Plângere contravenţională. Sentința nr. 3855/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3855/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 20110/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.3855

Ședința din data de 03.04.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE : A. A.

GREFIER: S. G.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta . cu sediul ales în C., .. 94, ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul S. P. DE IMPOZITE ȘI TAXE C. cu sediul în C., ., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 03.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin cererea depusă la data de 08.08.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul S. P. DE IMPOZITE ȘI TAXE C., anularea Procesului verbal de contravenție nr. HPJ0005375 din 23.07.2012, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a plângerii contravenționale, petenta arată că, prin procesul verbal contestat, a fost sancționată cu amendă în cuantum total de 2880 lei, reținându-se în sarcina acesteia nedepunerea declarațiilor de impunere, respectiv nedeclararea modernizărilor efectuate de ALPHA BANK ROMANIA SA, precum și nedepunerea declarațiilor de impunere teren – privind modificările intervenite conform cadastrului din ianuarie 2006 și nedepunerea declarațiilor de impunere teren – privind modificările intervenite conform cadastrului din data de 23.11.2007.

Cu privire la nelegalitatea procesului verbal contestat, petenta arată că acesta nu cuprinde descrierea faptei contravenționale, locul de săvârșire a faptelor reținute în sarcina acesteia și nici a împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității și evaluarea pagubei pricinuite, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 16 și ale art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Totodată, petenta învederează instanței că nu a fost îndeplinită obligația de a aduce la cunoștința societății faptele constatate și nu i-a fost acordată posibilitatea de a formula obiecțiuni la momentul întocmirii procesului verbal.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, petenta arată cu nu se face vinovată de săvârșirea faptelor reținute în sarcina acesteia. Astfel, petenta precizează că deține în proprietate imobilul situat în C., ., jud. C., la parterul căruia, ALPHA BANK ROMANIA SA a închiriat un spațiu, unde a efectuat anumite lucrări, lucrări ce nu au presupus, însă, în aprecierea petentei, nicio îmbunătățire sau creștere a valorii de circulație a imobilului și, în consecință, nici a valorii de inventar a clădirii. Totodată, petenta precizează că bunurile achiziționate de ALPHA BANK ROMANIA SA sunt bunuri proprii, care nu vor fi cedate petentei în calitate de proprietar al imobilului, ci vor fi ridicate de chiriaș la expirarea perioadei de închiriere. În consecință petenta consideră că nu avea obligația depunerii de noi declarații privind lucrările efectuate și modificări intervenite în cadastru.

În drept, a invocat prevederile OG nr. 2/2001 și ale Legii nr. 571/2003.

În probațiune, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Prin Încheierea din data de 22.01.2013, instanța a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 alin. (1) C.proc.civ., suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr._/118/2012 aflat pe rolul Tribunalului C.. Pentru a proceda în acest mod, instanța a reținut că dosarul respectiv are ca obiect anularea Dispoziției nr. R-S_/29.10.2012 și a Deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local în urma inspecției fiscale nr. S48750 din 29.06.2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. S48749 și restituirea sumelor încasate pe nedrept în temeiul acestor acte administrative.

Prin cererea depusă la data de 05.11.2014, petenta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, întrucât cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr._/118/2012 a fost soluționat în mod irevocabil, iar prin Încheierea din data de 12.01.2015, instanța a admis cererea și a dispus repunerea pe rol a cauzei.

La dosar a fost depusă, la solicitarea instanței documentația integrală ce a stat la baza procesului verbal de contravenție contestat.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri, instanța apreciind că aceasta este utilă, pertinentă și poate conduce la soluționarea raportului dintre părți.

Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin Procesul verbal de constatare a contravenției nr. HPJ0005375 din 23.07.2012, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum total de 2880 lei, reținându-se în sarcina acesteia nedepunerea declarațiilor de impunere, respectiv nedeclararea modernizărilor efectuate de ALPHA BANK ROMANIA SA, precum și nedepunerea declarațiilor de impunere teren – privind modificările intervenite conform cadastrului din ianuarie 2006 și nedepunerea declarațiilor de impunere teren – privind modificările intervenite conform cadastrului din data de 23.11.2007.

În fapt, petenta a făcut obiectul unui control fiscal privind stabilirea impozitului și taxelor locale datorate, cu scopul verificării modului de determinare a cuantumului și achitarea impozitului pe clădiri pentru perioada 1.01.2007 – 29.06.2012., a impozitului pe teren, a impozitului asupra mijloacelor de transport sub 12 tone și a taxei privind creșterea gradului de liniște și siguranță în derularea activităților economice în C..

Cu ocazia controlului efectuat, organul fiscal a reținut că lucrările înregistrate în contul de construcții ale locatarului Alpha Bank reprezintă lucrări de modernizare aduse imobilului contestatoarei pentru care aceasta avea obligația de a depune o nouă declarație fiscală, în conformitate cu disp. art. 253 alin.(3)1 din Legea nr. 517/2003, că petenta nu a depus declarațiile pentru cadastrele din ianuarie 2006 și, respectiv, 23.11.2007.

