Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 11148/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
ȘEDINȚA DIN DATA DE 07.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: Jud. U. A.
GREFIER: T. E.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională – CP nr._/2015, acțiune formulată de petent G. A. I. (CNP_), cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în C., ..100, județ C. în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE LA JUDEȚULUI G.- SERVICIUL RUTIER, cu sediul în G., ., județ G..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Instanța, verificându-și din oficiu competența, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. în raport de locul săvârșirii contravenției astfel cum acesta a fost reținut în cuprinsul procesului – verbal și rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la 09.04.2015, sub numărul_, petentul G. A.-I. a solicitat, în principal anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit de intimata IPJ G., iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului și înlăturarea sancțiunii complementare.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7, art. 16, art. 21 și art. 31 și urm. din OG nr. 2/2001, art. 453 C.pr.civ. art. 3.2.6, art. 3.5.1, art. 4.1-4.4 din Norma de metrologie legală NML 021-05 din 23 noiembrie 2005.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și a depus la dosar documentația aferentă procesului verbal de contravenție constând în fotografie radar, buletin de verificare metrologică a aparatului radar, atestat al operatorului radar U. S., fila radar și buletinul postului.
La termenul din data de 07.10.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. prin raportare la locul reținut ca fiind cel al săvârșirii contravenției menționat în procesul verbal de contravenție.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza art. 258 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei C., invocată de instanță din oficiu.
Instanța reține că regimul juridic al contravențiilor este reglementat prin Ordonanța nr. 2/2001, care conține norme juridice cu un caracter special, care derogă de la normele generale prevăzute de Codul procedură civilă.
Potrivit art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, competența de soluționare a plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Această normă juridică are caracter imperativ, fiind edictată pentru protejarea unui interes public, constând în buna administrare a justiției. Pentru aceste motive, dispozițiile art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 reglementează o competență teritorială absolută, de la care părțile nu pot deroga.
D. consecinta a caracterului absolut al exceptiei de necompetenta teritoriala in materie contraventionala, aceasta exceptie poate fi ridicata de oricare dintre parti sau pusa in discutia partilor din oficiu de catre instanta de judecata, pana la primul termen de judecata in fata primei instante conform art. 130 alin. 2 (˝Necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica trebuie invocata de parti ori de catre judecator la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante.)
Analizand plangerea formulata sub aspectul exceptiei necompetentei teritoriale invocate, instanta retine faptul ca, potrivit consemnarilor din procesul verbal contestat, fapta ar fi fost savarsita pe raza localitatii Remuș, jud. G..
Conform art. 132 C.proc.civ. - Solutionarea exceptiei - (1) Cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, din oficiu sau la cererea partilor, ea este obligata sa stabileasca instanta judecatoreasca competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent. (…) (3) Daca instanta se declara necompetenta, hotararea nu este supusa niciunei cai de atac, dosarul fiind trimis de indata instantei judecatoresti competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 337/9 iulie 1993 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, localitatea mai sus menționată este arondată Judecătoriei G..
In consecinta, in temeiul art. 132 al. (1) si (3) C. proc. civ., cu referire la art. 32 al. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanta va admite exceptia de necompetenta teritoriala invocata si va declina competenta de solutionare a plangerii in favoarea Judecatoriei G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. invocată din oficiu.
Dispune declinarea cauzei formulate de petent G. A. I. (CNP_), cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în C., ..100, județ C. în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE LA JUDEȚULUI G.- SERVICIUL RUTIER, cu sediul în G., ., județ G. și înaintarea dosarului instanței competente, Judecătoria G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud.U. A. T. E.
Red.Jud.U.A./08.10.2015
Tehnored.Gr..T.E./08.10.2015/4 ex.
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 07/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 07/2015.... → |
---|