Pensie întreţinere. Sentința nr. 4595/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4595/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 30392/215/2012
DOSAR NR_
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR.4595
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.03.2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE- B. S.- JUDECĂTOR
GREFIER – B. L.
Pe rol, judecarea cauzei Minori și Familie privind pe reclamanta M. L. și pârâtul M. F., având ca obiect: majorare pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns rclamanta asistată de av.Fotolescu; av.G. pentru pârât; martora S. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință.
Apărătorul pârâtului invederază că se opune la audierea martorei, întrucât este rudă de gradul I cu reclamanta, fiind mama reclamantei.
La interpelarea instanței, reclamanta a invederat că într-adevăr martora este mama sa.
Având în vedere că administrarea probelor se face potrivit art.26 alin.2/cod.proc.civ. actual, conform legii în vigoare la data administrării lor, instanța ținând seama că potrivit prevederilor art.315 alin.1 pct.1/actualul cod proc.civ. nu pot fi ascultați ca martori rudele și afinii până la gradul III inclusiv, și având în vedere că reclamanta a confirmat că martora este mama sa, fiind deci rudă de gradul I și în consecință rudă în grad prohibit de lege, - instanța înlătură de la audiere martora S. E.. Apărătorul reclamantei nu a solicitat înlocuirea martorei și depune adeverința nr.904/12.03.2013 eliberată de Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară C.; adeverința nr.201/20.02.2013 eliberată de Școala Gimnazială Macedonski C..
Apărătorul pârâtului depune contract de credit ING Bank; adresa Unicredit Ț. Bank- SA și îi înmânează apărătorului reclamantei un exemplar de pe setul de acte, care în confromitate cu art.86 indice 1/fostul cod proc.civ. raportat la art.25 alin.1/ din actualul cod proc.civ. – din dispoziția instanței apărătorul reclamantei atestă și consemnează data primirii pe exemplarul din setuș de acte rămas la instanță. Apărătorii părților nu solicită termen pentru observarea actelor care au fost depuse în ședința de judecată de astăzi.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, - cauza fiind în stare de jduecată, - instanța a acordat cuvântul pe fond.
Av.Fotolescu pentru reclamantă având cuvântul pe fond a solicitat admiterea cererii și cheltuieli de judecată.
Av.G. pentru pârât având cuvântul pe fond a solicitat respingerea acțiunii și compensarea cheltuielilor de judecată.
JUDECATA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată sub numărul_ / 15.11.2012 pe rolul Judecătoriei C., reclamanta M. L. a chemat în judecată pârâtul M. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul în favoarea minorilor și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin sent.civ.nr.572/17.01.2012 pronunțată de Judecătoria C., pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorilor M. A. M. și M. C. G.. În prezent pârâtul, deși nu mai are datorii la bănci, plătește în continuare minorilor doar câte 200 lei pensie lunară de întreținere . În prezent nevoile minorilor s-au schimbat, iar posibilitățile materiale ale pârâtului au crescut. Reclamanta a indicat că pârâtul are serviciu la SPCLEP- C..
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art.529, art.531/cod civ..
În susținerea cererii, au fost depuse următoarele acte în xerocopie: sent.civ.nr.572/17.01.2012 pronunțată de Judecătoria C. (irevocabilă); certificate de naștere; adeverința nr.1927/12.11.2012 eliberată de Școala nr.32 Macedonski.
Pârâtul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii întrucât între părți a intervenit o convenție autentificată sub nr.536/27.04.2012 (BNP-D. L.) privind cuantumul pensiei de întreținere inițial de 200 lei lunar pentru ambii minori și ulterior 500 lei lunar pentru ambii minori, prin virament bancar, - însă reclamanta a dat dovadă de rea-credință. Raportat la hotărârea de divorț, pârâtul a arătat că minorii petrec anual trei luni la domiciliul pârâtului, subliniind că se impune suspendarea plății pensiei de întreținere pe perioada celor trei luni, pensie la care a fost obligat pârâtul în favoarea minorilor. În schimb, pârâtul a arătat că solicită ca reclamanta să plătească pensie de întreținere minorilor pe perioada celor trei luni cât minorii stau la domiciliul pârâtului. Totodată, pârâtul a subliniat că acesta a contractat și un credit bancar la ING Bank pentru o perioadă de 20 de ani, de care dacă se ține seama, ar conduce la un cuantum al pensiei de întreținere pentru minori, inferior cuantumului ce a fost stabilit prin convenția părților.
