Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 815/2013. Judecătoria COSTEŞTI

Sentința nr. 815/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 990/214/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 815

Ședința publică de la 17 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. I. Ț.

Grefier M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile-Minori și familie privind pe reclamantul-pârât L. V. G. și pe pârâta-reclamantă L. G., având ca obiect „partaj bunuri comune”.

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc la data de 10.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta sentință când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 17.06.2013 când a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA:

Prin cererea disjunsă din dosarul nr_, reclamantul-pârât L. V. G. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta – reclamantă L. G. să dispună împărțirea datoriilor comune contractate în timpul căsătoriei, în cotă de 50%.

În motivarea cererii, reclamantul-pârât a arătat faptul că s-a căsătorit cu pârâta-reclamantă la data de 29.05.2004.

La data de 01.03.2007 a încheiat un contract de credit cu CEC BANK, primind un împrumut în valoare de_ lei pe o perioadă de 7 ani.

A menționat reclamantul că acest contract poartă numărul RQ_99 și a fost semnat și de către pârâta-reclamantă.

În continuare, reclamantul-pârât a precizat că a mai încheiat un contract de credit și garanție la ING Bank la data de 15.02.2008, în valoare de_ lei pe o perioadă de 10 ani.

De asemenea, a susținut faptul că a fost singurul care a realizat veniturile stabile, fiind salariat din anul 1986 și a plătit ratele la aceste împrumuturi.

În drept, reclamantul-pârât și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art 32 Codul familiei.

Această cerere a fost legal timbrată.

Pentru dovedirea cererii formulate, reclamantul-pârât a propus probele cu înscrisuri și orice alte probe a căror necesitate ar reieși în cauză.

Prin cererea completatoare depusă în dosarul nr_, pârâta-reclamantă L. G. a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu reclamantul-pârât, aflate în posesia acesteia, respectiv, aragaz cu patru ochiuri, butelie, aspirator, hotă electrică, mașină de spălat automată, hotă electrică, mașină de spălat automată, canapea, două fotolii, frigider, șifonier, vitrină, covor persan, două covoare de iută, televizor, calculator, CD Player, precum și constatarea unui drept de creanță în favoarea sa dat de îmbunătățirile aduse imobilului – locuința de serviciu a reclamantului-pârât de la Cantonul CFR S., constând în introducerea apei curente în imobil, dotarea cu hidrofor și chiuvetă în bucătărie.

În motivarea cererii sale, pârâta-reclamantă a menționat faptul că a fost căsătorită cu pârâtul între anii 2004-2010. În perioada acestei căsătorii a dobândit bunurile a căror partajare o solicită.

A precizat pârâta-reclamantă în cuprinsul cererii completatoare că a lucrat tot timpul căsătoriei, însă fără forme legale, iar în anul 2008 a lucrat cu contract de muncă în Germania pentru a perioadă de o lună de zile, iar suma obținută, respectiv 540 Euro a folosit-o pentru a introduce apă curentă în imobilul locuința de serviciu a reclamantului-pârât.

A mai arătat pârâta-reclamantă că reclamantul-pârât a plătit tot timpul căsătoriei pensie de întreținere pentru fosta soție, în cuantum de 150 lei lunar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art 6731-14 C.pr.civ.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 16.05.2012 ( fila 38), pârâta-reclamantă a evaluat bunurile mobile comune la valoarea de 3000 lei iar dreptul de creanță la cea de 2000 lei.

Astfel, cum a fost precizată, cererea de partaj depusă de către pârâta-reclamantă a fost legal timbrată conform chitanțelor de la filele 49-51 .

La data de 23.04.2012 ( fila 32), reclamantul-pârât a depus în dosarul nr_, întâmpinare și cerere completatoare a cererii reconvenționale.

A arătat reclamantul-pârât că este de acord cu partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta-reclamantă, dar a invocat contribuția sa de 70% la dobândirea acestor bunuri mobile, motivat de faptul că pârâta-reclamantă nu avea venituri și cheltuia mulți bani pe diverse lucruri, motiv pentru care în anul 2007 au fost nevoiți să contracteze un împrumut la CEC Bank, în sumă de 12.800 lei.

