Contestaţie la executare. Sentința nr. 8268/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8268/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 1957/212/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 8268

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 15 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. R.

GREFIER: E. A. P.

Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatorii M. NICUȘOR și A. R. L. ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat M. Ibraimof G. din C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatele D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C. PENTRU SERVICIUL TREZORERIE C. cu sediul în C., . nr. 18, jud. C. și B. COMERCIALĂ CARPATICA S.A. (J_ ; CUI RO_) cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu prin SUCURSALA C. cu sediul în C., ., jud. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestatori, av. M. Ibraimof G. (în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 8 dosar) și pentru intimata B. COMERCIALĂ CARPATICA S.A. prin SUCURSALA C., av. Barbalata L., care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, lipsă fiind intimata D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C. PENTRU SERVICIUL TREZORERIE C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța ia act că prin Serviciul de Registratură, la data de 22.06.2015, s-au depus de către contestatori precizări privind cadrul procesual pasiv și la data de 13.07.2015, s-au depus de către intimata D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C. PENTRU SERVICIUL TREZORERIE C., precizări scrise privind excepția lipsei calității procesual pasive, în 3 exemplare.

Instanța ia act că s-a atașat dosarul penal nr._/212/2009 al Judecătoriei C..

Reprezentanta contestatorilor arată că a luat cunoștință de conținutul excepției invocate de către D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C. PENTRU SERVICIUL TREZORERIE C..

Instanța acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesual pasive a intimatei D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C. PENTRU SERVICIUL TREZORERIE C..

Reprezentanta intimatei B. COMERCIALĂ CARPATICA S.A. arată că are calitate în prezenta cauză, însă ca și terț poprit.

Reprezentanta contestatorilor arată că a înțeles să se judece și în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C. PENTRU SERVICIUL TREZORERIE C., pentru ca hotărârea ce urmează să se pronunțe să îi fie opozabilă. Arată că nu se putea judeca doar în contradictoriu cu B. COMERCIALĂ CARPATICA S.A.

În privința excepției lipsei calității procesual pasive a intimatei intimata D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C. PENTRU SERVICIUL TREZORERIE C. invocată în cauză, instanța o respinge ca nefondată, în considerarea faptului că această parte a fost introdusă în cauză pentru opozabilitate din punct de vedere procedural, strict procedural. Pe cale de consecință, pe această opozabilitate procedurală se justifică prezența ei în calitate de parte în proces.

Instanța reține că cele două capete de cerere ce fac obiectul prezentei cauze sunt: sechestrul asigurător care se soluționează în conformitate cu dispozițiile art. 956 Cod procedură civilă și constatarea prescripției, ce au proceduri de soluționare distincte și pune în discuție disjungerea cererii având ca obiect sechestru asigurător.

Reprezentanta contestatorilor solicită respingerea cererii de disjungere, urmând ca instanța să se pronunțe pe ambele capete de cerere.

Reprezentanta intimatei B. COMERCIALĂ CARPATICA S.A. arată că este de acord cu disjungerea.

Instanța dispune disjungerea celui de-al doilea capăt de cerere privind ridicarea sechestrului asigurător, urmând a se forma un dosar separat.

Instanța, potrivit art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, constatând că nu mai sunt cereri, excepții procesuale, apărări sau alte incidente care nu au fost soluționate în cursul procesului, constată cercetarea judecătorească încheiată și deschide dezbaterile în fond pe ambele cereri deduse judecății.

Reprezentanta contestatorilor arată că a învestit instanța cu două capete de cerere. Astfel, arată că la data de 23.09.2009 P. a dispus sechestrul asupra a două sume de bani ce au fost găsite la contestatori acasă. Arată că în cursul procesului penal, a solicitat introducerea în cauză a asigurătorului, cerere ce nu a fost încuviințată. Trecând peste aceste aspecte, reprezentanta contestatorilor arată că procesul penal a rămas definitiv la data de 17.03.2010, moment de la care, partea civilă nu a făcut niciun demers pentru recuperarea sumelor.

Reprezentanta contestatorilor arată că la data formulării cererii de chemare în judecată trecuseră 5 ani și jumătate de la punerea sechestrului. Arată că a început să facă demersuri în vara anului trecut, iar banca a răspuns că nu a luat banii din trezorerie. La acest termen de judecată a răspuns și trezoreria în sensul că sumele nu au fost ridicate.

Mai arată că, urmare a demersurilor efectuate de către contestatorii din prezenta cauză, B. COMERCIALĂ CARPATICA S.A. a înțeles să învestească instanța penală cu o cerere de completare a dispozitivului, în sensul eliberării sumelor. Această cerere a fost respinsă ca nefondată și a rămas definitivă la Curtea de Apel C. în luna martie. În consecință, arată că în ceea ce privește cauza penală există autoritate de lucru judecat.

