Plângere contravenţională. Sentința nr. 4140/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4140/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 30306/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 4140/2013
Ședința publică de la 14 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
GREFIER M. O.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent Z. G. și pe intimat I P J D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul personal si asistat de av. C., martorul propus de acesta, respectiv C. M. si martorul asistent R. L. E., lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale cu martorii prezenți respectiv C. M. si R. L. E. sub prestare de jurământ in conformitate cu disp. art.198-200 C.P.C, declarațiile acestora fiind consemnate si atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.
. plângerii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată si depune la dosar, concluzii scrise, după care, instanța păstrează cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.11.2012, sub dosar nr._, petentul Z. G., in contradictoriu cu intimatul IPJ D., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/24.10.2012, exonerarea de la plata amenzii si restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 24.10.2012, orele 21:10, conducea autoturismul societății la care lucrează cu nr._ din direcția Podari către C. iar pe DE 79 la KM 3 in afara localității Podari, la podul de pe râul J., a fost oprit de către un echipaj de politie care i-a comunicat faptul că a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric, întocmindu-i si punându-i procesul verbal in mâna, fiind somat să-l semneze, insa la rubrica mențiuni, a făcut precizarea ca nu este adevărată faptă, iar când a vrut să treacă nr. autoturismului care a circulat după acesta ca martor, agentul constatator i-a luat procesul verbal, spunându-i că îl va primi prin poștă.
Petentul a mai susținut că starea de fapt reala constă in faptul că in momentul in care a trecut cu autoturismul peste podul J., culoarea semaforului era verde, in fata acestuia circulând un al autovehicul, care la circa 30-40 de m, pe partea stângă pe care se lucra, a oprit, fiind încărcat cu materiale pentru reabilitarea podului, după care a trecut de acesta continuându-și deplasarea, circulând si un alt autoturism marca Ford argintiu, in spatele său.
După ce a trecut de pod circulând către C., la circa 800-900 de metri a văzut că din spate se deplasa autoturismul politiei cu semnalele luminoase in funcțiune, fapt pentru care a circulat cât mai pe dreapta si ulterior a oprit, atât acesta cât si celălalt autoturism care îl urma, prezentând documentele si întrucât nu găsea de moment certificatul de înmatriculare, agentul constatator s-a enervat spunându-i ca nu pierde timp pentru fiecare ce se afla in aceasta situație iar după ce l-a găsit in bordul mașinii si l-a prezentat, agentul constatator i-a spus ca ii va retine si permisul de conducere întrucât a circulat la culoarea roșie a semaforului electric, la . pentru care a ripostat verbal, nefiind adevărat, deoarece era culoarea verde, fapt pentru care a trecut si celălalt șofer, pe care a vrut să-l cheme pentru a confirma cele susținute, insă polițistul i-a spus acestuia din urmă că poate să plece.
De asemenea petentul a mai învederat că deși a fost sancționat pentru doua contravenții, valoare acestora a fost cumulată rezultând 700 de lei fără a fi individualizată amenda pentru fiecare contravenție in parte conform art. 10 alin. 1 din OUG 2/2001, iar potrivit art. 21 alin. 1 si 3 din același act normativ, sancțiunea se înscrie in actul constatator si trebuie să fie in limitele prevăzute de lege și proporțională cu gradul de pericol social al faptelor de scopul urmărit si de urmarea produsă, invocând totodată si disp. art. 34 alin. 1 din OG 2/2001.
In drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. OUG nr. 2/2001.
Acțiunea a fost scutită de la plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.
In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul verbal contestat in original, copie CI și proces verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare/afișare din data de 02.11.2012.
Legal citat intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, solicită ca instanța să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului și că în opinia acesteia, instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate. Susține că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, învederează că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.
Mai mult, susține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești.
În drept, a invocat prevederile Codului de Procedură Civilă și ale OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Pentru motivele arătate, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședința din data de 06.12.2012, instanța, având in vedere disp. art. 167 alin. 1 C.pr.civ, a încuviințat petentului, proba cu înscrisuri si proba testimonială cu martorul C. M., martor ce a fost audiat in cauză si a cărui declarație se afla consemnată si atașată la dosarul cauzei.