În drept întâmpinarea se întemeiază pe dispoz.art.529/cod civ..
În ședința de judecată din 31.01.2013 instanța a pus în discuție și a dispus calificarea întâmpinării ca având caracter reconvențional.
În conformitate cu art.159 ind.1 alin.4/ din fostul cod proc.civ., la prima zi de înfățișare, din oficiu, instanța a verificat și stabilit că este competentă material și teritorial să judece pricina pentru temeiul de drept prevăzut de art.1 pct.1, art.10 pct.7 din fostul cod proc.civ., art.403, art.524-533/cod civ.
În dovedirea cererilor reclamanta-pârâtă a solicitat proba cu un martor – S. E., iar pârâtul-reclamant a solicitat proba cu acte și emiterea unei adrese pentru verificarea veniturilor reclamantei-pârâte la locul de muncă. Probele solicitate au fost încuviințate în conformitate cu dispoz. art.167 alin.1, art.138/ din fostul cod proc.civ.
S-a emis adresă de către instanță pentru verificarea veniturilor nete ale părților, care au fost comunicate în baza adeverințelor nr.904/12.03.2013, nr.903/12.03.2013 eliberate de Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară C. și adeverința nr._/03.12.2012 eliberată de serviciul public comunitar de evidență a persoanelor C..
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei,- instanța a reținut următoarele:
Prin sent.civ.nr.572/17.01.2012 pronunțată de Judecătoria C.(irevocabilă) a fost desfăcută căsătoria părților prin acord, s-a dispus ca reclamanta-pârâtă să păstreze numele dobândit la încheierea căsătoriei, s-a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambele părți în privința minorilor M. A. M. născută la 04.05.2001 și M. C. G. născut la 26.05.2006; s-a stabilit locuința minorilor la mamă; s-a luat act de tranzacția încheiată între părți privind legătura pârâtului-reclamant cu minorii în modalitatea convenită de părți; și ca pârâtul-reclamant să plătească pensie de întreținere minorilor 200 lei până la achitarea creditului contractat la BRD, iar ulterior, cuantumul pensiei să fie de 500 lei; totodată părțile convenind ca pârâtul-reclamant să nu plătească pensie de întreținere două luni din an, dat fiind faptul că prin cumul acest timp îl vor petrece minorii cu pârâtul-reclamant.
Deși în hotărârea de divorț irevocabilă pronunțată la 17.01.2012 se face mențiune despre convenția de întreținere până la achitarea creditului bancar de la BRD, - pârâtul-reclamant a depus la dosarul cauzei în cauza de față, contractul nr._/19.10.2012 de la ING Bank prin care pârâtul-reclamant a contractat un împrumut în valoare de 67.500 lei rambursabil în 240 luni, - ceea ce înseamnă că acest credit a fost contractat ulterior desfacerii căsătoriei părților.
În concepția legii însă, asemenea cheltuieli (ratele bancare de la ING Bank) urmează a fi acoperite cu ceea ce îi rămâne debitorului după achitarea obligației de întreținere în sracina sa, - ceea ce înseamnă că nu se scad astfel de rețineri provizorii din salariul debitorului obligației de întreținere. De reținut că așa cum am arătat mai sus, tranzacția încheiată între părți cu privire la cuantumul pensiei de întreținere s-a făcut în raport de un alt credit bancar contractat de la BRD, despre care s-a făcut mențiune în hotărârea de divorț.
Din adeverința nr._/03.12.2012 eliberată de serviciul public comunitar de evidență a persoanei C., a rezultat că pârâtul-reclamant a realizat un venit mediu net pe ultimele șase luni în cuantum de 1740,80 lei.
Întrucât locuința minorilor a fost stabilită la domiciliul reclamantei-pârâte prin hotărârea de divorț irevocabilă, - se prezumă că reclamanta-pârâtă le furnizează minorilor cele necesare traiului zilnic în natură, - rămânând deci ca pârâtul-reclamant să execute prin echivalentul bănesc întreținerea minorilor constând în plata periodică a unei sume de bani la termenele ce vor fi stabilite de instanță în prezenta cauză dedusă judecății.
Pârâtul-reclamant nu a făcut dovada că întreținerea prestată de bunăvoie ca urmare a hotărârii judecătorești de divorț irevocabile în care părțile au încheiat tranzacție privind cuantumul pensiei de întrreținere nu ar fi datorată de către pârâtul-reclamant și nici că nu s-ar fi achitat până în prezent creditul la BRD despre care s-a făcut mențiune în dispozitivul hotărârii de divorț. De altfel, din tranzacția încheiată de părți în cazul divorțului nu rezultă nici la care anume luni din an au convenit ca pârâtul-reclamant să nu plătească pensie de întreținere pentru minori.