A susținut reclamantul-pârât că următoarele bunuri mobile au fost achiziționate doar cu banii proveniți din salariul său: aragaz cu patru ochiuri, hotă electrică, canapea, vitrină, televizor, aspirator, mașină de spălat automată, două fotolii, covor persan, bunuri care să află în domiciliul său din ..

A menționat reclamantul-pârât că a avut o butelie dinaintea căsătoriei cu pârâta-reclamantă, iar în timpul căsătoriei cu aceasta a mai primit o butelie ca zestre de la părinții soției, care se află la domiciliul acestora.

În continuare, a arătat că frigiderul este bunul său propriu, iar cele două covoare de iută și CD Player-ul care sunt bunuri comune au fost duse de către pârâta-reclamantă la părinții săi în ..

Calculatorul a fost înstrăinat în timpul căsătoriei numitului F. E..

Prin cererea reconvențională depusă la această dată, reclamantul-pârât a solicitat partajarea următoarelor bunuri comune: butelie, fier de călcat marca Zanussi, un aragaz cu trei ochiuri ( tip reșou), o mașină de cusut, brodat și sulfilat denumită C., o clocitoare ( incubator pentru scos pui), o altă canapea extensibilă și o altă vitrină, în afara celor aflate în domiciliul său, două covoare de iută, un CD Player, precum și suma de 1200 lei datorată de către părinții și fratele pârâtei, ca rest din împrumutul de 1800 lei, respectiv 1650 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art 115-118, art 119-120 și art 274 C.pr.civ.

Cererea reconvențională a fost legal timbrată.

Pentru dovedirea acestei cereri, reclamantul-pârât a propus probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză de specialitate.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză la propunerea ambelor părți probele cu înscrisuri, interogatoriu și câte un martor.

Prin încheierea pronunțată la data de 17.12.2012 în condițiile art.673 indice 6 C.pr.civ., instanța a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu o contribuție de 50% fiecare mai multe bunuri.

Pentru sistarea stării de devălmășie a părților, în cauză a fost încuviințată proba cu expertiză, fiind desemnată în calitate de expert N. B..

Prin raportul de expertiză depus la dosar la data de 10.06.2013 ( filele 120-126), au fost identificate o parte dintre bunurile mobile reținute prin încheierea de admitere în principiu și anume cele care se află în posesia reclamantului-pârât, celelalte bunuri aflându-se în posesia pârâtei-reclamante care nu s-a prezentat la data efectuării expertizei.

D-na expert a propus și două variante de lotizare la alcătuirea cărora a ținut seama de cota-parte cuvenită fiecărei părți ,de faptul că bunurile mobile sunt deja împărțite având în vedere posesia de fapt a acestora astfel cum s-a menționat expres în cuprinsul raportului de expertiză ( fila 124).

Reclamantul-pârât și-a exprimat opțiunea pentru omologarea variantei I de lotizare cuprinsă în raportul de expertiză, iar pârâta-reclamantă a precizat că nu dorește atribuirea vreunui bun criticând numai efectuarea expertizei în lipsa sa și valorile stabilite pentru unele dintre bunuri..

În privința acestui ultim aspect, instanța constată faptul că la filele 109 și 110 se află dovezile de convocare a părților pentru constatarea la fața locului de către d-na expert, critica pârâtei-reclamante fiind astfel neîntemeiată.

Conform primei variante de lotizare, reclamantului-pârât i se propun a fi atribuite bunuri mobile în valoare de 1481 lei pe care le deținea la data efectuării expertizei, iar pârâtei-reclamantă bunuri mobile pe care le deține în fapt, în valoare de 3885 lei.

Având în vedere că ansamblul bunurilor reținute prin încheierea de admitere în principiu, cele în privința cărora d-na expert a stabilit că se află în posesia reclamantului-pârât, în considerarea disp.art.6739 C.p.c. care cuprinde ca și criteriu de atribuire și posesia, instanța va omologa această variantă de lotizare.

