Pretenţii. Sentința nr. 3482/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3482/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 3482/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentința civilă nr. 3482/2015
Ședința publică de la 06.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: V. TUDORIȚA DOINIȚA
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. G. LA S. N. NEVOE ȘI ASOCIAȚII și pe pârât G. P., pârât G. I., pârât G. P., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 01.10.2015, fiind consemnate in încheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 06.10.2015, cand in aceeasi compunere a retinut urmatoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.04.2015 pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub numărul de mai sus, reclamantul S. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții G. P., G. I. și G. P., obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.300 lei ocazionate de judecarea dosarului nr._, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei ocazionate de judecarea recursului în dosarul nr._ și a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru prezenta cauză.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 19.08.2011 a fost chemat în judecată de pârâți, pe rolul Judecătoriei Cornetu fiind înregistrat dosarul nr._ cu obiect anulare act.
Reclamantul a învederat că prin Sentința civilă nr. 3150/26.04.2013 pronunțată în dosarul menționat, instanța a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea ca lipsită de interes, obligând pârâții din prezenta cauză la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Reclamantul a precizat că recursul pârâților formulat împotriva Sentinței civile nr. 3150/26.04.2013 a fost respins ca tardiv, instanța reținând că reclamantul S. G. (pârât în dosarul nr._ ) va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pârâții nu și-au executat de bunăvoie obligația de a plăti aceste cheltuieli, deși au fost notificați în acest sens.
În drept au fost invocate prevederile art. 453 C.pr.civ.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
La termenul din 21.07.2015 instanța a luat act de renunțarea reclamantului la capătul 1 al cererii introductive.
La prezentul termen instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3150/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, instanța admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea formulată de G. P., G. I. și G. P., în contradictoriu cu S. G., Comisia Locală de Fond Funciar Vidra și Comisia Județeană Ilfov, ca lipsită de interes, obligând pârâții din prezenta cauză la plata sumei de 1300 lei către S. G., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 254/16.02.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._, în recurs, instanța a admis excepția tardivității și a respins ca tardiv recursul formulat de recurenții G. P., G. I. și G. P., în contradictoriu cu intimatul S. G..
Conform art. 453, alin. 1 din C. „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”. Din situația de fapt reținută mai sus instanța constată că părțile care au pierdut procesul în dosarul nr._ sunt pârâții din prezenta cauză, respectiv G. P., G. I. și G. P..
Reclamantul S. G. a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei pentru etapa recursului în dosarul nr._ (așa cum reiese din chitanța nr. 11/23.03.2015 de la fila 54 din prezentul dosar), fapt pentru care instanța va obliga pârâții la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu apărător – efectuate în etapa recursului în dosarul nr._ de pe rolul Tribunalului Ilfov.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată din prezentul dosar, instanța va obliga pârâții la plata către reclamant a sumei de 241 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, achitată conform chitanței nr._/20.04.2015 (fila 31).
Referitor la onorariul apărătorului ales, în cuantum de 2.000 lei (potrivit chitanței nr. 31/20.08.2015, fila 53), conform art. 451 alin. 2 C. „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.”
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecată.
Astfel, în hotărârea din 22 februarie 2007 în Cauza Gavrileanu împotriva României, Curtea a decis că nu se poate obține rambursarea costurilor și cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. În cauză, luând în considerare elementele de care dispune și alte criterii menționate anterior, Curtea a considerat rezonabilă suma de 250 euro, cu titlu de cheltuieli reunite și a acordat-o părții în cauză.
În Cauza L. și alții împotriva României, prin hotărârea pronunțată la data de 14 decembrie 2006, Curtea a decis că nu se poate obține rambursarea cheltuielilor și taxelor sale decât în măsura în care li se stabilește caracterul real, necesitatea și caracterul rezonabil al valorii lor.
În hotărârea din 26 mai 2005, în Cauza C. împotriva României, Curtea a reluat principiul conform căruia nu se poate obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor, după care, luând în considerare și elementele de care dispune și alte criterii menționate anterior, Curtea a considerat rezonabilă suma de 100 euro, cu titlu de cheltuieli în procedura internă, și a acordat-o celui în cauză.
În hotărârea din 17 decembrie 2004, în Cauza C. și M. împotriva României, Curtea reamintește că, în aplicarea art. 41 din Convenție, aceasta acordă doar cheltuieli de judecată cu privire la care se stabilește că au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă. În plus, Curtea a precizat că art. 60 paragraful 2 din regulament prevede că orice pretenție formulată în baza art. 41 din Convenție trebuie indicată în cifre exacte, detaliată și însoțită de actele justificative necesare, în lipsa cărora Curtea poate respinge o asemenea cerere, în întregime sau în parte.