Tot prin încheierea de ședința din data de 06.12.2012, instanța, in temeiul art. 129 C.pr.civ raportat la art. 33 din OG 2/2001, a dispus efectuarea unei adrese către intimat pentru a se comunica domiciliul martorului asistent R. L. E., înscris si semnatar al procesului verbal . nr._/24.10.2012, relații ce au fost comunicate prin adresa nr._/10.01.2013, după care, martorul asistent a fost citat si audiat in cauză, conform declarație ce se află consemnată si atașată la dosar.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată si retine următoarele:
Prin procesul verbal . NR._/ 24.10.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă in cuantum de 700 lei, pentru săvârșirea faptelor prev. de art. 53 alin. 1 și art. 147 pct 1 din HG 1391/2006 . S-a reținut în sarcina petentului că în data de 24.10.2012, .in localitatea B. a condus auto marca Mercedes din direcția Podari spre localitatea C. iar la trecerea peste podul J. nu a respectat culoarea roșie a semaforului care se afla in funcțiune și nu a avut asupra sa permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și asigurarea obligatorie.
Instanța constată întemeiată susținerea petentului ca desi a fost reținuta în sarcina sa, savarsirea a doua contravenții, agentul constatator a aplicat o singura sancțiune, în mod global, iar nu doua sancțiuni distincte, corespunzător numărului faptelor constatate.
Din interpretarea sistematică a prevederilor alin. 1 si 2 ale art. 10 din OG nr. 2/2001, din care rezulta cerința imperativa ca fiecare fapta contravenționala sa fie sanctionata distinct, iar în situația în care constatarea se realizează prin acelasi înscris, sa se procedeze la evidențierea cumulului sancțiunilor aplicate, rezultă că sancționarea globala a mai multor fapte contravenționale constatate prin acelasi proces verbal atrage sancțiunea nulității absolute a procesului verbal respectiv, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 1 si 2 din OG nr. 2/2001. Ratiunea obligativității agentului constatator de a stabili câte o sanctiune pentru fiecare dintre contravențiile constatate si de a le cumula abia ulterior rezida in aceea de a permite instanței de judecata investita cu soluționarea plangerii contravenționale sa verifice legalitatea sancțiunii aplicate, respectiv masura in care au fost respectate de catre agentul constatator prevederile art.5 alin.5 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001, conform carora „Sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite”, precum si criteriile impuse de art.21 alin.3 din acelasi act normativ, potrivit caruia „Sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de împrejurările in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal”.
F. de disp.art.34 al 1 din OG2/2001, ce obliga instanta sa hotarasca asupra sanctiunii, neindividualizarea sanctiunii face imposibila aprecierea asupra legalitatii aplicarii acesteia, respectiv asupra aplicarii sanctiunii de catre organul constatator in limitele prevazute de lege si a proportionalitatii fiecarei sanctiuni cu gradul de pericol social al fiecarei contravenții savarsite.
În speta, procesul verbal contestat nu răspunde acestei exigente întrucât, neputându-se identifica fiecare sancțiune aplicata, nu permite efectuarea controlului de legalitate.
Soluția admiterii plângerii se impune si sub aspectul netemeiniciei procesului având in vedere declarațiile martorilor audiați in cauza C. M. și Ratoi L. E., din care rezulta ca starea de fapt din actul sancționator nu corespunde realității.
F. de cele arătate mai sus, instanța urmează sa admită plângerea contravenționala formulata de petentul Z. G. și va anula procesul verbal ._ /24.10.2012, emis de intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul Z. G., cu domiciliul in Filiași, ., județul D., in contradictoriu cu intimatul IPJ D., cu sediul in C., județul D..
Anulează procesul verbal ._ /24.10.2012, emis de intimat.
Cu recurs in 15 zile comunicare.
Pronunțată in ședința publică azi 14.03.2012.
PREȘEDINTE GREFIER
vv.mo, 20.03.2013, 4 ex,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|