Plângere contravenţională. Sentința nr. 1788/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1788/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 1788/2015
Dosar nr. 1266 /1748/ 2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
SENTINTA CIVILA NR.1788
Ședința publica din data de 19.05.2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: M. E. D.
GREFIER: A. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent P. A. V. și pe intimat I. I., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 18.05.2015, fiind consemnate in încheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 19.05.2015, cand in aceeasi compunere a retinut urmatoarele.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 04.03.2015 pe rolul Judecătoriei Cornetu, petentul P. -A. V. în temeiul art. 31 din O.G. nr. 2/2001 a formulat PLÂNGERE CONTRAVENȚIONALA împotriva Procesului-Verbal de constatare a contravenției . NR. 000.005 DIN 15.02.2015, solicitând anularea procesului verbal Procesului-Verbal de constatare a contravenției . NR. 000.005 DIN 19.02.2015 ,pentru urmatoarele motive:
1.Procesul verbal de contravenție nu poate face dovada prin el insusi, astfel incat sa conducă la rasturnarea prezumției de nevinovăție care functioneaza în favoarea petentului.
Procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor se bucura de o prezumție relativa de autenticitate si veridicitate pana la proba contrara, daca fapta contravenționala a fost constatata direct de agentul constatator care aplica sancțiuni contravenționale.
Fapta descrisă în procesul-verbal de contravenție este inexistentă și sancționarea sa pentru acest aspect este neîntemeiată.
Contravenția este definită ca fiind fapta săvirșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărire a Guvernului sau, după caz, prin hotărire a consiliului loca! al comunei, orașului, municipiului sau sectorului Municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Din definiție se desprind drept trăsături caracteristice ale contravenției:a.fapta să fie săvirșită cu vinovăție, b.fapta să prezinte pericol social, fapta să fie prevăzută și sancționată drept contravenție prin iegi sau alte acte normative;
Fapta ilicită constituie contravenție numai dacă este sâvirșită cu vinovăție.
Există vinovăție atunci cind fapta care prezintă pericol sociai este săvarșită cu intenție sau din culpă.
Vinovăția constituie latura subiectivă a contravenției, respectiv ea este un act de conștiință care implică in primul rind un factor intelectiv și apoi unul volitiv, deci un proces de conștiință și apoi unul de voință, conștiința fiind premisa voinței.
Hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza A. contra României, prin care Curtea a asimilat procedura contravenționala unei proceduri penale, astfel incat sarcina probei revine acuzarii, iar dubiul profita acuzatului.
Contravenția retinuta in sarcina sa, in calitate de petent, întrunește elementele unei acuzații in materie penala in sensul art. 6 part. 1 din CEDO, intrucat câmpul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privește toti cetatenii, iar sancțiunea instituita are caracter represiv si preventiv, asa cum a stabilit CEDO in cauza amintita anterior.
2.Fapta retinuta in procesul verbal de contravenție nu corespunde realitatii.
Conform procesului verbal se arata ca in data de 19.02,2015, ora 11.10 mergea pe DN 6 din direcția București spre Cornetu si in sensul giratoriu nu a acordat prioritate. Ceea ce a consemnat agentul constatatator nu corespunde realitatii si acesta nu a tinut cont de faptul ca in sensul giratoriu nu era angajata nicio mașina.
3. Solicită anularea procesului-verbal sus-amintit, deoarece nu respecta condițiile de forma impuse de lege si, pe cale de consecința, anularea măsurii de sancționare cu amenda si anularea suspendării dreptului de circulație
•In primul rand, art 16 alin. (7) teza a III-a din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor stipuieaza posibilitatea contravenientului de a formula obiectiuni la procesul- verbal respectiv. Agentul constatator avea obligația de a-l incunostinta despre dreptul său de a formula obiectiuni cu privire la continutul procesului-verbal respectiv, precum si de a consemna in procesul-verbal acest aspect.
•Acesta i-a solicitat sa semneze procesul verbal fara a-l informa ca are posibilitatea sa menționeze obiectiuni. l-a spus nu recunoaște fapta deoarece a fost nevoit sa evite autoturismul din fata sa care intra pe banda de mers pe care se afla.
•In al doilea rand, se impune anularea procesului-verbal prin care i s-a aplicat sancțiunea sus-mentionata dat fiind ca in cuprinsul acestuia agentul constatator nu a realizat o descriere suficienta a faptelor pe care susține ca subsemnatul le-ar fi savarsit si nu a realizat nici o mențiune referitoare la împrejurările in care fapta a fost savarsita.
