Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 3358/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 3358/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 3358/2015

Dosar nr. 751 /1748/ 2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ NR.3358

Ședința publica din data de 28.09.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: M. E. D.

GREFIER: A. G.

Ministerul Public a fost reprezentat prin doamna procuror B. C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe petentul B. C. C. PRIN REPREZENTANT LEGAL U. I. și pe intimatul S. DE S. CIVILA SECTOR 4 BUCURESTI, având ca obiect înregistrare tardiva a nasterii.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 21.09.2015, fiind consemnate in încheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 28.09.2015, cand in aceeasi compunere a retinut urmatoarele.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 10.02.2015 sub nr._ reclamantul B. C. C., asistat de mama sa U. I., a solicitat înregistrarea tardivă a nașterii sale, având în vedere că a trecut mai mult de un an de la naștere.

În motivare, reclamantul a precizat că s-a născut la data de 16.11.1997 în București, sector 4, părinții fiind U. (fostă B.) I. și B. F. (tată doar în acte), iar nașterea nu a fost înregistrată niciodată la S. de stare civilă. A mai precizat reclamantul că nu au fost efectuate demersurile necesare și legale în vederea obținerii certificatului de naștere, precum și că neavând carte de identitate, nu poate urma cursurile vreunei școli, fiind prejudiciat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 18 alin. 1 și 2 din Legea nr. 119/1996, art. 194 din C..

În dovedire,au fost atașate următoarele înscrisuri: copie certificat medical constatator al născutului viu nr. 264/1997 emis de Maternitatea B., Sentința civilă nr. 3716/8.03.2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 9893/1998, act de identitate U. I..

Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 20.03.2015 prin serviciul registratură pârâta –Consiliul Local Sector 4 București-Direcția Generală de Evidență a Persoanelor a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii dacă din verificările efectuate rezultă că nu a fost înregistrată nașterea copilului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 alin. 2 din C., art. 18 alin. 1 si 2 din Legea nr. 119/1996.

La data de 17.06.2015 prin serviciul registratură a fost depus de către Primăria Orașului P. rezultatul verificărilor efectuate conform Legii nr. 119/1996.

La termenul de judecată din data de 22.06.2015 a fost admisă excepția litispendenței și reunite dosarele nr._ și nr._ sub nr._ .

Au fost încuviințate probele cu înscrisuri și cu expertiză medico-legală antropologică.

La data de 16.07.2015 a fost depus prin S. registratură raportul de expertiză medico-legală antropologică nr. A_ efectuat de INML „M. Minovici”.

La data de 27.07.2015 a fost comunicat rezultatul verificărilor efectuate de către Primăria P.-SPCLEP.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Potrivit Certificatului medical constatator al născutului viu nr. 2645/26.11.1997 (fila 3), minorul B. C. C., de sex masculin, s-a născut la data de 16.11.1997, având ca mamă pe numita B. I. (în prezent U. I.), căsătorită.

Înscrisurile se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală antropologică de persoană pentru stabilirea vârstei și sexului ./6043/2015 întocmit de INML „M. Minovici” (fila 66), din care instanța reține că în urma efectuării examenelor antropometric, radiologic și odontologic numitul B. C. C., are caracteristicile de dezvoltare ale unui adolescent cu vârsta de aproximativ 17-18 ani, astfel că data nașterii poate fi 16 noiembrie 1997 (conform certificatului constatator nr. 264/1997 emis de Maternitatea B.).

Potrivit Procesului-verbal nr._/02.06.2015 emis de Consiliul local al Orașului P.-SPCLEP minorul B. C.-C. nu figurează în RNEP.

În drept, potrivit art. 16 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, „au obligația de a face declarația de naștere oricare dintre părinți, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligația declarării revine medicului, persoanelor care au fost de față la naștere, personalului desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc nașterea sau oricărei persoane care a luat cunoștință despre nașterea copilului.” În continuare, dispozițiile art. 18 alin. 1 din același act normativ prevăd că atunci când declarația a fost făcută după trecerea unui an de la data nașterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, care trebuie să conțină toate datele necesare întocmirii actului de naștere.”

Față de dispozițiile legale mai sus arătate și constatând situația de fapt astfel rezultată din probele administrate în cauză, instanța va admite cererile reunite si va dispune înregistrarea nașterii minorului B. C. C. în registrul stării civile al Primăriei Sectorului 4 București, cu următoarele mențiuni:-la rubrica „Numele de familie” se va trece „ B.”; la „prenume” se va trece „ C. C.”, la rubrica „sexul” se va trece „bărbătesc”, la rubrica „data nașterii” se va trece „ 16 noiembrie 1997”, la rubrica „locul nașterii” se va trece „Sectorul 4 București”, la rubrica „Numele de familie al tatălui” se va trece „B.”, la rubrica „Prenumele tatălui” se va trece „F.”, CNP:_; la rubrica „Numele de familie al mamei” se va trece „ U.”, fostă “B.”; la rubrica „Prenumele mamei” se va trece „ I.”; CNP_.

Instanța nu va reține declaratia numitului M. F. dată cu prilejul efectuării cercetărilor de către SPCLEP P. conform căreia este tatăl minorului reclamant, având în vedere că la data nașterii copilului -16.11.1997, mama minorului-B./U. I. era căsătorită cu numitul B. F., conform extrasului pentru uz oficial din registrul de căsătorii, căsătoria acestora fiind încheiată la data de 11.11.1992, anterior nașterii copilului și desfăcută la data de 08.03.2000, ulterior nașterii minorului. Prin urmare, instanța constată că în prezenta cauză operează prezumția de paternitate prev. de art. 53 din C.fam./art. 414 din NCC conform căreia copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei, prezumție care nu a fost înlăturată și care nu poate fi combătută prin simpla declarație de recunoaștere a minorului, ci exclusiv prin tăgada paternității, instanța nefiind învestită și cu o acțiune privind tăgada paternității.

Se va dispune comunicarea prezentei hotărâri către C. de S. Civilă din cadrul Primăriei Sectorului 4 București, în vederea eliberării certificatului de naștere pe numele minorului, cu precizarea datelor arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererile reunite formulate de reclamantul B. C. C., cu domiciliul în comuna P., ..17C, prin reprezentant legal U. I., domiciliata în comuna P., ..17C, în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 4 București, cu sediul în Bucuresti, ., sector 4.

Dispune înregistrarea tardivă a nașterii minorului B. C. C. cu menționarea următoarelor date:

-la rubrica „Numele de familie” se va trece „ B.”;

- la „prenume” se va trece „ C. C.”,

- la rubrica „sexul” se va trece „bărbătesc”,

- la rubrica „data nașterii” se va trece „ 16 noiembrie 1997”,

- la rubrica „locul nașterii” se va trece „Sectorul 4 București”,

- la rubrica „Numele de familie al tatălui” se va trece „B.”, la rubrica „Prenumele tatălui” se va trece „F.”, CNP:_;

- la rubrica „Numele de familie al mamei” se va trece „ U.”, fostă “B.”;

- la rubrica „Prenumele mamei” se va trece „ I.”; CNP_.

Dispune comunicarea prezentei hotărâri către C. de S. Civilă din cadrul Primăriei Sectorului 4 București, în vederea eliberării certificatului de naștere pe numele minorului, cu precizarea datelor arătate mai sus.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. E. D. A. G.

Red. M.E.D.

Tehnored. A.G.

Ex. nr. /

Comunicat ex, azi .

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 3358/2015. Judecătoria CORNETU