Pensie întreţinere. Sentința nr. 8515/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8515/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 31625/215/2012
DOSAR NR_ /2011
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR.8515
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 30.05.2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE- B. S.- JUDECĂTOR
GREFIER – B. L.
Pe rol, judecarea cauzei Minori și Familie privind pe reclamantul V. C. și pârâta I. A. M., având ca obiect: reducere pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a invederat că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Ținând seama că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, - instanța, în conformitate cu art.159 ind.1 alin.4/fostul cod proc.civ., la prima zi de înfățișare la care părțile au fost legal citate, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă material și teritorial să judece pricina pentru temeiul de drept prevăzut de art.1 pc.t1, art.10 pct.7/fostul cod proc.civ., coroborate cu art.403, art.522-533/cod civ., - și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o pentru soluționare.
JUDECATA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată sub numărul_ /27.11.2012 pe rolul Judecătoriei C., reclamantul V. C. a chemat în judecată pârâta I. A. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul în favoarea minorului.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin sent.civ.nr.5110/24.03.2009 pronunțată de Judecătoria C., reclamantul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în cuantum de 188 lei lunar în favoarea minorului A. C. A. născut la 08.09.2004, - însă în prezent veniturile reclamantului au scăzut deoarece reclamantul mai are un minor în întreținere (V. Dario A. născut la 01.11.2012) rezultat din actuala căsătorie.
Reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art.504, art.517, art.525/cod civ.
În susținerea cererii, au fost depuse următoarele acte în xerocopie: sent.civ.nr.5110/24.03.2009 pronunțată de Judecătoria C.; certificat de căsătorie; încheierea pronunțată la 19.04.2011 de Judecătoria Băilești (definitivă și irevocabilă); cartea de identitate a reclamantului; certificatele de naștere al minorilor; adeverința de salariu nr.F2/207/28.03.2013 eliberată de UM_.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei,- instanța a reținut următoarele:
Prin sent.civ.nr.5110/24.03.2009 pronunțată de Judecătoria C., reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 188 lei lunar în favoarea minorului A. C. A. născut la 08.09.2004.
Conform certificatului de naștere înregistrat sub nr.5632/05.11.2012, un alt minor V. Dario A. are stabilită filiația față de tată în persoana reclamantului V. C., iar față de mamă în persoana numitei V. A.. Acest minor V. Dario A. s-a născut din căsătoria actuală a reclamantului, întrucât potrivit certificatului de căsătorie nr.15/20.08.2011 rezultă că pârâtul este căsătorit cu mama minorului V. Dario A..
Din adeverința de salariu nr.F2/207/28.03.2013 eliberată de UM_, - rezultă că reclamantul, pe ultimele șase luni, a obținut salarii nete și normă de hrană în medie de 1501,33 lei.
La recalcularea cuantumului pensiei de întreținere pentru minorul A. C. A. născut la 08.09.2004 vor fi avute în vedere veniturile din muncă realizate de debitorul obligației de întreținere pe întreaga perioadă analizată de instanță (șase luni), inclusiv norma de hrană, ținând totodată seama și de faptul că reclamantul mai are în întreținere un minor (V. Dario A.).
Cuantumul pensiei de întreținere trebuie stabilit în raport de nevoia celui care o primește, dar și cu mijloacele pe care cel care urmează a o plăti le are la data judecării acțiunii, instanța judecătorească putând mări sau micșora obligația de întreținere, după cum se schimbă mijloacele debitorului plății sau nevoia persoanei care o cere (art.531 alin.1/cod civ.). Acest principiu transpus la modul de calcul al pensiei de întreținere, impune din partea instanței de judecată stabilirea tuturor posibilităților materiale ale persoanei ce urmează să o plătească existente la data judecării acțiunii.
Raportat la cota de 1/3 din veniturile reclamantului pentru doi minori, din care minorului V. C. A. i s-ar cuveni 1/6 (datorită faptului că reclamantul îl mai are în întreținere și pe minorul V. Dario A. rezultat din actuala căsătorie), - ținând seama în acest sens de prevederile art.529 alin.2/cod civ., - instanța constată că rezultatul obținut este de 1501,33 lei: 1/6 = 250,22 lei. D. fiind că rezultatul obținut este superior cuantumului ultimei pensii de întreținere la care a fost obligat reclamantul prin sent.civ.nr.5110/24.03.2009 pronunțată de Judecătoria C. (188 lei), înseamnă că cererea de reducere pensie de întreținere formulată de reclamant este neîntemeiată.
Pe cale de consecință – instanța urmează să respingă cererea de reducere pensie de întreținere ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea reclamantului V. C. cu domiciliul în comuna Vînju M., ., județul M., formulată în contradictoriu cu pârâta I. A. M., cu domiciliul în Plenița, ., județul D..
Cu recurs, în 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.05.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
S.BUSUIOCL.B.
Red.:B.S.;Tehnored.:B.L.;Nr.ex.: 4; Data red. 03 06. 2013.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 8725/2013. Judecătoria CRAIOVA | Ordin de protecţie. Sentința nr. 2841/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|