Ordin de protecţie. Sentința nr. 7965/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7965/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 14350/215/2013
Dosar nr._ - ordin de protecție -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7965
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE
21 mai 2013
COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: V. V. F. - JUDECĂTOR
GREFIER: Ș. T.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. R., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C..
Pe rol, soluționarea cererii având ca obiect emiterea unui ordin de protecție, formulată de reclamanta P. M. împotriva pârâtului P. J..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta personal si asistata de av. D. A., pârâtul si avocat din oficiu pentru pârât G. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care av D. A. pentru reclamantă a depus la dosar înscrisuri: adresa nr._/15.04.203 emisa de Secția 2 Politie C., declarații extrajudiciare, contract de vânzare-cumpărare, bilete de externare din spital, scrisori medicale.
Pârâtul a precizat că nu are înscrisuri de depus la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții relative de invocat, instanța a acordat cuvântul reclamantei, apărătorului desemnat din oficiu pentru pârât, pârâtului si reprezentantei Parchetului.
Av D. A. pentru reclamanta a solicitat admiterea cererii formulate si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
Av. G. A. pentru pârât a solicitat respingerea cererii ca nedovedita.
Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, a solicitat admiterea cererii.
INSTANȚA
La data de 22.04.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, acțiunea civilă prin care reclamanta P. M. a chemat în judecată pe pârâtul P. J., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună evacuarea temporara a pârâtului din locuința, obligarea pârâtului de a păstra o distanta minima fata de reclamanta de 50 de metri
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul provoacă des scandaluri in casa, o lovește si o insulta pe reclamanta pe reclamanta, obligând-o la perversiuni sexuale, o izgonește pe aceasta din locuința si distruge bunurile din casa.
A mai arătat reclamanta că este bolnava grav, iar pârâtul a lovit-o in repetate rânduri.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar adresa nr._/15.04.203 emisa de Secția 2 Politie C., declarații extrajudiciare, contract de vânzare-cumpărare, bilete de externare din spital, scrisori medicale.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Potrivit art. 23, alin. 1 lit. a-h din Legea nr. 217/22.05.2003 republicata ,, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, poate solicita instanței, ca în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție , prin care să se dispună cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri sau obligații :a ) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate ; b) reintegrarea victimei și, după caz a copiilor în locuința familiei ; c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima ; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinată față de victimă, de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate ; e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic ; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima ; g ) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute ; h ) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora .
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că pentru a se dispune emiterea unui ordin de protecție este necesar a se dovedi existenta unei stări de pericol pentru viata, integritatea fizica sau psihica ori libertatea persoanei, stare de pericol care să fie creata printr-un act de violentă din partea unui membru al familiei si care să existe la momentul formulării cererii.
In speță, înscrisurile depuse, respectiv declarațiile extrajudiciare, nu fac dovada existentei stării de pericol la momentul formulării cererii.
Se arata numai că, de circa 7 luni pârâtul are o relație extraconjugala, iar de atunci este agresiv fizic si verbal cu reclamanta.
Nu s-a depus nici un certificat medico-legal care să confirme agresiunile fizice, iar in răspunsul de la secția de politie depus la dosar, nu se menționează pentru care anume fapte a fost sancționat pârâtul si data la care au fost săvârșite aceste fapte.
F. de aceste considerente se va dispune respingerea cererii ca neîntemeiata.
Instanța va dispune ca onorariul apărătorului, desemnat din oficiu pentru pârât, în cuantum de 200 lei să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta P. M., domiciliată în C., ., nr. 21, ., ., împotriva pârâtului P. J., domiciliat în C., ., nr. 21, ., ., având ca obiect emiterea unui ordin de protecție.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru pârât in cuantum de 200 lei, rămâne in sarcina statului.
Cu recurs in termen de 3 zile de la pronunțare.
Pronunțata in ședința publica de la 21 mai 2013.
Președinte, Grefier
V.V. F. Ș. T.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 4595/2013. Judecătoria CRAIOVA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 12/2013.... → |
---|