Pensie întreţinere. Sentința nr. 2/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 15219/215/2013

Dosar nr._ - majorare pensie

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA - JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 2 Iulie 2013

COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE – L. P. – Președinte Secție GREFIER – V. P.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta M. I., împotriva pârâtului S. F., având ca obiect majorare pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat S. F. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a înaintat, adeverința nr. 2424/19.06.2013, eliberată de . SA C., după care,

În temeiul art. 131 alin. 1 Cod de Procedură Civilă ,instanța constată că este competentă general ,material și teritorial să soluționeze cauza, conform art. art. 94 alin.1 lit.a ,art. 113 pct.2, Cod proc. Civ., art. 499 alin.1, art.525, art.529 ,art.531 cod civil .

Având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se impune a fi administrat, în temeiul art. 238 alin.1 Cod proc.civ, instanța estimează la 3 luni durata necesara pentru cercetarea procesului .

Instanța pune în discuție, proba cu înscrisuri, solicitată de reclamantă prin acțiune.

Avocat S. F., pentru reclamantă, a solicitat în dovedirea acțiunii, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Constatând ca proba cu înscrisuri solicitată de reclamanta în dovedirea acțiunii este admisibilă si poate sa ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 Cod proc.civ., instanța o încuviințează, după care,

Nemaifiind cereri de formulat si nici probe de administrat si întrucât reclamanta, prin apărător, a arătat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată ,în temeiul art. 392 Cod proc.civ., instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .

Avocat Smaradache F. pentru reclamantă având cuvântul, a solicitat admiterea acțiunii, majorarea pensiei de întreținere în funcție de veniturile realizate de pârât, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, depunând chitanța de achitare a onorariului de avocat.

Constatând ca au fost lămurite toate împrejurările de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile .

INSTANȚA

Asupra cererii de față;

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ /30.04.2013 pe rolul Judecătoriei C., reclamanta M. I., în numele și ca reprezentantă legala a minorului S. M.-C., a chemat în judecată pe pârâtul S. F. ,solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care acesta a fost obligat prin sentința civilă nr. 752/18.01.2011 a Judecătoriei C., în dosarul nr._/215/2010.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 752/18.01.2011 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2010, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 172 de lei lunar, în favoarea minorului S. M.-C., născut la data de 19.07.1996.

A mai arătat că această situație s-a schimbat, întrucât nevoile minorului au crescut și în același timp au crescut și posibilitățile materiale ale pârâtului, care realizează un venit mai mare decât cel avut în vedere la stabilirea pensiei de întreținere a cărei majorare o solicită.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile 531 C.p.civ.

La dosarul cauzei, reclamanta a depus: împuternicire avocațială, copie de pe actul de identitate al minorului și copie de pe sentința civilă nr. 752/18.01.2011 a Judecătoriei C., în dosarul nr._/215/2010.

Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței și nu și-a formulat apărări în cauză.

În vederea soluționării cauzei, instanța a dispus efectuarea unei adrese către . SA C., pentru a comunica veniturile nete realizate de pârât, pe ultimele 6 luni, răspunsul fiind înaintat cu adeverința nr. 2424/19.06.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 752/18.01.2011 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2010, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului S. M.-C., născut la data de 19.07.1996, în cuantum de 172 lei lunar ,începând cu data de 06.09.2010 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației .

La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere nevoile minorului și veniturile pârâtului de la aceea dată.

Potrivit art. 499 alin.1 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația ,învățătura și pregătirea sa profesională, iar art .531 Cod civil, dispune în sensul că, dacă a intervenit o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor poate mări sau micșora pensia de întreținere, sau poate hotărî încetarea pății ei .

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 529 alin.2 din Codul civil, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii .

În cauza dedusă judecății, instanța reține că împrejurările de fapt avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 752/18.01.2011 a Judecătoriei C. s-au schimbat, în sensul că pârâtul realizează venituri mai mari, iar nevoile minorului raportat la vârsta acestuia sunt în continuă creștere .

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 499 alin. 1 art. 529 și art. 531 Cod civil, nevoile minorului ,instanța va admite acțiunea și va majora cuantumul pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 752/18.01.2011 a Judecătoriei C. în favoarea minorului S. M.-C., născut la data de 19.07.1996, de la suma de 172 lei lunar ,la suma de 315 lei lunar ,începând cu data introducerii acțiunii 30.04.2013 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere nevoile minorului și venitul mediu net lunar cu caracter de permanență realizat de pârât pe ultimele 6 luni, de 1044 lei, conform adeverinței nr. 2424/19.06.2013, eliberată de . SA C..

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin.1 C.p.civ., instanța va obliga pârâtul la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta M. I., cu domiciliul în C., .,jud. D., împotriva pârâtului S. F., cu domiciliul în .(la fam. S. I.).

Majorează cuantumul pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 752/18.01.2011 a Judecătoriei C. în favoarea minorului S. M. C., născut la data de 19.07.1996 ,de la suma de 172 lei lunar ,la suma de 315 lei lunar ,începând cu data introducerii acțiunii 30.04.2013 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației .

Obligă pârâtul la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă .

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Judecătoria C. .

Pronunțată în ședință publică azi 2 iulie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. P., V. P.,

Redactat: L.P.

Tehnoredactat: V.P.

Nr. exemplare: 4

Data redactării: 11.0._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2/2013. Judecătoria CRAIOVA