Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6898/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6898/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 7207/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6898

ȘEDINȚA PUBLICĂDIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 10.06.2015

PREȘEDINTE: M. S.-S.B. C.S. B.M. R.A. C. M.C. M. G.A.-G. J.

GREFIER: E. F.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, cerere formulată de reclamanta C.-I. V. cu domiciliul în Navodari, ., J. C. și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat M. A. din Constanta, Al Malinului, nr. 2, .. C, ., J. C., în contradictoriu cu pârâtul M. D. cu domiciliul în Navodari, ., J. C..

Dezbaterile s-au purtat în ședința publică din 4.06.2015, fiind consemnate prin încheierea de la acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre. Instanța a amânat pronunțarea la data de azi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.03.2014 sub nr._, reclamanta C.-I. V. a chemat în judecată pe pârâtul M. D. pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună partajarea în cote egale a bunurilor comune ale soților, constând în garaj și gard edificate pe terenul proprietatea pârâtului din Năvodari, .. Totodată s-a solicitat constatarea unui drept de creanță reprezentat de îmbunătățirile aduse la imobilul situat la adresa mai sus menționată, înainte și după căsătorie.

În motivarea cererii s-a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul în perioada 21.06._13. La imobilul proprietatea pârâtului au fost aduse o . îmbunătățiri în perioada 2004-2010, enumerate în cuprinsul cererii introductive. Valoarea investițiilor a fost stabilită provizoriu la suma de_ lei.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.30 C.fam. și art.992 C.civ.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri, respectiv d.c. nr.387/2013 a Tribunalului C., proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor din data de 15.03.2007, proces verbal de control al calității lucrărilor pe faze determinante din august 2004, autorizația de construire nr.203/2003, certificat de urbanism, contract de vânzare-cumpărare nr.1353/2007 și nr.1860/2002, planșe fotografice.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la garaj, în raport de s.c. nr._/2012 a Judecătoriei C.. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere s-a arătat că toate lucrările efectuate la imobil au fost efectuate cu bani proprii sau din alte venituri comune, acestea fiind terminate până în anul 2008. Izolația casei a avut loc în anul 2012, după separația soților, iar în perioada căsătoriei reclamanta a lucrat foarte puțin.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri constând în raport de expertiza tehnică judiciară, certificat de urbanism, autorizație de construire nr.203/2003, documentație tehnică garaj, copie certificat de înmatriculare auto, antecontract de vânzare-cumpărare, contract de vânzare nr.1353/2007, facturi fiscale, extrase de cont.

Prin precizările din ședința de judecată din 14.08.2014 s-a arătat că gardul nu face parte din masa bunurilor de împărțit, ci este valorificat tot ca un drept de creanță, respectiv un spor de valoare adus terenului.

La data de 11.09.2014, reclamanta a renunțat la judecata primul capăt de cerere și precizează câtimea obiectului pretențiilor la suma de 55.000 lei, în care este inclusă și contravaloarea garajului.

În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul părților, proba testimonială cu martorul M. G. (fila 146) și expertiza tehnică imobiliară efectuată de exp. M. C.-Letiția (filele 164-174, 216-217)

Analizând acțiunea dedusă judecății, prin prisma probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține:

Reclamanta C.-I. V. și pârâtul M. D. s-au căsătorit la data de 21.01.2006, iar căsătoria a fost desfăcută în mod definitiv la data de 11.06.2013 prin respingerea apelului împotriva s.c. nr._/2012 a Judecătoriei C..

În considerentele s.c. nr._/2012 s-a reținut „Chiar reclamanta, prin răspunsurile sale la întrebările nr. 2 și 4 din interogatoriu, a arătat că a avut loc de muncă doar până a rămas însărcinată, iar la edificarea construcției a contribuit cu suma de 800 euro, pentru scara interioară și pentru acoperiș.

Lăsând la o parte că această din urmă susținere nu a fost probată, trebuie înțeles că pentru a se putea reține o contribuție la edificarea unei construcții acea contribuție trebuie să fie una semnificativă, ceea ce nu se poate spune și despre o prestație de 800 euro, în asemenea cazuri fiind vorba cel mult despre o creanță.

În concluzie, instanța va constata că imobilul situat în Năvodari, ., jud. C., compus din teren în suprafață de 415 mp și construcție cu destinația de locuință și garaj, identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză de către expertul C. G. la 20.04.2012, este bun propriu al pârâtului și va respinge cererea reclamantei de partajare a construcției ca neîntemeiată.

Prin urmare, cu privire la contribuția reclamantei în ceea ce privește edificarea construcției și garajului, instanța a reținut cu putere de lucru judecat că aceasta nu a existat, aspecte de fapt care nu mai pot fi puse în discuție pentru a dovedi o situație contrară.

Pe de altă parte, în completare instanța reține că la momentul la care părțile au început relația de concubinaj construcția era ridicată și acoperită cu carton. Finalizarea construcției a avut loc în 2007, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 23 și considerentele s.c. nr._/2012.

În acest interval de timp, conform adeverinței depuse la filele 201-206 dosar reclamanta a beneficiat de șomaj din septembrie 2005- martie 2006, concediu pentru creșterea copilului în perioada aprilie 2006- februarie 2008, șomaj în perioada martie-septembrie 2008. În perioada ianuarie 2004- august 2005, anterioară căsătoriei, reclamanta a realizat venituri din salarii în medie de 500 lei lunar.

Depoziția dată în cauză a relevat și faptul că fratele reclamantei a împrumutat o sumă de bani părților, în anii 2008-2009, însă proba nu poate fi coroborată cu un alt mijloc de probă administrat în cauză.

Din aceeași declarație rezultă că pârâtul a vândut un teren proprietate privată și un autoturism Daci Supernova, iar banii astfel obținuți i-a investit în lucrările efectuate, astfel cum s-a întâmplat și cu suma de 10.000 dolari primită drept sultă din moștenire. De asemenea s-a arătat că pârâtul a lucrat în străinătate, iar din banii câștigați a fost edificat și gardul în anii 2007-2008.

Această probă se coroborează cu înscrisurile aflate la filele 79-122, care atestă încasarea a importante sume de bani în euro în contul pârâtului. Totodată în perioada 2006-2007 pârâtul a încasat și prețul de 10.955 euro pentru vânzarea unui teren bun propriu, teren în suprafață de 313 mp.(filele 184-189 dosar)

Din înscrisul aflat la fila 190 dosar rezultă că pârâtul a deținut în proprietate un autoturism Dacia, care de asemenea a fost vândut în timpul căsătoriei.

Din declarația numitului M. P., fratele pârâtului, rezultă că acesta l-a despăgubit pe pârât cu suma de 10.000 USD din moștenirea mamei lor, acest înscris coroborându-se cu depoziția martorului M. G..

Având în vedere aceste surse financiare ce constituie bunuri poprii (rezultate din moștenire și vânzarea bunurilor proprii), precum și veniturile încasate de pârât comparativ cu cele ale reclamantei din perioada de referință 2004-2007, instanța apreciază că reclamanta nu a dovedit contribuția pretinsă de 55.000 lei la edificarea lucrărilor de construire enumerate în cuprinsul cererii introductive.

Cu privire la cheltuielile de judecată, în temeiul dispozițiilor art.453 și urm. C.proc.civ., instanța va dispune obligarea reclamantei la plata către pârât a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta C.-I. V. în contradictoriu cu pârâtul M. D. ca neîntemeiată.

Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.06.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A.-G. J. E. F.

red. jud. AGJ /12.06.2015

emis 2 comunicări la .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6898/2015. Judecătoria CONSTANŢA