Contestaţie la executare. Sentința nr. 1146/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1146/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 31632/212/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1146
Ședința publică din data de 6 februarie 2015
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: C. D.
Grefier: S. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. în contradictoriu cu creditoarea B. C. G. și cu intimatul B. E. Judecătoresc S. C. A. având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile asupra fondului și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. S. C. A. au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 23 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 30 ianuarie 2015, când, pentru aceleași motive, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a deliberat următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.10.2014 pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, Direcția generală regională a finanțelor publice G. – AJFP C. a formulat, în contradictoriu cu B. S. C. A. și cu B. C. G., contestație la executare, prin care a solicitat anularea executării silite înseși, a încheierii date de B. S. C. A. în cadrul dosarului de executare silită nr. 352/2014, a încheierii nr._/28.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că executarea silită a fost pornită în temeiul sentinței civile nr. 19/10.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, pentru suma de 915,3 lei, respectiv a invocat excepția necompetenței materiale a executorului judecătoresc, deoarece sunt încălcate prevederile art. 8 din Legea nr. 188/2000 și ale art. 651 alin.1 lit. b din Cod procedură civilă, care prevăd că hotărârile judecătorești se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul debitorului.
A mai arătat contestatorul că AJFP deține doar un mandat de reprezentare în instanță a DGRFP G., sediul debitorului fiind în G., ., sancțiunea nerespectării dispozițiilor respective fiind prevăzută de art. 174 și urm. din Legea nr. 132/2010, respectiv nulitatea actelor de executare.
Contestatorul a mai susținut că creditorul nu s-a adresat cu nicio cerere DGRFP G. prin care să solicite executarea voluntară a titlului stabilit prin hotărârile judecătorești menționate, astfel încât să fie aplicabile prevederile art. 622 alin.2 C.proc.civ., deși, potrivit art. 622 C.proc.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună-voie.
S-a mai arătat că, potrivit dispozițiilor art.XV din OUG 8/2014, prin care s-a dispus eșalonarea timp de 5 ani a sumelor datorate, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora, plata sumei respective se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
În ce privește cuantumul onorariului executoriului judecătoresc, s-a solicitat micșorarea acestuia, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin3. C.proc.civ., având în vedere că este nejustificat de mare în raport de munca îndeplinită de avocat, respectiv să se constate că un onorariu maxim de 10% din suma executată nu este justificat de activitatea desfășurată de către executor, care formulează doar o adresă de înființare a popririi.
In dovedire s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Intimatul B. S.-C. A. și S.-C. G.-S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, având în vedere că nu poate exista un raport juridic între părți, executorul judecătoresc fiind investit, conform Legii nr. 188/2000, să îndeplinească un serviciu de interes public.
Intimata B. C. G. a formulat, la rândul său, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
În ce privește necompetența executorului judecătoresc, a arătat intimata că debitor, conform sentinței puse în executare, este Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., nu Direcția generală regională a finanțelor publice G., debitorul deținând cont la Trezoreria C., iar executarea se face prin poprire, art. 781 alin.1 C.proc.civ. prevăzând o competență alternativă a executorului judecătoresc, care poate fi la domiciliul debitorului sau al terțului poprit, care este Trezoreria C..
În ce privește aplicarea dispozițiilor OUG nr 8/2014, a susținut că acestea creează un avantaj discriminatoriu instituțiilor publice față de o persoană de drept privat, iar practica CEDO a consacrat încălcarea Convenției în astfel de situații.
În același sens, s-a invocat și OUG 10/2013 pentru eșalonarea despăgubirilor stabilite potrivit Legii 9/1998, declarată neconstituțională, precum și OUG 71/2009. Intimatul a mai invocat și caracterul prioritar al Convenției în raport cu reglementarea de drept intern, arătând că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare achitării debitul integral aduce atingere dreptului protejat de prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul: dosarul de executare nr.352/2014 al B. S.-C. A. și S.-C. G.-S., hotărâri judecătorești cu titlu de practică judiciară.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B. S.-C. A. și S.-C. G.-S., instanța apreciază că aceasta este întemeiată și o va admite, întrucât executorul judecătoresc este autoritatea învestită de stat cu puterea de a impune creditorului urmărit sau unor terțe persoane care dețin bunurile acestuia, obligația de a executa dispozițiile cuprinse în titlul executoriu și care îndeplinește astfel un serviciu public, neavând calitatea de parte în procedura execuțională.
Pe fondul cauzei, se rețin următoarele:
Prin sentința civilă nr. 19/10.01.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, s-a dispus restituirea, de către Direcția generală regională a finanțelor publice G., pentru Administrația județeană a finanțelor publice C., către intimata B. C. G., a sumei de 876 reprezentând taxă pentru emisii poluante lei și dobânda legală în materie fiscală, calculată de la data achitării taxei până la efectiva restituire, respectiv la plata sumei de 39,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În cauză, se execută o obligație de a da, și anume obligația de restituire a sumei de lei, 876 lei, plus dobânda legală și cheltuieli de judecată, iar debitor este DGRFP G..
