Plângere contravenţională. Sentința nr. 1969/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1969/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 15235/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1969

Ședința publică din data de 23.02.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: SINCU-B. A. I.

GREFIER: M. E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul A. O. și pe intimatul P. M. C. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 16.02.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 23.02.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 21.05.2014, sub numărul_, petentul A. O. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul P., anularea procesului verbal de contravenție nr._/10.04.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul.

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul-verbal a fost sancționat pentru fapta de a se deconectat de la instalația de încălzire fără a deține aviz favorabil din partea RADET C.. Se învederează sub un prim aspect că organele de control nu au făcut o constatare în imobilul petentului. Se mai arată și că, în vederea debranșării, s-a obținut acordul vecinilor și s-a formulat adresă către RADET C., care a emis aviz negativ. De asemenea, petentul a încercat să obțină și acordul asociației de proprietari, lovindu-se de refuzul reprezentantului asociației de a semna documentele necesare debranșării. Petentul învederează că nu se face vinovat de fapta constatată prin procesul-verbal, fiind în imposibilitate de a se debranșa în mod legal datorită refuzului reprezentanților asociației de proprietari de a elibera documentele necesare debranșării.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001 și ale Legii 325/2006.

Intimatul, căruia i-a fost comunicată plângerea în condițiile art.201 alin.1) C.Proc.Civ., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată. În motivare se arată că deconectarea de la sistemul centralizat de distribuție a energiei termice necesită eliberarea autorizației de debranșare emisă de furnizorul de utilități. Se mai arată că petentul își recunoaște fapta, dar invocă exclusiv culpa RADET C..

În probațiune a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia intimatul a depus și documentația ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal constatat.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin procesul-verbal nr._/10.04.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei, reținându-se că s-a deconectat de la instalația de încălzire a consumatorului apartamentului nr.4 fără a deține aviz favorabil, proces-verbal de deconectare eliberat de RADET C., fiind încălcate disp.art.30 alin.5) din Legea 325/2006. totodată au fost dispuse cu titlu de măsuri complementare obținerea avizului favorabil și a procesului-verbal de deconectare de la RADET C., iar în caz contrar, reconectarea la instalația de încălzire aparținând RADET.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea art.16-17 din O.G 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, astfel încât apreciază că procesul-verbal contestat este legal.

Critica petentului cu privire la lipsa constatării efective a faptei de către organele de control din subordinea intimatului urmează a fi înlăturată de instanță, având în vedere că petentul nu a contestat faptul debranșării și nici nu a invocat alte apărări în legătură cu momentul săvârșirii efective a faptei.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, potrivit art.1 teza a II-a din OG 2/2001, „Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al M. București”.

Potrivit art.45 alin.1) lit.b) din Legea 325/2006, „ (1)Constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006, și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei următoarele fapte: debranșarea/deconectarea de la SACET a utilizatorului sau consumatorului de energie termică fără respectarea dispozițiilor prezentei legi”.

În reglementarea condițiilor ce trebuie îndeplinite în vederea debranșării, art.30 alin.2) din Legea 325/2006 prevede: „Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiții cumulative: a)acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât și pe verticală; b)acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenției de realizare a unui sistem individual de încălzire; c)anunțarea, în scris, a operatorului care are și calitatea de furnizor, cu cel puțin 30 de zile înainte”.

Verificând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, analizate prin coroborare cu declarația martorului audiat în cauză, rezultă că petentul a parcurs etapele mai sus enunțate, respectiv a formulat cerere privind debranșarea, pe care a adresat-o RADET C., soluționată prin avizul nefavorabil nr.B23118/07.11.2013 (fila 46 dosar). De asemenea, anterior formulării acestei cereri, astfel cum rezultă și din declarația martorului, petentul a obținut acordul vecinilor în vederea debranșării și s-a adresat asociației de proprietari pentru înaintarea demersurilor propriii către RADET.

În ce privește răspunsul emis de RADET la cererea de debranșare formulată de petent în anul 2013, instanța constată că acesta a fost unul negativ, motivat de începerea furnizării agentului termic în sezonul rece. În adresa nr.B23118/07.11.2013 a RADET se arată în egală măsură că cererea petentului poate fi soluționată în condițiile legii în primăvara anului 2014, demers la care furnizorul de energie termică nu a mai revenit, împrejurare ce nu poate fi însă imputată petentului.

Deconectarea este o operațiune materială care se efectuează, potrivit legii, exclusiv de către furnizor, dar în cazul de față, furnizorul nu a respins cererea de deconectare pentru neîndeplinirea condițiilor impuse, ci a invocat imposibilitatea debranșării pe perioada furnizării agentului termic.

Lipsa unui răspuns în termen de 45 zile din partea furnizorului îl îndreptățește pe beneficiar să își asigure încălzirea în modalitatea dorită, fiind o sarcina exorbitantă și disproporționată în sarcina petentului să i se impună în mod prealabil formularea unei acțiuni în justiție pentru constatarea refuzului nejustificat de deconectare.

Prin urmare, instanța constată că în cauză nu există vinovăția petentului în ceea ce privește fapta constatată, lipsa procesului verbal de deconectare fiind imputabilă exclusiv furnizorului RADET în cazul de față.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că petentul a respectat disp.art.30 alin.2) din Legea 325/2006, astfel încât nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea cu vinovăție a contravenției sancționate de art.45 lit.b) din același act normativ, plângerea contravențională urmând a fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul A. O., cu domiciliul în C., ., .. A, ap.4, CNP_ în contradictoriu cu intimatul P. M. C. cu sediul în C., ..

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/10.04.2014.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria C..

Pronunțată astăzi, 23.02.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art.396 alin.2) C.Proc.Civ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

SINCU-B. A. I. M. E. S.

Red. Jud. S.B.A.I./25.02.2015/

Tehnored. Gref. M.E.S./ 26.02.2015/4 ex.

Comunicări./ 2 ex/ 03.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1969/2015. Judecătoria CONSTANŢA