Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 26674/212/2014

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILA Nr.

Sedinta publică din 13.02.2015

Completul compus din:

P.: C. I. B.

Grefier: M. C.

Pe rol, solutionarea cauzei avand ca obiect ordonanță președințială- stabilire domiciliu minor, actiune formulata de reclamantul V. M., CNP:_, cu domiciliul in C., ., judet C. si cu domiciliul procesual ales in Constanta, .. 39, ., . în contradictoriu cu parata V. M., CNP:_, cu domiciliul in Constanta, .. 64, ., J. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta in data de 20 august 2014, reclamantul V. M. a solicitat în contradictoriu cu parata V. M.,sa se dispuna pe calea ordonanței presedintiale, pana la soluționarea dosarului nr._/212/2014, având ca obiect desfacerea căsătoriei din culpa exclusiva a paratei, stabilirea domiciliului celor doi copii minori, respectiv V. A. M., născuta la data de 26 iulie 2008, având CNP_ si V. A. I. născuta la data de 21 iulie 2010, având CNP_, la reclamant.

In motivare se arata in esenta ca partile s-au căsătorit in data de 21 iunie 2008, căsătorie inregistrata sub nr. 867 la Oficiul Stării Civile din cadrul Primăriei Municipiului Constanta, certificatul de căsătorie având . nr._, din căsătoria rezultând doi copii minori, V. A. M., născuta la data de 26 iulie 2008, având CNP_ si V. A. I. născuta la data de 21 iulie 2010, având CNP_.

Raporturile dintre soți, s-au deteriorat pe fondul unor neînțelegeri, principalul motiv fiind generat de starea medicala a soției, care in ultima perioada de timp acuza stări de anxietate, dispoziție depresiva concretizata prin idei delirante cu conținut mistic, culpabilitate si insomnie.

In aceste condiții a încercat sa o convinga pe parata sa apeleze la ajutor de specialitate, insa de cele mai multe ori a refuzat, starea de depresie având repercursiuni din ce in ce mai accentuate asupra reclamantului cat si a celor doua fetite.

In anul 2010, in luna noiembrie, parata a fost internata la Spitalul Clinic de Urgenta pentru o luna de zile, unde i s-a stabilit un diagnostic de "tulburare depresiva cu elemente psihotice", medicul specialist indicandu-i tratament in acest sens. O perioada de timp, cat parata a urmat tratamentul relațiile dintre soți s-au ameliorat, insa odată cu intreruperea intempestiva a acestuia, lucrurile au inceput sa degenereze, ajungandu-se la reacții violente verbal, insomnii, stări prelungite de depresie.

Menționează reclamantul ca a făcut eforturi financiare mari sa am grija ca cele doua minore sa nu aiba de suferit, fiind nevoit sa apeleze la ajutor pentru perioade lungi de timp la mama sa si la socrii, având in vedere ca parata trecea prin îndelungate stări de depresie si anxietate.

In atare condiții si pe fondul sanatatii mentale precare in ultima perioada de timp parata s-a izolat practic in apartamentul socrilor, impreuna cu cele doua fetite si refuza orice legătura cu exteriorul devenind antisociala. Din spusele vecinilor, refuza sa le mai lase pe minore la grădinița si reclamantului ii este interzis de aproape o luna de zile sa aiba legaturi cu acestea.

Precizează reclamantul ca a aflat din relatările prietenilor si nașilor copiilor ca cei doi copii nu sunt lăsati sa meargă la plimbare, la plaja, sa ia contact cu alti copii de vârsta lor sau sa participe la activități specifice vârstei lor.

In drept cererea este intemeiata pe dispozitiile art.996 alin.l, 2 ; art.997 si art.998 din Codul de Procedura Civila.