Reprezentanta contestatorilor arată că, în speță, contestatorii sunt în prag de eliberare condiționată, iar una dintre condițiile eliberării condiționate este achitarea prejudiciului. Există banii ce au fost ridicați de către procuror și depuși în trezorerie, unde au și rămas. Apreciază că la acest moment, intimații nu au cum să susțină că acțiunea contestatorilor este neîntemeiată.

Mai mult decât atât, reprezentanta contestatorilor arată că a fost atașat dosarul penal, în cadrul căruia atât instanța de fond, cât și Curtea de Apel C. au motivat foarte bine toate aceste aspecte.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, reprezentanta contestatorilor arată că este o completare a primului capăt de cerere în sensul ridicării sechestrului și eliberării sumelor. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatei B. COMERCIALĂ CARPATICA S.A., cu privire la primul capăt de cerere, solicită respingerea acestuia ca inadmisibil, având în vedere că nu a fost demarată o executare silită pentru a se putea ridica excepția prescripției de a mai solicita executarea silită.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere în sensul ridicării sechestrului, reprezentanta intimatei B. COMERCIALĂ CARPATICA S.A. arată că este o consecință a faptului că banca nu a demarat încă o acțiune pentru executarea silită și nu consideră că este motivată în favoarea contestatorilor cu privire la ridicarea sechestrului, mai ales că banca este creditor alături de Statul Român. Arată că suma nu a fost recuperată. Nu s-a dispus dintr-o eroare, pentru că acțiunea civilă a fost admisă, însă nu s-a dispus și eliberarea sumelor consemnate.

Pentru toate aceste considerente, reprezentanta intimatei B. COMERCIALĂ CARPATICA S.A. solicită respingerea celor două cereri. Solicită amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise.

Reprezentanta contestatorilor, în replică, arată că nu era necesar a se formula o cerere de executare silită pentru a invoca prescripția. Arată că banca a avut la dispoziție două căi de atac de care nu s-au folosit.

Reprezentanta intimatei B. COMERCIALĂ CARPATICA S.A. arată că se putea invoca art. 1441 Cod Civil.

Instanța, consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, astfel că în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă închide dezbaterile în fond și reține cauza pentru soluționarea fondului.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 15.01.2015 sub nr_ contestatorii M. Nicușor si A. R. L. au chemat in judecata intimatele D. G. AJFP Constanta si B. C. Carpatica SA Sucursala Constanta pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pe calea contestației la executare sa se constate prescripția dreptului de a mai solicita executarea silita in ceea ce privește punerea in aplicare a sentinței penale din 23.02.2010 a Judecătoriei Constanta pronunțata in dosarul penal nr_/212/2009 cu privire la acțiunea civila formulata de partea civila B. C. Carpatica SA in sensul obligării inculpaților la plata sumei de_ lei cu titlu de daune materiale, in favoarea parții civile, si ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanța numarul 1151/P/2009 din data de 07.08.2009 a Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, asupra sumei de_ lei ridicata cu ocazia percheziției domiciliare de la locuința inculpatului A. R. L. si consemnata la Trezoreria Constanta potrivit foii de varsamant nr 26/07.08.2009 si a sumei de_ lei ridicata cu ocazia percheziției domiciliare de la locuința inculpatului M. Nicușor si consemnata la Trezoreria Constanta potrivit foii de varsamant nr 27/07.08.2009 si restituirea sumelor menționate reclamanților.

In motivarea contestației se arata ca la data de 23.06.2009 urmare a percheziției domiciliare efectuate la cei doi reclamanți acasă au fost ridicate următoarele sume de bani: 22.290 lei de la locuința inculpatului M. Nicușor și 18.800 lei de la locuința inculpatului A. R.-L. .

Tot la data de 23.06.2009 cei doi inculpați au fost arestați. Sumele au fost depuse la Trezoreria Constanta cu foi de varsamant si chitanțele TS6 nr._ si respectiv TS6 nr._, ca urmare a sechestrului asigurător dispus de P. de pe langa Tribunalul Constanta prin ordonanța/ 07.08.2009.

Se arata ca începând cu prima plângere formulata in data de 09 mai 2009 de către directorul de la acea vreme a instituției, si ulterior pe timpul urmării penale când s-a si constituit parte civila cu suma de 69.210 lei, si respectiv a judecații in fond, apel si recurs, B. Carpatica - Suc. Constanta a fost reprezentata in instanța de un consilier juridic, având asigurata apărare calificata .