Or, potrivit art. 16 alin. (1) teza a IV-a din O.G. 2/2001 „Procesui-verbal de constatare a contravenției va cuprinde in mod obligatoriu: (...) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite". Sancțiunea pentru aceasta neregularitate a procesului-verbal este cuprinsa in art. 17 din O.G. 2/2001, conform caruia "Lipsa mențiunilor privind (...) a faptei savarsite si a (...) atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu".
Potrivit jurisprudentei dominante in materie, „in cazul in care descrierea faptei lipseste cu desavarsire sau aceasta este descrisa doar in mod generic, precum si in cazul in care orice mențiune privind împrejurările in care fapta a fost savarsita este inexistenta, duce la aplicarea sancțiunii nulitatii absolute a actului constatator al contravenției, în baza art. 17 din O.G. 2/2001, sancțiune care nu poate fi acoperita in nici un fel. In realitate, „lipsa mențiunilor sus- aratate face imposibila aprecierea gravitatii faptei savarsite si implicit a justetei sancțiunii aplicate de către instanta de judecata, singura in masura sa reaiizeze un control obiectiv si imparțial al procesului-verbal criticat". Mai trebuie retinut ca, „din interpretarea logico- gramaticala a prevederilor art. 16 alin. (1) din O.G. 2/2001 rezulta cerința ca agentul constatator sa realizeze o descriere in concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului si a tuturor circumstanțelor de natura a imprima faptei acest caracter". In viziunea aceleași instante de controi judiciar in materie contravenționala, „cerința este imperativa, intrucat rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instantei cercetarea legalitatii actului constatator prin stabilirea faptelor materiale si verificarea incadrarii juridice pe care acestea au primit-o si a justetei sancțiunii aplicate".
Descrierea faptei s-a limitat la faptul ca a efectuat o depășire neregulamentara fara a arata împrejurările in care s-a produs.
Aceste lipsuri evidente ale procesului-verbal criticat pun serios sub semnul întrebării aparenta minima de legalitate a acestui act „emanand de ia un funcționar ce are dreptul de a funcționa in locul unde actul s-a făcut", act care se dorește a fi un act autentic.
Lipsa unei descrieri suficiente a faptei se explica prin aceea ca aceea ca s-a dorit sa i „înlăture" posibilitatea de a-și exercita dreptul la aparare in fata unei instante de judecata obiectiva si imparțiala, prin invocarea motivelor de nelegalitate si netemeinicie a procesului- verbal pe care intelege sa ii critice. O redare fidela a situatiei de fapt care a dus la savarsirea faptei retinute in procesul-verbal, precum si posibilitatea de a formula obiectiuni ar fi dus la o mai buna individualizare a faptei.
Prin urmare, procesul-verbal de constatare a contravenției a fost intocmit fara respectarea prevederilor legale, procesul-verbal criticat fiind unul nelegal, si pe cale de consecința, solicita anularea acestuia si a tuturor sancțiunilor dispuse in cadrul acestuia.
F. de cele mai sus relatate solicită anularea procesului-verbal de contravenție . NR. 000.005 DIN 19.02.2015 si anularea sancțiunilor aplicate, amenda aplicata precum si punctele penalizare, precum si anularea suspendării dreptului de circulație
In drept: dispozițiile OG 2/20G1, art. 6 part. 1 din CEDO, prevederile OUG nr. 195/2002.
În dovedire au fost atașate înscrisuri:originalul Procesului-Verbal de constatare a contravenției . NR. 000.005 DIN 19.02.2015, precum și taxa de timbru de 20 de ron.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului I. în conformitate cu dispozițiile art. 205 alin 2 și următoarele din Codul de procedură civilă, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, situația prezentată de petent în contestație nu corespunde realității deoarece la data de 19.02.2015 a fost sancționat în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității Cometu nerespectând regulile privind prioritatea de trecere autovehiculului care se afla în deplasare, creând astfel pericol de accident în zonă.
În drept, încadrarea juridică a faptei săvârșite este art.100 alin.3 lit.c din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amendă și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere. Pentru contravențiile reținute în sarcina sa, petentului i-a fost stabilită amendă, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul legal.
În plângerea contravențională petentul a propus proba cu filmarea, dar este vorba de o constatare directă a agentuhii de poliție, prin propriile simțuri. De asemenea, a fost trecut și un martor asistent, petentul nesemnând procesul verbal de contravenție.
Fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu acestă caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fară alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. In special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până ia care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Deliberând asupra prezentei plângeri, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În fapt prin procesul-verbal de contravenție . nr._/19.02.2015 întocmit de agentul constatator al intimatului, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei-4 puncte amendă-pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că la data respectivă, ora 11.04, în timp ce conducea autovehiculul având nr. de înmatriculare_ pe DN6 dinspre București către Cornetu, la intersecția DN 6 cu DJ 401 A, a ajuns în intersecția tip sens giratoriu și nu a acordat prioritate unui autoturism aflat în intersecție, fiindu-i suspendat petentului și dreptul de a conduce pe o durată de 30 de zile, procesul-verbal de contravenții fiind semnat de acesta, fără obiecții.
Cu privire la legalitatea formală a procesului-verbal contestat, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de a rt. 16-17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității.
Astfel sunt neîntemeiate susținerile petentului în sensul că procesul-verbal atacat este nul întrucât agentul constatator nu și-a respectat obligația prevăzută de art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 în sensul că nu i-a adus la cunoștință dreptul său de a formula obiecțiuni, având în vedere că din cuprinsul procesului-verbal contestat rezultă că petentul a semnat, fără obiecțiuni acest proces-verbal întocmit de agentul constatator al intimatului, nefiind dovedită exercitarea unor presiuni din partea acestuia din urmă asupra petentului, precum și existența unor astfel de obiecțiuni aduse la cunoștința agentului intimatului, precum și refuzul corelativ al acestuia din urmă de a le consemna ca atare în cuprinsul actului contestat.
Pe de altă parte, omisiunea eventuală a agentului intimatului de a consemna astfel de obiecțiuni nu constituie conform art. 17 alin. 1 din OG nr. 2/2001 o cauză de nulitate absolută a actului contestat, ci de nulitate relativă, incidentă exclusiv în situația în care s-ar fi produs o vătămare petentului care nu ar fi putut fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului-verbal de contravenție, vătămare care însă nu s-a produs, petentul exercitând în termenul legal prezenta plângere prin care a învestit instanța cu privire la legalitatea și temeinicia actului atacat.
Pe de altă parte, susținerile petentului în sensul că agentul constatator nu ar fi consemnat întocmai împrejurările concrete de săvârșire a faptei atribuite petentului, lipsind mențiunile privind fapta comisă, nu sunt întemeiate având în vedere că din cuprinsul procesului-verbal atacat, redat anterior, rezultă că agentul constatator al intimatului a procedat în mod corespunzător la redarea concretă a modului de săvârșire a contravenției imputată petentului, reținând că acesta a refuzat să acorde prioritate de trecere în momentul când a pătruns într-o intersecție cu sens giratoriu, unui alt autovehicul aflat deja în aceeași intersecție, nefiind necesară menționarea unor alte elemente pentru a se reține încadrarea juridică menționată în cadrul procesului-verbal contestat, iar petentul având astfel posibilitatea concretă de a administra în fața instanței probe concludente care să permită combaterea situației de fapt constatată în mod direct de agentul intimatului.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că în cauza G. împotriva României, CEDO a statuat următoarele:”Referitor la ocrotirea dreptului la apărare, Curtea constată că reclamanta s-a mulțumit cu depunerea la dosar, cu titlu de probe, a unor înscrisuri din care reieșea la modul general că existau tensiuni în imobil între persoana în cauză și alți locatari, însă aceasta nu a solicitat în niciun moment citarea persoanelor care asistaseră la incidentul din 1 mai 2004 sau a polițistului care a întocmit procesul-verbal, pentru a-i chestiona în vederea clarificării situației de fapt aflate la originea litigiului. Această posibilitate îi stătea la dispoziție, așa cum atestă hotărârea din 15 iunie 2004 a judecătoriei și hotărârea definitivă din 9 decembrie 2004 a tribunalului, instanțe în fața cărora reclamanta a precizat expres, în cadrul unei ședințe publice, că nu avea cereri de introdus sau probe de prezentat. Mai mult, deși Tribunalul București a admis la 9 decembrie 2004 cererea acesteia pentru a depune la dosarul cauzei declarațiile extra-judiciare ale martorilor U. și C., care, potrivit acesteia, asistaseră la incidentul din 1 mai 2004, abia la data de 21 decembrie 2004, adică la destul timp de la pronunțarea hotărârii definitive din 9 decembrie 2004, reclamanta pare să fi transmis tribunalului declarațiile respective.
