Ordin de protecţie. Sentința nr. 3307/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 3307/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 3307/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CORNETU

SENTINTA CIVILA NR.3307

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.09.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

P.: B. M.

GREFIER: M. M.

Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, a participat D-na procuror V. A..

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta M. C. si pe parat M. A., având ca obiect ordin de protectie.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamanta personal si asistata de aparator ales si paratul personal si asistat de aparator ales.

Procedura de citare este legal indeplinita cu partile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,

Aparatorul reclamantei depune in timpul sedintei de judecata inscrisuri si raportul de evaluare psihologica al minorei M. M..

Instanta procedeaza la administrarea interogatoriului formulat de catre reclamanta pentru a fi administrat paratului.

Instanta procedeaza la administrarea interogatoriului formulat de catre parat pentru a fi administrat reclamantei.

Aparatorul reclamantei solicita incuviintarea unui al martor, intrucat martorul C. M. a fost indicata si de catre parat.

Aparatorul paratului se opune solicitarii partii adverse.

Reprezentantul Ministerului Public de asemenea se opune solicitarii aparatorului reclamantei.

Instanta respinge solicitarea aparatorului reclamantei, ca neintemeiata motivat de faptul ca reclamanta a propus martorul solicitat la termenul trecut.

Nemaifiind cereri de formulat sau alte probe de administrat instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.

Avand cuvantul pe fondul cauzei, aparatorul reclamantei solicita instantei admiterea actiunii asa cum a fost formulata, precizand faptul ca din inscrisurile de la dosar rezulta ca s-au exercitat violente asupra reclamantei.Aceste violente au avut loc din pricina alcoolului, iar reclamanta se teme pentru viata sa, aceasta trebuind sa plece din domiciliul conjugal, cu cheltuieli de judecata.

Avand cuvantul pe fondul cauzei aparatorul paratului solicita instantei respingerea actiunii, avand in vedere ca reclamanta nu a dovedit prin probe motivarea acestui ordin de protectie.

Aparatorul paratului arata ca cei 2 martori au depus marturie in favoarea paratului, iar azi din raspunsul la interogatoriul formulat de parat pentru a fi administrat reclamantei, reiese ca din punctul de vedere al reclamantei nu exista un pericol, in ceea ce il priveste pe parat, cu cheltuieli de judecata, constand in onorariu avocat.

Reprezentantul Ministerului Public formuleaza concluzii de respingere a cererii, precizand faptul ca reclamanta nu a facut dovada unui pericol actual.

Instanta retine cauza in pronuntare.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată la data de 28.07.2015, pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr._, reclamanta M. C. a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului M. A., soțul său, prin care sa fie obligat acesta la păstrarea unei distante minime de 300 m fata de reclamanta si fata de minorele M. M. si M. A.-G., atât in spațiul public cât si fata de reședința acestora din orașul B., .. 45, ., ., județul Ilfov și la interzicerea oricărui contact cu reclamanta si cu fiicele minore. S-au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta M. C. a arătat că relația de căsătorie cu pârâtul nu mai funcționează, motiv pentru care a introdus acțiune de divorț în luna iunie 2015.

Mai arată reclamanta că la sfârșitul lunii iunie, împreună cu minorele a părăsit domiciliul comun, mutându-se la o cunoștință in orașul B., .. 45, ., ., județul Ilfov.

Motivul care a determinat-o pe reclamanta să formuleze prezenta acțiune, îl reprezintă un episod de violenta săvârșit de parat asupra sa.

Reclamanta a arătata ca in data de 18.07.2015, in timp ce aceasta se afla in vizita cu fiicele sale, la pârât, in fostul domiciliu comun, acesta fiind sub influența băuturilor alcoolice si pe fondul unor discuții contradictorii in legătură creșterea si educarea minorei Aslina G., a agresat-o verbal si fizic.

Mai arată ca se teme pentru viata sa si a fiicelor sale.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 217/2003M.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.272 din Legea nr.217/2003 și art.1 alin.2 din OG nr.32/1995.

Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecată.

Paratul arata susținerile reclamantei sunt nereale si că in data de 15 august, reclamanta împreună cu fiicele lor au sărbătorit ziua de naștere a minorei M. M., la fostul domiciliul comun. Minorele au fost fericite in prezenta tatalui si nu mai doreau sa plece.

Mai susține pârâtul că dacă reclamanta se afla in pericol in prezenta sa nu se mai apropia de acesta și nu mai revenea in vizită la domiciliul conjugal.

Paratul mai arata că niciodată, nu a agresat-o fizic sau psihic pe reclamanta sau pe cele doua minore.

In drept paratul a invocat disp. art. 207 C.p.c

La data de 08.09.2015, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat motivele expuse in cererea de chemare in judecata si in formular.

In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri, cu interogatoriu și proba testimoniala si cu un martor pentru ambele părți.

La termenul de judecata din data de 09.09.2015 a fost audiați martorii C. M. si M. E., depozițiile acestora fiind atașate la fila 44-45.

La termenul de judecata din data de 23.09.2015 a fost administrată proba cu interogatoriul partilor.

