Pensie întreţinere. Sentința nr. 8725/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8725/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 7868/215/2013
Dosar nr._ -majorare pensie -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8725
Ședința publică de la 4 iunie 2013
Președinte-A. M. V.-Judecător
Grefier- L. A. J.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect majorare pensie de întreținere, formulată de reclamanta V. M., împotriva pârâtului V. C..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, Constatând că nu mai sunt cereri din partea părților, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
J U D E C A T A
Asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată la data de 26.02.2013, sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., reclamanta V. M. a chemat în judecată pe pârâtul V. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului și în favoarea minorei V. C. E., născută la data de 18.03.2003.
În motivare, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 7002/2009, pronunțată de Judecătoria C., s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare, în favoarea minorei, în cuantum de 97,5 lei, însă, între timp, nevoile acesteia au crescut, la fel și venitul minim pe economie, în raport cu care solicită majorarea pensiei, în atare situație, suma stabilită drept pensie de întreținere nemaiacoperind cheltuielile necesare întreținerii minorei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 504, 517, 525 C. Civil.
La dosar, au fost depuse următoarele acte, în copie: certificat de naștere al minorei, sentința civilă nr. 7002/2009, pronunțată de Judecătoria C., C.I. reclamantă.
La data de 28.03.2013, pârâtul a depus întâmpinare, arătând că, în prezent, nu realizează venituri, urmare a disponibilizării, obligația de întreținere fiind îndeplinită în măsura posibilităților.
A depus la dosar, în copie, rezoluția nr. 9246/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C..
Analizând cererea de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7002/2009, pronunțată de Judecătoria C., pârâtul a fost obligat la plata sumei de 97,5 lei, lunar, cu titlu de pensie de întreținere, în favoarea minorei V. C. E., născută la data de 18.03.2003.
Potrivit disp. art. 531 C. civ., „dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui ce prestează întreținerea și nevoia celui ce o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.
Potrivit art. 525 C.civ., „minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri”.
Având în vedere dispozițiile legale enunțate, coroborate și cu art. 529 și art. 530 C.civ, instanța, ținând seama de nevoile minorei și de obligația ambilor părinți în creșterea și întreținerea copiilor, va pronunța soluția admiterii acțiunii și va majora cuantumul pensiei de întreținere la 157,5 lunar, începând cu data introducerii acțiunii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a acestei obligații.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere venitul minim pe economia națională prevăzut de H.G. 23/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta V. M., domiciliată în C., .. 12, .. 1, ., jud. D., împotriva pârâtului V. C., domiciliat în București, ., nr. 5-7, .. B, ., sector 6.
Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 7002/2009 pronunțată de Judecătoria C. de la 97,5 lei lunar, în favoarea minorei V. C. E., născută la data de 18.03.2003, la 157,5 lei, lunar, începând cu data introducerii cererii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.
Cu apel, în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.A.M.V.
Tehn.L.A.J.
4 ex./19.06.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 8757/2013. Judecătoria CRAIOVA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 8515/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|