33.Nici litera și nici spiritul art. 6 din convenție nu împiedică o persoană să renunțe de bună voie la garanțiile care sunt consacrate în acesta în mod expres sau tacit, printre care cea de a întreba sau de a solicita audierea unui martor, însă această renunțare trebuie să fie neechivocă și să nu fie contrară niciunui interes public important [Hâkansson și Sturesson împotriva Suediei, hotărârea din 21 februarie 1990, . nr. 171-A, pct. 66 și Kwiatkoxvska împotriva Italiei (dec.), nr._/99, 30 noiembrie 2000], Prin precizarea făcută în ședință publică în fața instanțelor naționale că nu dorește să solicite prezentarea altor probe, reclamanta s-a expus cu bună știință riscului unei condamnări întemeiate numai pe probele aflate la dosar, incluzând așadar procesul-verbal de contravenție pe care ea însăși l-a prezentat în fața judecătoriei și căruia îi era atribuită o prezumție de temeinicie relativă.
34.Pe de altă parte, Curtea precizează că instanțele interne care au examinat contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de contravenție din 1 mai 2004 erau instanțe cu competență asupra fondului care puteau anula documentul respectiv dacă îl considerau nul sau nefondat. Conform jurisprudenței constante, interpretarea legislației interne revine în primul rând autorităților naționale și, în special, instanțelor judecătorești f Tejedor Garda împotriva Spaniei, hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, p. 2796, pct. 31 și Garda Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr._/96, pct. 28, CEDO 1999-1). Nu este sarcina Curții să judece erorile de fapt sau de drept prezumtiv comise de o instanță internă ori să facă propria apreciere a elementelor de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o anumită decizie și nu alta. Dacă ar face acest lucru, ar depăși limitele misiunii sale [Kemmache împotriva Franței (nr. 3), hotărârea din 24 noiembrie 1994, . nr. 296-C, p. 88, pct. 44], în prezenta cauză, Curtea nu identifică niciun indiciu privind caracterul inechitabil sau arbitrar. Faptul că instanțele, prin hotărâri motivate, au analizat motivele de nulitate invocate de persoana în cauză și au considerat că acestea nu atrăgeau nulitatea procesului-verbal așa cum ar fi dorit reclamanta nu este suficient pentru a pune la îndoială caracterul echitabil al procedurii în litigiu sau, mai ales, respectarea dreptului său la prezumția de nevinovăție.”
Prin urmare, se constată că fapta atribuită petentului a fost constatată în mod direct de către agentul constatator al intimatului, context în care se reține obligația petentului de a-și dovedi susținerile că în fapt nu a săvârșit contravenția în modalitatea redată în cuprinsul procesului-verbal.
Sub acest aspect, instanța constată că petentul a susținut că în acea intersecție cu sens giratoriu nu s-ar fi aflat un alt autovehicul căruia să fie necesară acordarea priorității de trecere, fără însă a dovedi o astfel de împrejurare, deși a avut posibilitatea de a administra orice probe concludente în acest sens, în plus din conținutul actului contestat rezultând că acesta și-a însușit fără obiecțiuni, prin semnătura aplicată pe procesul-verbal de contravenție, situația de fapt consemnată de agentul constatator al intimatului, nefiind dovedită existența unei presiuni din partea agentului constatator în scopul aplicării semnăturii olografe, considerente față de care se va reține că petentul a săvârșit contravenția în cauză.
Pe de altă parte, sub aspectul legalității și temeiniciei sancțiunilor aplicate acestuia, instanța constată că agentul constatator a respectat limitele amenzii prevăzută pentru contravențiile din clasa a II-a, căreia i se circumscrie fapta imputată acestuia, pentru care se prevede și obligația de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, în plus, fiind realizată o justă individualizare a sancțiuni amenzii aplicată petentului, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, nefiind evidențiate și dovedite alte împrejurări care ar fi condus la concluzia aplicării unei sancțiuni mai ușoare, fiind astfel respectate disp. art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, considerente față de care în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 va fi respinsă plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P. A. V., cu sediul în Bucuresti, sector 3, ., ., nr.101 în contradictoriu cu intimatul I. I., cu sediul in Bucuresti, sector 2, ., nr.5-7.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. E. D. A. G.
Red. D.M.E.
Tehnored. A.G.
Comunicat ex, azi .
Grefier,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1780/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1675/2015.... → |
|---|