Analizând probele administrate, instanța apreciază ca cererea nu este întemeiata si o va respinge in consecința, pentru următoarele considerente:

Partile sunt casatorite, conform Certificatului de casătorie nr.8 /29.04.2006, dar in prezent se afla in process de divorț, fiind despărțite in fapt.

Din căsătoria parților au rezultat minorele M. M. si M. A.-G., care locuiesc cu reclamanta.

Prin Legea 217/2003 M, a fost incriminata violenta in familie, si au fost stabilite reguli de prevenire si combatere a acesteia.

Potrivit art 3-(1) din lege, „ violenta in familie reprezinta orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor de autoaparare sau aparare, manifestata fizic sau verbal de un membru de familie, impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale, ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate.”

Potrivit art 4 din aceeasi lege, violenta in familie se manifesta sub mai multe forme:

-violenta verbala; violenta psihologica; violenta fizica, etc.

Din probele administrate in cauza, înscrisurile depuse la dosar, declarația martorilor C. M. si M. E., fila 44-45 (care arata că, cu ocazia vizitelor dese in domiciliul comun, fiind fosta casa părinteasca a paratului si a martorelor, nu au asistat la scene de violentă verbale sau fizice intre cei doi soți sau fata de minore si ca si ca îl percep pe parat ca un om echilibrat si liniștit, minorele fiind foarte atașate de acesta) și răspunsurile reclamantei la interogatoriu (care arată la întrebarea nr. 1, ca a părăsit domiciliul comun de bună voie, la întrebarea nr. 2, reclamanta arata ca pe data de 15 august, după depunerea ordinului de protecție, a petrecut ziua de naștere a minorei M., la domiciliul comun împreună cu paratul, la întrebările 3 si 4, reclamata a răspuns ca minorele sunt fericite in prezenta tatălui si ca nu le este teamă de acesta si ca își doresc sa se întoarcă in domiciliul comun, la tatăl lor, iar întrebarea nr.5, arată că si in prezent, se întâlnește cu paratul si fiicele acestora, fără să-i fie teamă pentru ea sau minore) nu rezulta ca atitudinea paratului, le provoacă reclamantei sau minorelor suferințe fizice sau psihice, traume, sau alte prejudicii ce nu pot fi înlăturate sau prevenite decât prin emiterea ordinului de protecție.

Cu privire actele de violeta ale paratului asupra reclamantei, săvârșite in prezenta minorei M. M., așa cum sunt relatate in raportul de evaluare psihologica, extrajudiciar, depus de reclamantă (f.47), instanța ne le poate retine deoarece are in vedere vârsta minorei, afecțiunea medicala de care acesta suferă și probele administrate in prezenta cauză. Totodată instanța retine ca minora M. M. prezintă tulburări emoționale si anxietate cauzate de boala cronica de care suferă si tratamentul dur la care aceasta este supusă și nu din cauza atitudinii violente a paratului. (f.48)

De altfel, Legea nr. 217/2003M prin reglementarea „ordinului de protecție” a urmărit crearea unei modalități de protejare a victimelor violenței în familie, un instrument complex care să poată fi utilizat în regim de urgență pentru a înlătura de îndată expunerea la tratamentele agresive, iar în speță se constată că reclamanta a făcut afirmații cu caracter general cu privire la amenințările si actele de violenta ale paratului asupra sa și asupra minorelor.

Singurul episod relatat de reclamanta este cel din 18.07.2015, cu privire la care susține ca, pe fondul consumului de alcool si a unor discuții contradictorii legate de creșterea minorei A. G., paratul a agresat-o fizic (îmbrâncind-o) si verbal, in prezenta surorilor paratului, martore propuse si audiate in prezenta cauză.

Fiind audiate martorele, propuse de reclamantă si parat au relatat ca in data de 18.07.2015, nu a avut loc nici un act de violenta fizica sau psihica asupra reclamantei sau asupra minorelor.

Instanța apreciază că, in speța de fata, atitudinea paratului nu este de natura a pune in pericol viata sau sănătatea reclamantei si a fiicelor sale minore, aspect care rezulta atât din probele administrate in cauză cat si din comportamentul si atitudinea acesteia, care in continuare se întâlnește cu paratul fără sa se teamă de viata sa au a minorelor.

Astfel, instanța apreciază, pe baza probelor din dosar, ca paratul nu reprezintă un pericol pentru reclamanta si fiicele sale minore, iar aceștia nu sunt victime ale violentei in familie, in sensul dispozițiilor Legii 217/2003M.

Pentru toate aceste considerente urmează a respinge cererea ca neîntemeiata.

In baza art. 453 C.p.c va fi obligată reclamanta către parat, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, reprezentand, onorariu avocat, conform art. chitanței nr. 228/16.08.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea, ca neîntemeiată, in cauza privind pe reclamanta M. C., cu dom.in B., .. 45, ., . si pe parat M. A., cu dom.in ., ..

Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător.

Cu drept de apel în 3 zile de la pronunțare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședința publică azi, 23.09.2015.

P. GREFIER

B. M. M. M.

Red. M.B.

Tehnored. M.M.

Comunicat ex, azi .

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 3307/2015. Judecătoria CORNETU