantum de 550 de lei, având în vedere soluția de admitere a capătului de cerere principal, instanța apreciază că acesta este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed.

Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, taxele judiciare de timbru și onorariul de avocat sunt incluse în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada acestora trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.

În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, cererea reclamantului, partea care a câștigat procesul, fiind dovedită cu chitanța de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei – fila 6 dosar, și chitanța de achitare a onorariului de avocat în cuantum de 550 de lei – fila 5, motiv pentru care pârâtul, partea care a pierdut procesul, urmează să fie obligat la plata către reclamant a sumei de 570 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite cererea formulată de reclamantul P. M. C., cu sediul in Constanta, ., în contradictoriu cu pârâtul S. I.,CNP-_, domiciliat in Constanta, .. 29 .

Obligă pârâtul la desființarea lucrărilor de construcții pe care le-a realizat în mod nelegal la imobilul situat în C., .. 29, județul C., constând în extindere imobil existent cu 2 camere și hol în suprafață de 30 de metri pătrați, lucrări executate din zidărie BCA, cu șarpantă din lemn și învelitori din ondulină, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 570 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 550 de lei și taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei.

Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 24.09.2015.

Președinte Grefier

Minaev I. M. I.

Red. Jud.M.I./24.09.2015 /4.ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CONSTANŢA