Analizând în conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2002 legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 sub sancțiunea nulității și care ar putea fi invocate și din oficiu de către instanță.

Instanța nu poate reține ca întemeiate susținerile petentei în ceea ce privește nulitatea procesului verbal contestat față de lipsa descrierii faptei, a neindicării locului săvârșirii acesteia și a posibilității petentei de a formula obiecțiuni la procesul verbal pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește lipsa/insuficienta descriere a faptelor reținute în sarcina petentei, instanța reține că, potrivit art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001, procesul verbal va cuprinde în mod obligatoriu data și locul unde este încheiat, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei și locului unde a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, iar potrivit art. 17 din același act normativ, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanelor juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal, nulitate care se constată și din oficiu.

Față de aceste dispoziții legale, instanța reține că, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 din OG nr. 2/2001 rezultă cerința ca agentul cosntatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter, cerință imperativă, instituită de legiuitor în vederea permiterii instanței să cerceteze legalitatea actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o, precum și a justeței sancțiunii aplicate. Față de aceste considerente, instanța apreciază că agenții constatori au realizat o suficientă descriere a faptelor reținute în sarcina petentei. Chiar dacă fapta concretă, astfel cum a fost descrisă de agentul constatator, coincide cu conținutul normei juridice, aceasta nu însemnă că erau necesare și alte mențiuni pentru ca procesul verbal să fie legal întocmit.

În ceea ce privește mențiunea locului săvârșirii faptelor, instanța reține cu titlu prealabil că procesul verbal contestat a fost întocmit ca urmare a unui controlul efectuat de organul fiscal, iar potrivit dispozițiilor art. 94 C.proc.fisc., obiectul și funcția inspecției fiscale sunt acelea de a verifica legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora. Față de aceste dispoziții legale și raportându-se la natura faptelor reținute în sarcina petentei, respectiv nedepunerea unor declarații fiscale, instanța apreciază că în mod corect organul fiscal s-a limitat doar la consemnarea sediului petentei. În subsidiar, instanța reține că menționarea, în cuprinsul procesului verbal a locului săvârșirii contravenției este prevăzută de lege în curpinsul art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001, deci sub sancțiunea nulității relative ceea ce implică dovedirea de către petentă a unei vătămări produse prin lipsa acestei mențiuni, precum și a faptului că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Ori, instanța reține că petenta nu a făcut o asemenea dovadă, deși sarcina probei îi revenea acesteia, potrivit legii.

Aceleași considerente reținute anterior urmează a fi aplicate de către instanță și în ceea ce privește posibilitatea recunoscută petentei de a formula obiecțiuni cu privire la cuprinsul procesului verbal, a căror nerespectare atrage de asemenea nulitatea relativă, astfel cum s-a reținut și prin Decizia nr. XXII/2007 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, față de aspectele invocate de petentă, instanța apreciază necesară respectarea puterii de lucru judecat, respectiv a efectului pozitiv al hotărârilor judecătorești pronunțate în Dosarul nr._/212/2012, prin care au fost dezlegate anterior aspecte litigioase privind raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazis și impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine și stabilitate juridică. Prin urmare, în baza prezumției puterii de lucru judecat care are caracter absolut, instanța apreciază că, în Dosarul nr._/118/2012, instanțele s-au pronunțat cu titlu irevocabil, reținând că respectivele lucrări sporesc în mod evident valoarea contabilă a imobilului, întrucât sunt elemente de genul instalațiilor ce permit și susțin funcționarea clădirii . mai adecvat destinației utilizării acestui spațiu, respectiv de spațiu unde se desfășoară activități bancare, tocmai această dotare profesionistă, sofisticată fiind cea care permite obținerea de beneficii economice de către chiriaș, beneficii ce se corelează cu beneficiile obținute și de proprietarul spațiului închiriat în acest scop în prezent dar și în viitor.

În consecință, reținându-se că petenta avea obligația de a depune declarațiile de impunere respective în termenul legal, instanța constată temeinicia faptelor reținute în sarcina petentei prin procesul verbal de contravenție contestat, astfel încât va respinge plângerea contravnețională, ca neîntemeiată.

Față de soluția dispusă cu privire la capătul principal de cerere, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., urmează a respinge cererea petentei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., CUI_, J_ cu sediul ales în C., .. 94, ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul S. P. DE IMPOZITE ȘI TAXE C., CUI_, cu sediul în C., ., jud. C., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. A. S. G.

Red.Jud. A.A./27.04.2015

Tehnored.S.G./27.04.2015 /4EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3855/2015. Judecătoria CONSTANŢA