In susținerea acțiunii, intelege sa se foloseasca de următoarele probe: proba cu înscrisuri, proba testimoniala, referat de ancheta sociala, precum si proba cu evaluarea psihologica a paratei si depune in copie certificata conform cu originalul urmatoarle inscrisuri:copie de pe bilet de ieșire din spital, -copie de pe certificat de căsătorie;copie de pe certificat de naștere ambele minore.

Parata a formulat intampinare prin care solicita respingerea cererii ca nefondata.

In motivare se arata in esenta faptul ca situația descrisa in acțiune de către reclamant nu corespunde realității intrucat neînțelegerile dintre soți au inceput sa apară in urma lipsei de sprijin, de înțelegere si a nepotrivirilor de caracter si stil de viata manifestate incepand cu anul 2010.

Invocarea ca si motiv al neînțelegerilor a unei stări medicale temporare este un argument fals, diagnosticul stabilit "tulburare depresiva cu elemente psihotice ".

Din biletul de ieșire din spital reiese in mod clar ca parata fost internata intre 08.11._10, pentru o perioada de 8 zile. Aceasta stare a fost una temporara apăruta la scurt timp dupa nașterea celei de a doua fetite si care s-a ameliorat urmând tratamentul prescris. In urma reevaluării medicul curant a micșorat treptat dozele prescrise, incetand administrarea medicatiei.

Aceste perioade nu le-au afectat pe minore intrucat parata a ascuns in fata lor orice stări.

Mentioneaza faptul ca a obtinut intre timp diploma de licența in care se atesta ca in anul 2011 a promovat examenul de licența al Facultății de Științe Economice-Universitatea "Ovidius" Constanta, in prezent având un stil de viata organizat, fără vicii, incercand sa produca venituri in mod constant si sa isi crească copilele cat mai frumos posibil.

Copiii au locuit in mod statornic cu parata, sunt foarte atașate atat de ea cat si de mama sa.

P. la inceputul anului 2013, cand s-a mutat impreuna cu fetele definitiv la Constanta, a locuit alternativ in Bucuresti si Constanta.

Reclamantul a fost ocupat cu serviciul, contributia acestuia la creșterea efectiva a minorilor fiind minima.

Precizeaza parata ca poate oferi un climat stabil familial, afecțiune, grija si o locuința stabila, locuința fiind proprietatea părinților sai.

Precizeaza ca obtine venituri din meditatii, la aceste venituri se adaugandu-se si aproape 1.800 lei venituri ale părinților sai ce o sprjina la nevoie si financiar.

Reclamantul participa aproape lunar cu diverse sume de bani la creșterea copiilor, sume de bani cuprinse intre 300 lei si 1 000 lei in funcție de disponibilitatea sa materiala si de dorința.

Din caracterizările intocmite de către educatoarele de la grădinița nr.40 "A. Saligny" Constanta, rezulta faptul ca fetitele sunt sociabile si ca isi fac ușor prieteni de vârsta lor. De asemenea fetita mai mare, V. A.-M., anul acesta a inceput scoală in clasa pregătitoare fiind înscrisa la Scoală Gimnaziala nr. 33 "A. Saligny" Constanta.

In drept: disp. art. 205-208, art. 996 si următoarele din Cod Procedura Civila.

In probatiune solicita administrarea probei cu inscrisuri, martori.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea introductivă s-a solicitat pe cale de ordonanță președințială, stabilirea locuinței minorilor la domiciliul reclamatului, până la solutionarea cererii de divort, aflată în faza de judecată a fondului.

Cu privire la admisibilitatea cererii de ordonanța președințială, instanța constată că temeiul de drept al cererii sunt dispozițiile art.996 C.proc.civ.: „instanța va putea să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”

Pe lângă condițiile generale ce trebuie îndeplinite de orice cerere de chemare în judecată, admisibilitatea ordonanței președințiale presupune îndeplinirea anumitor condiții speciale cumulative, precum urgența ce justifică folosirea acestei proceduri, caracterul vremelnic al măsurii luate de instanță și neprejudecarea fondului.