Totuși, nici partea civila, nici vreun reprezentant al parchetului pe tot timpul procesului nu a solicitat ca sumele sechestrate sa fie inmanate partii civile in vederea acoperirii prejudiciului.

Cauza a parcurs toate etapele procesuale - fond, apel si recurs, hotărârea ramanand definitiva in data de 17.03.2010.

Deoarece de la terminarea procesului penal -17 martie 2010 - partea civila nu a făcut niciun fel de demersuri in vederea recuperării sumelor respective, in vara anului 2014 au demarat reclamanții procedurile.

Astfel prin 3 adrese succesive, de buna credința fiind, au solicitat Băncii Comerciale Carpatica Suc. Constanta, Carpatica Asigurări - sediul central si respectiv Carpatica Asigurări Suc. Constanta informații privind probabilitatea acoperirii prejudiciului de la asigurător (adresele 93,94 si 95/23.07.2014). Tot la aceeași data s-au adresat si Trezoreriei Constanta solicitând informații privind eventualele demersuri făcute, sau nu de B. Carpatica (adresa 96/23.07.2017).

Au primit doar un singur răspuns de la B. Carpatica Suc. Constanta, si anume prin mail in data de 05.08.2014 in sensul ca "nu a fost recuperat prejudiciul nici de la asigurător dar nici nu au fost efectuate demersuri pentru recuperarea sumei totale de 41.090 lei aflata sub sechestru asigurător dispus prin Ordonanța nr.1151/P/2009 din 07.08.2009 a Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta ." Trezoreria Constanta nu le-a răspuns nici pana in prezent. Totuși, in mod cu totul surprinzător la data de 28 august 2014 partea civila B. Carpatica s-a adresat Secției penale a Judecătoriei Constanta cu o așa-zisa cerere de completare dispozitiv, solicitând ca instanța sa dispună "eliberarea sumelor asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător, in mâinile parții civile B. Carpatica SA, in vederea reparării prejudiciului cauzat prin savarsirea infracțiunii".

La data de 20.11.2014 Judecătoria Constanta in dosarul penal_/212/2009 a dispus: "In baza art. 279 Cod procedura penala raportat la art. 278 Cod procedura penala respinge ca neîntemeiata cererea formulate de petentul B. C. SA SUC. CONSTANTA, de înlăturarea a unei omisiuni vădite din minuta si din dispozitivul sentinței penale nr. 183/23.02.2010 pronunțata de Judecătoria Constanta in dosarul nr._/212/2009 in sensul dispunerii eliberării către petenta a sumelor asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător prin ordonanța nr. 1151/P/2009/07.08.2009 a parchetului de pe langa Tribunalul Constanta .

Mai arata ca in toata aceasta perioada de cinci ani si jumătate (2 ani de judecata plus restul de 3 ani jumătate), partea civila banca carpatica a rămas in pasivitate, in sensul ca nici pe timpul judecații nu a solicitat in vreun fel eliberarea sumelor, nu a formulat apel sau recurs in acest sens si nici ulterior rămânerii definitive a hotărârii nu a formulat vreo cerere de executare .

F. a antama fondul cauzei in penal, arata ca, partea civila avea posibilitatea sa conteste atât pe timpul urmării penale modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii potrivit alin. 1 din art. 168 din CPP, si cum acest lucru nu s-a făcut, nici pe timpul urmăririi penale si nici pe timpul judecații, sunt incidente dispozițiile alin. 3 din art. 168 CPP in sensul ca " după soluționarea definitiva a procesului penal daca nu s-a făcut plângere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii se poate face contestație potrivit legii civile".

In ceea ce privește ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr.1151/P/2009 din data de 07.08.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C., asupra sumei de 18.800 lei (ridicată cu ocazia percheziției domiciliare de la locuința inculpatului A. R.-L. și consemnată la Trezoreria C. potrivit foii de vărsământ nr.26/07.08.2009 și a chitanței . nr._) și a sumei de 22.290 lei (ridicată cu ocazia percheziției domiciliare de la locuința inculpatului M. Nicușor și consemnată la Trezoreria C. potrivit foii de vărsământ nr.27/07.08.2009 și a chitanței . nr._) solicita admiterea si a acestei cereri, urmare a constatării intervenirii prescripției dreptului de a mai solicita executarea silita.

Si aceasta cerința considera ca este îndeplinita cata vreme parata nu a solicitat nici pe timpul celor doi ani de judecata eliberarea sumelor, si nici ulterior in celor 3 ani si jumătate nu a solicitat punerea in executare a hotărârii. Aceasta atitudine poate fi interpretata ca si o renunțare efectiva la dreptul de solicita vreodată executarea silita .

In drept au fost invocate dispozițiile art. 2500-2506, 2512-2517,2523,2528,2544 din NCC, art. 956 alin 2 din Codul de procedura civila.