În hotărârea din 28 septembrie 2004, în Cauza S. și P. împotriva României, în ceea ce privește cheltuielile pentru procedura în fața Curții, aceasta a trebuit să stabilească dacă au fost cu adevărat suportate, dacă acestea au fost necesare și dacă au avut valoare rezonabilă (la fel și în Cauza Nilsen și Johnsen împotriva Norvegiei [GC] nr. 23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII). În acest sens, Curtea a considerat că suma totală solicitată cu titlu de cheltuieli pentru onorariul apărătorului este oarecum excesivă. În aceste condiții și având în vedere elementele pe care le are la dispoziție, precum și jurisprudența în materie, Curtea, statuând în echitate, conform art. 41 din Convenție, a apreciat rezonabil să acorde în solidar suma de 4.000 euro pentru procedura în fața Curții.
Pornind de la caracterul rezonabil pe care Curtea Europeană îl invocă drept temei al acordării cheltuielilor de judecată, instanța reține că în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă.
Însă, dacă nu ar fi existat art. 451 alin. 2 C.pr.civ., contractul încheiat de avocat și clientul său, ca orice act juridic, și-ar fi produs efectele numai între părți, iar nu și față de terțele persoane, inclusiv față de adversarul din proces. Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel contract încheiat de partea care a câștigat procesul cu avocatul său își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul în baza unuia dintre principiile ce guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul reparării integrale. Partea care a pierdut procesul se vede obligată în temeiul voinței exprimate de persoanele ce au negociat onorariul de avocat, partea adversă și apărătorul său, deși ea evident nu a participat nici personal nici prin reprezentant la încheierea contractului de asistență juridică.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită (în cauză, dreptul la restituirea cheltuielilor de judecată de către partea care a pierdut procesul și fapta ilicită a acestuia, constând în atitudinea sa de neexecutare la termen și în mod complet a obligației care îi incumba) este susceptibil, ca orice drept subiectiv civil, de exercitare abuzivă.
În sistemul nostru de drept, sancțiunea cu caracter general care intervine în cazul abuzului de drept constă în obligarea autorului abuzului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale.
Așadar, în funcție de situația concretă din speță, instanța are posibilitatea să-l oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul, apreciind că aceasta din urmă a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă care angajează răspunderea civilă delictuală a părții care a câștigat procesul. Diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti partea care a pierdut procesul ar reprezenta tocmai modalitatea prin care partea care a câștigat procesul va răspunde delictual pentru abuzul de drept pe care l-a comis.
Rezultă așadar că pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel care a câștigat procesul are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită a fost săvârșită de cel care a pierdut procesul în sensul că datorită atitudinii sale a avut loc procesul respectiv) dar, tot pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel care a câștigat procesul nu ar putea obține de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat. De data aceasta, fapta ilicită a fost săvârșită de către cel care a câștigat procesul, constând în exercitarea abuzivă a dreptului de a obține restituirea cheltuielilor de judecată.
Prin aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 C.pr.civ., nu se intervine în contractul de asistență juridică, acesta producându-și pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.
Având în vedere aceste considerente, analizând criteriile menționate la cauza de față, instanța constată că, în raport mai ales de obiectul acțiunii – pretenții civile (plata cheltuielilor de judecată pe cale separată), de probatoriul administrat- doar înscrisuri, dar și de faptul că dosarul civil nr._ a fost soluționat în trei termen, valoarea onorariului apărătorului reclamantului, de 2000 lei, este mare și, luându-se în considerare această sumă, în temeiul art. 451 alin. 2 C.pr.civ., și ținând seama de hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza S. și P. împotriva României,instanțava face aplicarea art. 451 alin. 2 C.pr.civ., dispunând reducerea onorariului de apărător la suma de 500 lei.
În lumina acestor considerente, instanța urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată, să oblige pârâții la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu apărător – efectuate în etapa recursului în dosarul nr._ de pe rolul Tribunalului Ilfov, precum și la plata sumei de 741 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în prezentul dosar, din care suma de 241 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, iar suma de 500 lei cu titlu de onorariu apărător redus în temeiul art. 451 alin. 2 C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. G. cu domiciliul în B., . în contradictoriu cu pârâții G. P. cu domiciliul în VIDRA,, G. I. cu domiciliul în sector 4, București, .. 1, .. 10, . și G. P. cu domiciliul sector 4, București, .. 14, ., ., astfel cum a fost modificată.
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu apărător – efectuate în etapa recursului în dosarul nr._ de pe rolul Tribunalului Ilfov.
Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de 741 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în prezentul dosar, din care suma de 241 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, iar suma de 500 lei cu titlu de onorariu apărător redus în temeiul art. 451 alin. 2 C..
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. V. Tudorița Doinița
Red./Tehnored.: GM/VTD
.>
.
Grefier
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3552/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3499/2015.... → |
|---|
