Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8557/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8557/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 5616/212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8557

Ședința publică din data de 29.07.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. V.

GREFIER: F. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor PF M. P. și pe debitor ., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u..

La apelul nominal facut in sedinta, atât la prima strigare, cât si la a doua strigare, se constată lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în temeiul art. 394 C.p.c., instanța constată cauza in stare de judecată și reține cauza in vederea soluționării

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.02.2015 sub numărul indicat în antet, creditorul PF M. P., a solicitat în contradictoriu cu debitorul . ca, pe calea ordonanței de plată reglementate de art. 1013 și urm. din codul de procedură civilă, debitorul să fie obligat la plata sumei de 4519,70 lei reprezentând contravaloare marfă conform facturilor nr.36/27.01.2014 și nr.38/17.03.2014.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în baza contractului cu nr.36/18.10.2013 încheiat cu pârâta, aceasta din urmă a beneficiat de servicii de consultanță pentru implementarea unui sistem de management integrat conform SR EN ISO 9001/2008 și sistem de control al producției conform art.1 din contractul menționat.

Pentru serviciul furnizat a emis facturi, dar facturile menționate în anexa cererii de chemare în judecată nu a fost achitate de debitor.

Precizează reclamanta că pârâta a înțeles să onoreze doar obligația de plată cuprinsă în factura nr.34/18.10.2013.

În susținerea cererii a depus înscrisuri – contractul și facturile emise.

În drept creditorul a invocat art. 1013 alin. 1 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Debitorul ., legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând prezenta cauză din perspectiva dispozițiilor art. 1013 și urm. din noul cod de procedură civilă, instanța reține că cererea creditorului este întemeiată, după cum va rezulta din argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Între părți s-au desfășurat raporturi juridice prin încheierea contractului, debitoarea beneficiind din partea creditoarei de servicii de consultanță pentru implementarea unui sistem de management integrat conform SR EN ISO 9001/2008 și sistem de control al producției în fabrică.

Reclamantul afirmă că facturile, anexate cererii, emise în executarea contractului nu au fost plătite de debitor.

Potrivit art. 1013 alin. din codul de procedură civilă:” Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.

Potrivit art. 1017 alin. 3:” Creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor de către debitor”.

Potrivit art. 1021: „(1)În cazul în care instanța, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor părților, constată că pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată.

(2)Dacă instanța, examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanța de plată numai pentru această parte, stabilind și termenul de plată. În acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obține obligarea debitorului la plata restului datoriei.

(3)Termenul de plată prevăzut la alin. (1) și (2) nu va fi mai mic de 10 zile și nici nu va depăși 30 de zile de la data comunicării ordonanței. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă părțile se înțeleg în acest sens.

(4)În cazul creanțelor reprezentând obligații de plată a cotelor din cheltuielile comune față de asociațiile de proprietari, precum și a cheltuielilor de întreținere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafețelor locative pe care le folosesc ca locuințe, instanța, la cererea debitorului, va putea, prin excepție de la dispozițiile alin. (3), să dispună stabilirea unui termen de plată mai mare ori eșalonarea plății, ținând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce privește posibilitățile efective de plată.

(5)Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunica fiecărei părți de îndată, potrivit legii”.

Potrivit art. 1350 din Noul Cod Civil.” 1)Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.

(2)Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

(3)Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile”.

Potrivit art. 1516:” 1)Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

(2)Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:

1.să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;

2.să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;

3.să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său”.

În cauza de față, creditorul prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unor raporturi juridice obligaționale valabile și a afirmat executarea propriilor obligații, susținând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitor. Instanța va reține că acestuia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că și-a executat propriile obligații.

În ce privește debitul, creditorul a făcut dovada faptului că creanța sa este certă lichidă și exigibilă, fiind determinată prin facturile emise la data de 27.01.2014 și 17.03.2014 în temeiul contractului (f.5-6 dosar).

Prin urmare, având în vedere și cele reținute mai sus instanța va admite cererea formulată de creditor și va ordona debitorului să plătească creditorului suma de 4519,70 lei reprezentând contravaloare marfă conform facturilor nr.36/27.01.2014 și nr.38/17.03.2014.

Se va fixa un termen de 10 zile pentru plata sumelor menționate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulate de către creditoarea PF M. P., cu sediul în Bocsa II, ., ., în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în C., ..8, ., .>, jud. C..

Ordonă debitoarei să plătească creditoarei, în termen de 10 de zile de la data emiterii ordonanței, suma de 4519,70 lei reprezentând contravaloare marfă conform facturii nr.36/27.01.2014 și 38/17.03.2014..

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.07.2015.

P. GREFIER

M. V. F. S.

Red jud. MT

Tehnored gref SF

Data redactării: 05.08.2015/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8557/2015. Judecătoria CONSTANŢA