Pretenţii. Sentința nr. 2854/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 2854/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 18-08-2015 în dosarul nr. 2854/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 2854

Ședința publică de la 18.08.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. L.

GREFIER: M. C.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta Asociatia de P. . cu paratul B. P., având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns paratul, prezent personal, lipsind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de indeplinire a procedurii, precum si faptul ca dosarul se afla la prim termen de judecata, dupa care,

Paratul personal invedereaza ca a platit debitul partial.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanta acorda cuvantul pe fondul cauzei.

Paratul personal pune concluzii de admitere a actiunii reclamantei in parte fata de debitul achitat.

În temeiul art. 394 N.C.proc.civ., instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA,

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cornetu sub nr._ reclamanta Asociatia de P. . in contradictoriu cu paratul B. P. obligarea acestuia la plata sumei de 945,92 lei, reprezentand cheltuieli d eintretinere aferente perioadei octombrie 2014-februarie 2015, fond de reparatii, fond de rulment, fond chirii si fond de investitii.

In motivarea actiunii a aratat ca paratul este proprietarul apartamentului situat in orasul Popesti-Leordeni, Splaiul Unirii, nr. 9, ., apartament 1, judetul Ilfov.

A mai aratat reclamanta ca paratul nu si-a mai achitat cheltuielile de intretinere incepand cu luna octombrie 2014.

In drept si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 451-453 C.p.c.

A solicitat judecarea cauzei in lipsa.

In dovedirea actiunii a depus inscrisuri.

Paratul a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive deoarece a incheiat un contract de comodat cu . SRL si a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

Paratul a depus la dosarul cauzei mai multe chitante, din care rezulta ca a achitat suma aflata in litigiu.

F. de acestea, instanta urmeaza a respinge cererea ca ramasa fara obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge ca ramasa fara obiect cererea formulata de reclamanta Asociatia de P. . in sector 3, București, ., ., . in contradictoriu cu paratul B. P. cu domiciliul in Popești Leordeni, Spl.Unirii, nr. 9, ., ..

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 18.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. L. M. C.

Red. D.L.

Tehn. M.C.- 2 ex.

..10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2854/2015. Judecătoria CORNETU