Plângere contravenţională. Sentința nr. 1289/2013. Judecătoria COSTEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1289/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 2309/214/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA COSTEȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1289
Ședința publică de la 16 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. I. Ț.
Grefier M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe petent M. E. și pe intimatul I.P.J. A. POLITIA COSTEȘTI, pentru constatarea din oficiu a perimării.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Petenta arată că în prezenta cauză nu a mai efectuat nici un act de procedură de la data suspendării și nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
La data de 15.10.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești, sub nr._ acțiunea formulată de petenta M. E. și pe intimatul I.P.J. A. POLITIA COSTEȘTI,, având ca obiect ,, pl.contravențională,,.
Constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19 noiembrie 2012 când, judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa părților și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
În conf. cu dispoziția art.248 C. pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor,dacă a rămas în nelucrare timp de un an,iar potrivit art . 252 C. pr.civ., iar perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării cauzei de mai mult de un an și nici nu a intervenit vreo cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată acțiunea privind pe petenta M. E., cu domiciliul în orașul Costești, ., ., județul Argeș și pe intimatul I.P.J. A. POLITIA COSTEȘTI, cu sediul în orașul Costești, ., județul Argeș.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2013.
Președinte, S. I. Ț. | ||
Grefier, M. M. |
Red.SIȚ
Thr.MM
Ex. 4/23.12.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 738/2013.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 712/2013. Judecătoria COSTEŞTI → |
|---|