Prin răspunsurile pârâtei-reclamante la interogatoriu, aceasta a recunoscut că la plecarea din locuința comună a luat mai multe bunuri pe care le-a transportat la părinții săi în .,respectiv un fier de călcat, un aragaz cu trei ochiuri tip reșou, o mașină de cusut, brodat și sulfilat denumită C., o clocitoare, o canapea extensibilă, două covoare de iută, un CD Player.

Toate aceste bunuri se regăsesc atribuite în prima variantă de lotizare în lotul pârâtei-reclamante.

Cea de-a două variantă de lotizare implică atribuirea unora dintre bunurile d mai sus enumerate și anume a celor două covoare de iută și a CD Player-ului către reclamantul-pârât.

Având în vedere cele mai sus expuse, în considerarea modului în care părțile au exercitat posesia asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, după despărțirea în fapt, instanța va omologa prima variantă de lotizare.

Sub aspectul datoriilor contractate de părți în timpul căsătoriei, derivate din contractul de credit nr.RQ_/01.03.2007 și din contractul de credit și garanție IHG Personal nr._/15.02.2008, potrivit extrasului de cont la data desfacerii căsătoriei părților, respectiv 23.04.2012, soldul creditului contractat la ING Bank era de_,97 lei, motiv pentru care instanța va dispune partajarea acestei datorii comune care urmează a fi suportată de către părți în cote egale, respectiv suma de_ lei.

În consecință, în temeiul art.6731-14 C.pr.civ,instanța. va admite în parte atât cererea principală, cât și cererea reconvențională, va sista starea de indiviziune a părților și va atribui părților bunuri conform primei variante de lotizare.

În privința cheltuielilor de judecată în raport de soluția de admitere în parte a cererii principale și a cererii reconvenționale și având în vedere că pârâta-reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată, acesta va fi obligat să plătească pârâtei-reclamante cu acest titlu suma de 753,5 lei reprezentând onorariu expert și contravaloarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, achitate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea principală astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul L. V. G., domiciliat în . în contradictotiu cu pârâta-reclamantă L. G., cu domiciliul în ..

Admite în parte cererea reconvențională astfel cum a fost precizată.

Sistează starea de devălmășie a părților.

Omologhează raportul de expertiză întocmit de expert N. B., în varianta I de lotizare, modificată în ceea ce privește valoarea împrumutului, care va fi de_ lei în lotul fiecărei părți.

Atribuie reclamantului-pârât următoarele bunuri: un aragaz cu patru ochiuri, în valoare de 315 lei, o hotă Zanussi, în valoare de 42 lei, o vitrină, în valoare de 63 lei, două fotolii, în valoare de 130 lei, un aspirator Platinium, în valoare de 65 lei, un TV Samsung, în valoare de 239 lei, un covor persan turcesc, în valoare de 38 lei, un șifonier cu trei uși, în valoare de 48 lei, o mașină de spălat Indesit, în valoare de 541 lei și 1/2 din împrumutul de_ lei reprezentând_ lei.

Primește de la pârâta-reclamantă cu titlu de sultă suma de 852 lei.

Atribuie pârâtei-reclamante următoarele bunuri: o butelie de aragaz, în valoare de 150 lei, un fier de călcat, în valoare de 71 lei, un aragaz de tip reșou cu trei ochiuri, în valoare de 91 lei, o mașină de cusut C., în valoare de 177 lei, o clocitoare, în valoare de 142 lei, o canapea extensibilă, în valoare de 1086 lei, o canapea, în valoare de 618 lei, două covoare de iută, în valoare de 110 lei, un CD Player, în valoare de 188 lei, un calculator, în valoare de 552 lei și 1/2 din împrumutul de_ lei reprezentând_ lei.

Obligă pârâta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul-pârât în sumă de 753,5 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2013.

Președinte,

S. I. Ț.

Grefier,

M. M.

Red.SIȚ

Thr.M.M.

Ex.4/12 iulie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 815/2013. Judecătoria COSTEŞTI