Plângere contravenţională. Sentința nr. 8301/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8301/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 4500/212/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
Sentința civilă nr.8301
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: Jud. U. A.
GREFIER: T. E.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională – GPJ_, acțiune formulată de petenta K. Z. LIBERĂ C. SRL (J_, CUI_), cu sediul procesual ales la av.B. M. A. în București, Bvd.Unirii, nr.61, ., ., sector 3 în contradictoriu cu intimata S. P. DE IMPOZITE ȘI TAXE C. (SPIT C.) cu sediulîn C., ., județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.07.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 15.07.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petenta . C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata S. P. DE IMPOZITE ȘI TAXE C., în principal anularea procesului verbal de constatare a contravenției nr. GPJ0000837, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale constând în amendă cu avertisment.
În motivarea cererii, petenta invocă următoarele motive de nulitate și netemeinicie a procesului verbal contestat:
- Insuficienta descriere a presupusei fapte contravenționale.
Astfel, se arată că organul constatator s-a limitat exclusiv în a preciza încadrarea juridică a presupusei fapte contravenționale împreună cu o indicare generică a acesteia (respectiv, nerespectarea obligațiilor stabilite de art. 219 alin. 1 lit. k din OG nr. 92/2003). Or, indicarea generică a textului de lege nu se circumscrie exigenței legale exprese de descriere a pretinsei fapte contravenționale sancționate.
În acest sens, se arată că din procesul verbal atacat nu rezultă, în concret ce faptă a săvârșit și de ce a încălcat textul de lege invocat.
Presupusa faptă nu a fost săvârșită de contravenient și nu există vinovăție ca element constitutiv al faptei contravenționale.
Astfel, se arată că nu a săvârșit fapta contravențională, întrucât și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în calitate de terț poprit. În acest sens, se arată că o primă obligație ce-i revine este aceea de consemnare a sumelor de bani poprite, obligație pe care a îndeplinit-o cosemnând suma poprită în cuantum de ½ din salariul debitorului în contul de consemnare al B. B. S., astfel cum rezultă din extrasele de cont atașate, urmând ca acesta să treacă la distribuirea sumelor conform dispozițiilor legale.
În plus, având în vedere împrejurarea că sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulți creditori, se arată de către petentă că îi revenea obligația de a comunica executorului sau creditorilor numele și adresele celorlalți creditori, precum și sumele poprite de fiecare parte, obligație îndeplinită, aspect ce rezultă din corespondența purtată.
Petenta face referire în continuare la dispozițiile art. 788 C.pr.civ, în sensul că singurul competent să procedeze la distribuirea sumei de bani consemnată este executorul judecătoresc – organ de executare recunoscut de lege pentru efectuarea oricărui act de executare concret, nicidecum terțul poprit, ale cărui obligații sunt expres și limitativ prevăzute de lege.
Apreciază petenta că, în mod corect nu a procedat la distribuirea sumelor poprite după reținerea și consemnarea acestora, având în vedere riscurile la care s-ar fi expus în calitate de terț poprit în condițiile în care nicio dispoziție legală nu îi conferă această competență.
Totodată, petenta susține că nu poate fi reținută în sarcina sa nici existența vinovăției ca element constitutiv al contravenției în sensul art. 1 din teza II din OG nr. 2/2001. Astfel, se arată că principalul efect al popririi constă în indisponibilizarea sumelor de bani datorate debitorului în temeiul raporturilor juridice existente între acesta și petentă, în calitatea sa de terț poprit fiind răspunzătoare pentru orice plată efectuată cu nesocotirea dispozițiilor de indisponibilizare potrivit adresei de înființare a popririi. În aceste circumstanțe nu poate fi considerată contravenție fapta sa care a acționat cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor legale reținând și consemnând suma poprită în limitele stabilite de lege până la acest moment.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 C.pr.civ și art. 31 și urm. din OG nr. 2/2001.
La data de 08.04.2015, intimata S. P. DE IMPOZITE, TAXE ȘI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI LOCAL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petentă ca neîntemeiată.