Examinând admisibilitatea cererii de ordonanță președințială prin prisma condițiilor restrictive enunțate de textul menționat, instanța este datoare sa stabilească dacă în raport cu circumstanțele cauzei și cu natura dreptului substanțial dedus judecății, măsura a cărei luare se solicită are un caracter urgent, iar efectele sale sunt vremelnice. Chestiunile legate de stabilirea locuinței minorului pe durata derulării procedurii de divorț necesită, într-adevăr, o soluționare urgentă prin prisma interesului superior al copilului, instanța fiind datoare să dispună toate masurile necesare pentru a preveni producerea oricărui prejudiciu copilului, sub aspect fizic sau moral. Din acest considerent, prezenta cerere de ordonanță președințială este admisibila.

În plus, această măsură are și o consacrare legală expresă, în acest sens fiind dispozițiile art.919 C.proc.civ.

Pe fondul cererii formulate, urmărind valorificarea deplină a intereselor superioare ale minorului, în acest sens, instanța apreciază că nu se impune stabilirea locuinței minorilor în mod provizoriu la tată, in situatia in care persoana care s-a ocupat în mod exclusiv de creșterea și educarea acestora începând din data separatiei partilor in fapt este mama.

În acest sens, instanța reține concluziile referatului de anchetă psihosocială, precum și cele ale raportului de evaluare psihologică, coroborat cu celelalte înscrisuri depuse și proba testimonială administrată în cauză.

Astfel, din probele administrate rezultă că minorii se află în îngrijirea mamei, locuinta acestora fiind stabilită la mama.In prezent minorele locuiesc impreuna cu mama si cu bunicii materni, acestia sprijinind-o pe parata in cresterea, îngrijirea si educarea acestora.

Din înscrisurile depuse de către pârâta în susținerea cererii, confirmate prin concluziile referatului de anchetă psihosocială, reiese că minorii beneficiază la momentul actual de condiții corespunzătoare pentru dezvoltarea fizică și psihică specifică vârstei.

Totodata instanta apreciaza ca din inscrisurile depuse la dosar nu rezultă starea de pericol invocată de către reclamant în ceea ce le privește pe minore la locuința mamei, relatiile psiho-afective dintre mama si copii fiind bazate pe iubire, incredere, respect biredictional, colaborare, copii simtindu-se in siguranta fizica, psihica si emotionala in locuinta actuala.

Interesul minorilor la momentul actual, având în vedere tensiunile existente între soți, indiferent de persoana căreia îi aparține culpa pentru generarea sau dezvoltarea conflictului, este de a asigura un climat familial liniștit, care să confere copiilor sentimentul de protecție și siguranță.

Or, climatul familial si afectiv în care s-au integrat minorii în ultimele luni creează la acest moment stabilitate emoțională, iar această stare de fapt nu trebuie afectată prin luarea unei măsuri provizorii, de natură a avea repercusiuni negative asupra dezvoltării viitoare a acestora..

Vârsta minorilor și stadiul dezvoltării fizice si psihice recomandă, înainte de toate, o continuitate a mediului în care se află, cel puțin în mod provizoriu, până când se va stabili cu caracter definitiv părintele cu care va locui.

Prin urmare, instanța apreciază că soluția oportună în această cauză este de menținere a climatului familial și afectiv actual, în care minorii s-au integrat în mod stabil.

Totodată, instanța reține că nu s-a dovedit prin probele administrate că pârâta nu este o persoană responsabilă în raport cu minorii sau că aceasta are manifestări de labilitate psihica.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul V. M., CNP:_, cu domiciliul in C., ., judet C. si cu domiciliul procesual ales in Constanta, .. 39, ., . în contradictoriu cu parata V. M., CNP:_, cu domiciliul in Constanta, .. 64, ., ..

Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in ședință publică, azi, 13.02.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. I. B. M. C.

Red.jud.CIB.18.02.2015

Tehnored.g.MC.18.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria CONSTANŢA