S-au depus de către contestatori înscrisuri in probațiune.

Intimata B. C. Carpatica a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.

Instanța a încuviințat in cauza proba cu înscrisuri.

In cadrul procedurii de regularizare contestatorii au depus o . cererii in conținutul cărora arătau fara echivoc ca au investit instanța cu o contestație la executare.

La termenul din data de 15.07.2015 instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind ridicarea sechestrului asigurator, fiind format in acest sens dosarul numarul_/212/2015.

Analizând cauza in raport cu probele administrate instanța retine următoarele:

Prin sentința penala numarul 183/23.02.2010 pronunțata de Judecătoria Constanta in cadrul dosarului penal numarul_/212/2009 s-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța nr 1151/P/2009 din data de 07.08.2009 a Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, asupra sumei de 18.800 lei (ridicată cu ocazia percheziției domiciliare de la locuința inculpatului A. R.-L. și consemnată la Trezoreria C. potrivit foii de vărsământ nr.26/07.08.2009 și a chitanței . nr._) și a sumei de 22.290 lei (ridicată cu ocazia percheziției domiciliare de la locuința inculpatului M. Nicușor și consemnată la Trezoreria C. potrivit foii de vărsământ nr.27/07.08.2009 și a chitanței . nr._).

Prin aceeași sentința penala a fost admisa acțiunea civila formulata pe partea civila B. C. Carpatica SA si au fost obligați inculpații A. R. L. si M. Nicușor, contestatorii din prezenta cauza, la plata sumei de_ lei cu titlu de daune materiale in favoarea parții civile, intimata din cauza prezenta.

Contestatorii solicita ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate prescripția dreptului de a mai solicita executarea silita a acțiunii civile admise prin sentința menționata ca urmare a faptului ca de la rămânerea definitiva a hotărârii prin care s-a admis acțiunea civila, partea civila nu a făcut niciun demers in vederea recuperării sumei acordate cu titlu de daune materiale, fiind puși contestatorii in situația de a formula adrese către banca in calitate de creditoarea căreia i s-a admis acțiunea civila pentru a afla daca s-a pus in executare sentința penala in ceea ce privește acțiunea civila, primind de la banca raspuns in sensul ca nu a recuperat prejudiciul-fila 13.

In cauza însa împotriva contestatorilor, intimata B. C. Carpatica SA nu a început executarea silita împotriva lor in temeiul sentinței penale prin care i s-a admis acțiunea civila formulata.

Este indubitabil ca actiunea reclamantilor este întemeiata în drept pe dispozitiile art. 35 cod procedura civila, obiectul cauzei fiind constatarea faptului ca s-ar fi prescris dreptul pârâtilor intimati de a cere executarea silita a daunelor civile la care sunt îndreptatiti prin sentinta penala mentionata care reprezinta titlu executoriu.

Conform textului citat, partea care are interes poate cere constatarea existentei sau inexistentei unui drept, însa ea nu este admisibila daca se poate cere realizarea dreptului. In acest caz actiunea are un evident caracter subsidiar.

Art. 35 cod procedura civila, se refera desigur la toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv contestatie la executare. Ori, conditiile de exercitare a unei actiuni, sunt cele privitoare la calitate, capacitate procesuala si interesul legitim. In speta, interesul legitim exista însa nu este unul nascut si actual, care trebuie sa existe la momentul exercitarii dreptului la actiune, în sensul ca partea s-ar expune la un prejudiciu iminent, doar daca nu ar recurge la acea actiune.

In cazul în care nu s-au facut demersuri în cadrul executarii de catre creditor, nu se poate sustine ca încearca un prejudiciu de neînlaturat.

Cererea sa nu poate fi catalogata ca o contestatie la executare, ea având indubitabil caracterul juridic al unei actiuni în constatarea prescriptiei dreptului material la executarea silita, actiune inadmisibila în raport de temeiul de drept aplicabil – art. 35 Cod procedura civila.

F. de considerentele de fapt si de drept expuse instanta va respinge actiunea ca nefondata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de contestatorii M. NICUȘOR și A. R. L. ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat M. Ibraimof G. din C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatele D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C. PENTRU SERVICIUL TREZORERIE C. cu sediul în C., . nr. 18, jud. C. și B. COMERCIALĂ CARPATICA S.A. (J_ ; CUI RO_) cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu prin SUCURSALA C. cu sediul în C., ., jud. C., ca nefondata.

Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica azi 15.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. R. E. A. P.

Red.thred. Jud.M.R./20.07.2015

Tehnored. Gref. E.A.P./7ex/23.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8268/2015. Judecătoria CONSTANŢA