În motivare, se arată că societatea petentă a fost sancționată pentru nerespectarea obligațiilor ce-i reveneau în calitate de terț poprit, obligații stabilite de prevederile art. 219 alin. 1 lit. k din OG nr. 92/2003.
În ceea ce privește criticile formulate de petentă, intimata consideră că procesul verbal de contravenție ca act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate.
Cu privire la insuficienta descriere a faptei se menționează că aceasta se sancționează cu nulitatea relativă, astfel că anularea intervine în condițiile art. 175 C.pr.civ., doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, petenta nu a dovedit că ar fi suferit vreo vătămare prin nedescrierea în mod amănunțit a faptelor contravenționale.
Mai menționează intimata că societatea petentă interpretează eronat prevederile legale incidente privind obligațiile terțului poprit. Astfel, fiind în prezența unei executări fiscale devin incidente cu prevalență prevederile art. 149 alin. 9 lit. a și art. 10 C.pr.fiscală și nu cele ale codului de procedură civilă ce stabilesc obligațiile terțului poprit.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C.pr.civ.
În temei art. 258 C.pr.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator al cauzei, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul – verbal de constatare a contravenției nr. GPJ0000837 încheiat la data de 06.01.2015 petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru nerespectarea obligațiilor ce-i revin terțului poprit referitor la adresa de înființare a popririi B30494/15.07.2014 pentru C. V., faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. k din OG nr. 92/2003.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține:
Potrivit art. 219 alin. 1 lit. k din OG nr. 92/2003 constituie contravenție nerespectarea obligațiilor ce-i revin terțului poprit, potrivit prezentului cod.
Din descrierea logico-gramaticală a prevderilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter. Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului sancționator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate.
Instanța apreciază că nu răspunde acestei exigențe procesul verbal contestat, în măsura în care nu se specific în mod expres care dintre obligațiile legale stabilite de codul de procedură fiscal nu au fost îndeplinite de către petentă., făcându-se referire în mod generic la obligațiile ce-i revin.
Conform art. 149 din același act normativ
alin. 9 după înființarea popririi, terțul poprit este obligat:
a)să plătească, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal, suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare;
b)să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înștiințând despre aceasta organul de executare.
alin. 91În situația în care, la data comunicării adresei de înființare a popririi, terțul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, va înștiința despre acest fapt organul de executare în termen de 5 zile de la primirea adresei de înființare a popririi.
alin. 10 în cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulți creditori, terțul poprit îi va anunța în scris despre aceasta pe creditori și va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferință prevăzute la art. 170.
Din textul legal citat rezultă o . obligații stabilite de legiuitor în sarcina terțului poprit, neputându-se stabili care dintre ele au fost vizate de către agentul constatator la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție.
Deși face referire în cuprinsul actului întocmit la o adresă de înființare a popririi și se poate presupune în mod rezonabil că fapta de nerespectare a obligațiilor are legătură cu respectiva adresă, instanța reține că procesul verbal de contravenție nu poate fi completat cu alte înscrisuri extrinseci.
Vătămarea adusă petentei prin descrierea insuficientă a faptei este evidentă din moment ce aceasta nu poate formula apărări în cauză, neștiind cu precizie care sunt obligațiile legale ce au fost avute în vedere de agentul constataor la momentul întocmirii procesului verbal contestat.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională și să anuleze procesul verbal de contravenție contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta K. Z. LIBERĂ C. SRL (J_, CUI_), cu sediul procesual ales la av.B. M. A. în București, Bvd.Unirii, nr.61, ., ., sector 3 în contradictoriu cu intimata S. P. DE IMPOZITE ȘI TAXE C. (SPIT C.) cu sediulîn C., ., județ C..
Anulează procesul verbal de contravenție nr. GPJ0000837 încheiat de intimată la 06.01.2015.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la data comunicării.
Pronunțata în ședință publică, azi 15.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud.U. A. T. E.
Red.Jud.U.A./02.09.2015/4 ex
Tehored.Gr.T.E./04.09.2015
emis 2 .>
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8268/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7968/2015.... → |
---|