Evacuare. Sentința nr. 9176/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9176/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 31-08-2015 în dosarul nr. 8929/212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9176 /2015

Ședința publică din data de 31.08.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. F.

GREFIER: E. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. N. DE CAI FERATE CFR SA SUCURSALA REGIONALA DE CAI FERATE CONSTANTA cu sediul în C., ..21, ., . și pe pârât A. V., pârât A. I. V., pârât A. I. A. domiciliați în C., ..21, ., ., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință se constata lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Instanța constată că s-a depus la dosar cerere de renunțare la judecata de către reclamantă si rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANTA

La termenul de judecata din data de 17.07.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei, cerere de renunțare la judecata.

Renunțarea la judecata reprezintă un act de dispoziție aflat la îndemâna reclamantului si reglementat de art. 406 C.proc.civ., potrivit căruia „reclamantul poate sa renunțe oricând la judecata, fie verbal in ședință, fie prin cerere scrisa”.

Fiind întrunite cerințele legale, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecata, conf. art.406 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de cererea de renunțare la judecarea cauzei privind pe reclamanta C. Națională de Căi Ferate CFR SA cu sediul în C., ..21, ., . în contradictoriu cu pârâții A. V., A. I. V. și A. I. A. domiciliați în C., ..21, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 31.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER ,

L. F. E. G.

Tehno.redact..E.G..

4.ex./09.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 9176/2015. Judecătoria CONSTANŢA