În ce privește necompetența executorului judecătoresc, se reține că art. 781 alin.1 C.proc.civ. prevede că „Poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit.”
Or, din moment ce executarea silite se face prin poprirea contului AJFP deschis la Trezoreria C., terțul poprit aflându-se în C., instanța apreciază că acest motiv de nelegalitate nu subzistă, urmând a fi înlăturat.
În ce privește susținerea contestatoarei conform căreia ar fi trebuit că intimata-creditoare să se adreseze cu o cerere prin care să îi solicite punerea în executare a hotărârii, instanța reține că contestatoarea nu se poate apăra invocând propria sa culă, dispozițiile art. 622 C.proc.civ. impunând debitorului obligația de a executa de îndată obligația ce îi revine, nu după solicitarea de către creditor a executării acesteia, creditorul neavând nicio obligație în acest sens.
Mai mult, se observă că hotărârea judecătorească ce se execută a devenit definitivă la data de 10.01.2014, în timp ce intimata-creditoare a depus cererea de executare la data de 20.08.2014, după mai bine de opt luni, perioadă în care contestatoarea nu a înțeles să execute obligația ce îi revenea, de bună-voie.
Se mai reține că, prin OUG 8/2014 art.XV s-a dispus „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.”
Analizând prin prisma Convenției actul normativ mai sus citat, instanța apreciază că art. XV din OUG 8/2014 încalcă dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, intimatul este titularul unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene. Intimatul are o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție (cauzele Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al intimatului.
Totodată, instanța apreciază că există o ingerință, constând în neexecutarea unei hotărâri (cauza Viasu c. României). Aceasta este prevăzută de lege - OUG 8/2014, urmând a se analiza în consecința dacă s-a păstrat justul echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor intimatului.
În acest sens, instanța apreciază că inexistența unui calendar real și respectat de plată a acestor drepturi constatate pe cale judiciară face ca între motivul serios și legitim invocat de contestatoare – contextul economic actual – și tergiversarea executării titlurilor executorii să nu existe un raport de proporționalitate.
În plus, modalitatea neprevizibilă de reglementare a acestei eșalonări constituie o încălcare și a prevederilor Convenției.
Astfel, pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor sale, statul este cel care trebuie să ia măsurile corespunzătoare, prin norme previzibile, care să asigure raportul de proporționalitate dintre interesul general și cel particular.
Într-o bogată jurisprudență, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituind și o . repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe. Astfel, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, R. împotriva României,2000, Damman împotriva Elveției, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat”, „în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice”.
Sub acest aspect, principiul securității juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, și anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (de exemplu cauzele Facini Dori v Recre, 1994, Foto-Frost v Hauptzollant Lübeck.Ost, 1987, 22),principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea.
Pe de altă parte, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit intimatul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, încălcând și art.6 din Convenție.
În cauza Ș. c. României, Curtea a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art.6 își pierd rațiunea. Pe de altă parte, s-a statuat că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art.6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatoriei să rămână fără efect în detrimentul unei părți.
Totodată, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art.6 din Convenție, iar intimatul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
În consecință, se reține că statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerată un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale OUG 8/2014 favorizează statul în raporturi de drept privat, acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Prin urmare, între aplicarea OUG 8/2014 și dispozițiile Convenției și jurisprudența Curții de la Strasbourg, instanța va da prevalență acestora din urmă, în acord cu prevederile art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României.
Referitor la capătul de cerere ce vizează anularea încheierii de încuviințare a executării silite, instanța reține că aceasta a fost dată cu respectarea prevederilor art.665 C.proc.civ.
În ceea ce privește încheierea din data de 18.09.2014, emisă de B. S.-C. A. și S.-C. G.-S., prin care s-a stabilit onorariul cuvenit executorului judecătoresc la suma de 149,51 lei, se reține că aceasta respectă prevederile art.656 C.proc.civ. și limitele stabilite prin Ordinul nr.2550 din 2006 emis de Ministrul Justiției, suma stabilită cu titlu de onorariu executor având o valoare mică, cuantumul acesteia fiind pe deplin justificat.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că actele de executare întocmite respectă prevederile legale, contestația formulată fiind neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a B. S.-C. A. și S.-C. G.-S..
Respinge cererea formulată de contestatoarea Direcția generală regională a finanțelor publice G. – AJFP C., cu sediul în C., ., nr. 18, județul C. împotriva intimatului B. S.-C. A. și S.-C. G.-S., cu sediul în C., ., județul C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea formulată de Direcția generală regională a finanțelor publice G. – AJFP C. împotriva intimatei B. C. G., cu domiciliu ales la mandatar C. I. din C., ., ., ., județul C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. S. P.
Red.și tehnored. Jud. CD
Ex. 5/09.02.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 1891/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1969/2015.... → |
|---|