Trebuie avut în vedere că o hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit un cuantum al pensiei de întreținere se poate schimba ori de câte ori se modifică împrejurările de fapt care au fost avute în vedere la momentul stabilirii pensiei de întreținere.
Conform art.524 coroborat cu art.527/cod civ. are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau bunurile sale și poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.
În acest sens, în conformitate cu cu art.531 alin.1/cod civ., - instanța de tutelă dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, potrivit împrejurărilor, este abilitată să reducă sau să majoreze cuantumul obligației de întreținere sau chiar să sisteze plata acesteia după cum variază cele două criterii expuse mai sus.
Nevoile minorilor au crescut în prezent, și de asemenea cuantumul venitului net lunar al pârâtului-reclamant s-a mărit, - situație în care instanța constată că împrejurările de fapt avute în vedere la momentul pronunțării sent.civ.nr.572/17.01.2012 de Judecătoria C. (irevocabilă) s-au schimbat.
Potrivit art.529 alin.2/Cod civ. „când întreținerea este datorată de părinte (...) ea se stabilește până la 1/3 din venitul său lunar net pentru doi copii” (ceea ce în speță înseamnă că fiecărui minor îi va reveni câte o cotă de 1/6), - în speță ținând seama de venitul mediu net pe ultimele șase luni al pârâtului-reclamant (1740,5 lei).
În raport de considerentele de mai sus, instanța apreciază că cererea principală este întemeiată, urmând a o admite și că cererea reconvențională este neîntemeiată, urmând a o respinge.
Astfel, instanța urmează să oblige pârâtul-reclamant la plata unei pensii de întreținere majorate de la suma de 200 lei lunar la suma de câte 290,08 lei lunar, în favoarea fiecăruia dintre cei doi minori, datorată conform art.532 alin.1/cod civ., de la data introducerii acțiunii, - respectiv de la 15.11.2012 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații de întreținere.
Văzând și dispozițiile art.531 alin.2/cod civ., - instanța urmează să dispună indexarea de drept trimestrial a pensiei de întreținere în funcție de rata inflației.
Având în vedere că potrivit art. 278 pct.3/ din fostul cod proc. civ,- hotărârea primei instanțe care are drept obiect o sumă datorată cu titlu de pensie de întreținere este executorie de drept, - instanța urmează să dispună în baza art. 453 al. 2/ din fostul cod proc. civ a se înființa poprire din oficiu, urmând ca executarea să se realizeze asupra salariului pe care îl primește pârâtul-reclamant ca venit periodic cu caracter de continuitate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, într-un proces de pensie de întreținere, - pârâtul-reclamant nu se află în culpă de vreme ce a prestat anterior pensie de întreținere minorilor în urma hotărârii de divorț irevocabile. Dacă pârâtul-reclamant a fost chemat în judecată doar pentru recalcularea pensiei de întreținere pe cale judecătorească, - acesta nu are vreo culpă care să justifice în baza art.274/ din fostul cod proc.civ. obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată,
Ca atare, instanța va respinge cheltuielile de judecată solicitate de reclamanta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea principală a reclamantei-pârâte M. L. cu domiciliul în C., ..B, ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M. F., cu domiciliul în C., ., ..1, ..
Respinge cererea reconvențională a pârâtului-reclamant.
Dispune majorarea pensiei de întreținere în sarcina pârâtului-reclamant și în favoarea minorilor M. A. M. născută la 04.05.2001 și M. C. G. născut la 26.05.2006, de la suma de câte 200 lei lunar la cât a fost obligat pârâtul-reclamant prin sent.civ.nr.572/17.01.2012 pronunțată de Judecătoria C. (irevocabilă) la suma de câte 290,08 lei lunar pentru fiecare minor, începând cu data introducerii acțiunii, - 15.11.2012 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației de întreținere.
Dispune indexarea de drept trimestrial a pendiei de întreținere în funcție de rata inflației.
Poprire din oficiu.
Respinge cheltuielile de judecată solicitate de reclamanta-pârâtă.
Cu recurs, în 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.03.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
S.BUSUIOCL.B.
Red.:B.S.;Tehnored.:B.L.;Nr.ex.: 4; Data red. 25. 03. 2013.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3241/2013. Judecătoria CRAIOVA | Ordin de protecţie. Sentința nr. 7965/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|